Statele Unite își vor spori prezența militară în România

Statele Unite ale Americii își vor spori prezența militară în România, confirmă ambasadorul american la București, la numai câteva zile după ce Pentagonul a decis să facă din zona Mării Negre noua prioritate a strategiei de apărare în Europa. Adrian Zuckerman nu a precizat dacă va fi vorba despre o prezență americană permanentă, ci a spus doar că va fi una „substanțială”.
„România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, ca rezultat al noii noastre politici strategice de apărare. România este aliat-cheie în această politică strategică. Flancul de sud-est al Europei va fi pe deplin protejat de orice influență malignă. România este unul dintre pilonii și partenerii vitali din strategia de apărare a Statelor Unite și a NATO. România nu ar trebui să se îngrijoreze niciodată de integritatea și securitatea granițelor sale”, a spus ambasadorul Adrian Zuckerman.
„Soldații americani sunt tot timpul bineveniți în România”, declara, miercuri, președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a adăugat că România a atras atenția, de ani de zile, că este nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre. În ceea ce privește mișcările de trupe americane din Germania, președintele Iohannis a explicat că aceasta este o mișcare „care vine să sprijine aliații de pe flancul estic”.
Incident din cauza căldurii la evenimentul unde ambasadorul SUA a făcut anunțul
Vestea dată de ambasadorul american a fost dată la un eveniment unde, din cauza căldurii, a avut loc și un incident. Ambasadorul Adrian Zuckerman a observat că marinarului care ţinea steagul României i se face rău din cauza căldurii. Într-o poză surprinsă de un invitat, se observă cum diplomatul american sare în ajutorul lui și îi oferă militarului un pahar cu apă.
Sursa: www.digi24.ro
- Imperiul betonului de la Oradea: Cum redirecționează Ilie Bolojan și Mircea Mălan banii județului Bihor către baronul Beniamin Rus
Într-o democrație consolidată, transparența și integritatea în cheltuirea banului public reprezintă pilonii fundamentali ai încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Cu toate acestea, realitatea administrației publice locale și centrale din România ne oferă frecvent un spectacol dezolant, în care interesele de grup, nepotismul și clientelismul politic dictează direcția în care se scurg miliardele de lei provenite … - Marea prăduială a terenurilor valoroase de la Craiova: Tun imobiliar de peste 900 de hectare
Se pregătește cel mai mare tun imobiliar din istoria recentă a Craiovei, fix sub paravanul „modernizării” orașului! Pe 21 august, Consiliul Local controlat de Lia Olguța Vasilescu urmează să voteze noul Plan Urbanistic General. La prima vedere, o necesitate, vechiul plan fiind din anul 2000. În realitate, însă, documentul ascunde o veritabilă prăduială a terenurilor … - Lista scurtă a președintelui Nicușor Dan: trei nume de posibili premieri
Pe lista scurtă a șefului statului se regăsesc trei nume: Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, și doi independenți: Eugen Tomac, consilier onorific prezidențial, și Alexandru Nazare, actual ministru de Finanțe. „Sorin Grindeanu ar putea fi nominalizat premier. De asemenea, Eugen Tomac ar putea fi desemnat prim-ministru, dar și actualul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare, … - CTP desființează legea care introduce examenele la admiterea în liceu: Profesorii își pot completa veniturile din șpăgi
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu face praf prevederea din Legea educației care urmează să introducă un examen special pentru admiterea la liceu, distinct de Evaluarea Națională. Liceele vor deveni fabrici de corupție, avertizează CTP. O lege benefică pentru profesori, elevi și România ” Guvernul face și lucruri bune. De pildă, acest proiect de lege propus de ministerul Educației pentru admiterea … - Șefii EximBank și CEC, salarii peste guvernatorii băncilor naționale din Franța, Italia, Germania, Olanda și Belgia
Noua lege a guvernanței corporative plafonează veniturile, dar numai pentru viitorii șefi. Actualii conducători ai companiilor de stat au contracte ,,blindate”, a spus premierul Bolojan. Directorii băncilor de stat din România – EximBank și CEC – au salarii de peste 27.000 de euro pe lună. Veniturile lor brute anuale sunt peste cele ale guvernatorilor băncilor …




