Uniunea Europeană se pregătește să autorizeze primul vaccin anti-Covid-19

Autorităţile de reglementare europene ar putea aproba anul acesta primul vaccin contra Covid-19, în contextul rezultatelor promiţătoare anunţate de mai multe companii farmaceutice, anunţă un oficial din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului.
„Ne pregătim de această posibilitate; noi, autorităţile de reglementare, trebuie să fim pregătite”, a declarat marţi Marco Cavaleri, directorul Departamentului de boli infecţioase şi vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului, scrie mediafax.ro.
„Va trebui să vedem dacă aceste date vor fi suficiente pentru a permite orice fel de aprobare până la sfârşitul anului 2020”, a precizat Cavaleri, într-un interviu acordat agenţiei de presă Bloomberg.
Agenţia Europeană a Medicamentului va iniţia din toamnă procedurile de examinare, împreună cu producătorii. Rezultatele testelor, datele de producţie şi deciziile clinice vor fi evaluate de autorităţile de reglementare în timp real, pentru accelerarea procedurilor de aprobare. Abordarea va permite aprobarea oficială a oricărui vaccin eficient în doar câteva zile, a precizat Cavaleri.
Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca au anunţat luni rezultate favorabile ale unui vaccin experimental anti-Covid-19. Date pozitive au fost anunţate şi de companiile Pfizer Inc. şi BioNTech SE, precum şi de grupul chinez CanSino Biologics.
Sursa: www.mediafax.ro
- Radu Georgescu: „Devine riscant în România să ai o firmă. De ce? Pentru că ai putea să rămâi fără nimic”
De la 1 ianuarie 2026 s-a modificat Codul de Procedura Fiscală din România. Radu Georgescu, analist economic, a explicat ce presupune acest lucru. El a zis că de azi devine mult mai riscant să ai o firmă în România. De ce? Pentru că riști să rămâi fără nimic. „Probabil nu ştii. De la 1 ianuarie … - Fiica Elenei Lasconi a devenit bolşevică „cu acte-n regulă”
Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, și-a anunțat afilierea la Partidul Socialist Român. Formațiunea politică se recomandă a fi continuatoare a Partidului Comunist Român. Oana Lasconi este binecunoscută pentru pozițiile sale pro-LGBT și nu de puține ori și-a exprimat în mod clar simpatia față de comuniști. Ea a participat în Franța la marșuri ale organizației nostalgicilor Uniunii Sovietice. … - Avionul Spartan al MApN a plecat în Elveţia, pentru a transporta şase pacienţi cu arsuri la un spital din Franţa
Un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române a plecat vineri seară în Elveţia pentru a transporta şase pacienţi cu arsuri suferite în urma incendiului din Crans-Montana la un spital din Franţa, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Misiunea umanitară are loc în baza cererii de asistenţă internaţională formulată de autorităţile elveţiene, prin intermediul Mecanismului European de Protecţie … - Trafic blocat între Novaci și Rânca din cauza ninsorilor
Circulația rutieră este blocată pe DN 67C, pe sectorul Novaci – Rânca, din cauza valorilor foarte ridicate de trafic, în condițiile ninsorilor din zona montană, anunță Compartimentul Comunicare al DRDP Craiova. Reprezentanții instituției precizează că intervenția utilajelor de deszăpezire este îngreunată de aglomerație. „În prezent, utilajele de deszăpezire se deplasează cu mare dificultate din cauza … - Tragedia de la Crans-Montana. Incendiul a izbucnit aparent din cauza artificiilor
Procurorul general din Valais, Beatrice Pilloud, a declarat vineri că incendiul din barul din Crans-Montana, soldat cu cel puţin 40 de morţi şi 119 răniţi, pare să fi izbucnit din cauza „artificiilor puse pe sticle de şampanie care au fost ţinute prea aproape de tavan”, relatează The Guardian şi Reuters. „Totul ne face să credem …