Primăria Capitalei a rămas fără bani. Persoanele cu handicap din Bucureşti, lăsate fără ajutor financiar în această lună

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a anunţat, într-un mesaj pe Facebook, că persoanele adulte cu handicap nu vor primi stimulentul financiar în această lună. Instituţia a precizat că în prezent nu au fondurile necesare pentru plata acestor stimulenta.
„În atenţia beneficiarilor stimulentului financiar pentru persoanele adulte cu handicap! În această lună, plata stimulentului financiar, în valoare totală de 28.000.000 lei, va fi amânată până la o dată ulterioară pe care o vom comunica de îndată ce vom dispune de fondurile necesare. Plata stimulentului pentru copiii cu handicap va fi realizată vineri. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, a fost mesajul publicat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, pe pagina de Facebook a instituţiei.
La mesajul publicat pe pagina instituţiei a reacţionat Vlad Voiculescu, una dintre propunerile de viceprimar la nivelul Capitalei, cel care se va ocupa de domeniul asistenţă socială. „Cel mai probabil săptămâna următoare vom prelua mandatele. Ca Viceprimar General responsabil pentru domeniul social după votul colegilor consilieri, îi asigur pe toţi cei înscrişi în program că vor primi ajutorul promis. Nu e acceptabil ca oamenii să fie lăsaţi fără acest ajutor tocmai în prag de iarnă! Vom corecta lucrurile de îndată ce stă în puterea noastră”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Adevarul.ro
- Nicușor Dan, consultări cu partidele suveraniste și neafiliații din Parlament: Se caută cristalizarea unei majorități solide
Preşedintele Nicuşor Dan are, joi, la Palatul Cotroceni, consultări pe teme politice şi economice cu parlamentari din grupul Uniţi pentru România, din grupul PACE – Întâi România şi neafiliaţi. Întâlnirile încep la ora 09.00. Nicușor Dan, consultări cu partidele mai mici din Parlament „Preşedintele României, Nicuşor Dan, în temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) din Constituţia României, … - Dosar penal nr. 26826 la vârful ANSVSA! Fals intelectual, uz de fals și zădărnicirea combaterii bolilor în formă continuată!
Dosar penal nr. 26826 la vârful ANSVSA! Fals intelectual, uz de fals și zădărnicirea combaterii bolilor în formă continuată! Secretarul de stat numit de PNL, Alexandru Bociu, strivit de probele ascunse din județul Timiș! Actul oficial nr. 26826/05.09.2024, prin care Directorul General din cadrul ANSVSA a izolat ovina pozitivă oficial la PMR în luna septembrie … - Noul lider al Ungariei vorbește despre includerea României în Grupul de la Vișegrad. Anunțul lui Peter Magyar
Peter Magyar, care a preluat oficial funcția de premier al Ungariei în 9 mai, a declarat că este pregătit pentru o eventuală extindere a Grupului de la Vișegrad (V4), din care în prezent mai fac parte Polonia, Slovacia și Cehia. Blocul conceput să promoveze interesele Europei Centrale în UE și-a pierdut din puterea diplomatică în … - După ce a dus România în gard, Bolojan o spală pe corupta Oana Gheorghiu. Nu e nici o problemă că i-a dat șpagă consilierului din banii SAFE
Premierul demis Ilie Bolojan a vorbit în emisiune la B1TV despre scandalul iscat în jurul vicepremierului Oana Gheorghiu și consilierului ei, Cristian Băcanu, care – prin prisma profesiei sale – ar fi obținut fonduri din PNRR. Bolojan neagă că ar exista vreun conflict de interese, subliniind că atacul îl vizează de fapt pe el. „Nu … - O locomotivă CFR a luat flăcări pe Valea Oltului / Călătorii din tren au fost evacuați
Călătorii aflați miercuri seara în trenul care face legătura între Râmnicu Vâlcea și Sibiu au fost evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la locomotivă. Circulația rutieră și feroviară este întreruptă. Potri vit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe Secția de cale ferată 201, la kilometrul feroviar 343+400 de metri, între stațiile CF …




