Știrile 60m.RO

Statele Unite își vor spori prezența militară în România

Statele Unite ale Americii își vor spori prezența militară în România, confirmă ambasadorul american la București, la numai câteva zile după ce Pentagonul a decis să facă din zona Mării Negre noua prioritate a strategiei de apărare în Europa. Adrian Zuckerman nu a precizat dacă va fi vorba despre o prezență americană permanentă, ci a spus doar că va fi una „substanțială”. 

„România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, ca rezultat al noii noastre politici strategice de apărare. România este aliat-cheie în această politică strategică. Flancul de sud-est al Europei va fi pe deplin protejat de orice influență malignă. România este unul dintre pilonii și partenerii vitali din strategia de apărare a Statelor Unite și a NATO. România nu ar trebui să se îngrijoreze niciodată de integritatea și securitatea granițelor sale”, a spus ambasadorul Adrian Zuckerman.

„Soldații americani sunt tot timpul bineveniți în România”, declara, miercuri, președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a adăugat că România a atras atenția, de ani de zile, că este nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre. În ceea ce privește mișcările de trupe americane din Germania, președintele Iohannis a explicat că aceasta este o mișcare „care vine să sprijine aliații de pe flancul estic”.

Incident din cauza căldurii la evenimentul unde ambasadorul SUA a făcut anunțul

Vestea dată de ambasadorul american a fost dată la un eveniment unde, din cauza căldurii, a avut loc și un incident. Ambasadorul Adrian Zuckerman a observat că marinarului care ţinea steagul României i se face rău din cauza căldurii. Într-o poză surprinsă de un invitat, se observă cum diplomatul american sare în ajutorul lui și îi oferă militarului un pahar cu apă.

Sursa: www.digi24.ro

  • Ce arată ultimul sondaj CURS cu 3 zile înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei
    Un sondaj CURS, publicat cu doar câteva zile înainte de alegerile locale pentru Primăria Capitalei, arată că e o cursă strânsă între primii candidați. Daniel Băluță conduce, urmat de Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă, diferența dintre ultimi doi candidați fiind de doar un procent.  Conform ultimului sondaj CURS, candidatul PSD la Primăria București, Daniel Băluță, …
  • JAF! Primăria Oradea alocă peste 1 milion de lei trustului Intact
    Orașul lui Ilie Bolojan păstrează tradiția de investi în imagine, chiar și în plină austeritate. Primăria Oradea alocă peste 1 milion de lei trustului Intact, pe final de an, pentru „Orașul faptelor bune”, eveniment al radioului din trust. În șase ani, Oradea a plătit Antenei tribut de peste 1 milion de euro, pentru imaginea lui …
  • Ciprian Ciucu și acoliții săi din PNL au pus pe butuci STB. Nicușor Dan a girat hoțiile
    Transportul public din București se prăbușește sub ochii bucureștenilor, iar responsabilii reali se ascund în spatele discursurilor goale. Sub conducerea lui Ciprian Ciucu și a oamenilor săi din PNL, STB a ajuns într-o stare critică: datorii uriașe, rute tăiate fără explicații, lipsă de investiții și un haos administrativ fără precedent. Surse din interiorul companiei vorbesc …
  • Imperiul Securității din spatele useristului Cătălin Drulă
    Cătălin Drulă, deputat de Timiș și vicepreședinte USR, este fiul lui Gheorghe Drulă. Începând din 1995, acesta este numărul doi în firma Felix Telekom, secondându-1 pe Traian Mihu. Până în 2015, Traian Mihu era director general, iar Gheorghe Drulă director adjunct, după 2015 Traian Mihu este administrator, iar Gheorghe Drulă consilierul administratorului. În 2015, Drulă …
  • Drulă: „Am fost amenințat de clanul Vasiloi, prietenii lui Ciprian Ciucu”
    Un nou episod tensionat zguduie campania electorală pentru Capitală, după ce Cătălin Drulă a declarat public că ar fi fost amenințat de membri ai clanului Vasiloi, un grup controversat despre care afirmă că ar avea legături strânse cu Ciprian Ciucu, candidatul PNL. Potrivit lui Drulă, amenințările au venit după ce a criticat modul în care …
Back to top button