A fost adoptat programul „Electric Up”. Firmele din HoReCa vor putea accesa finanțări nerambursabile de până la 100.000 de euro

Guvernul a adoptat programul „Electric Up”, prin care IMM-urile din domeniul HoReCa au posibilitatea să acceseze o finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi a staţiilor de încărcare, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
„În domeniul economic, un alt proiect de ordonanţă de urgenţă pentru implementarea unui alt program din Planul naţional de investiţii şi relansare economică. Este vorba despre programul ‘Electric Up’, prin care IMM-urile din domeniul HoReCa au posibilitatea să acceseze o finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi pentru instalarea staţiilor de încărcare. Şi acest proiect de act normativ a obţinut toate avizele necesare şi a fost adoptat în formă finală în această şedinţă de guvern”, a declarat Ionel Dancă, joi, la finalul reuniunii Executivului.
- Falsurile din DSVSA Timiș care au dezinformat Bruxelles-ul. Focare de PMR, închise fictiv în sisteme informatice în timp ce virusul se propaga prin camioane
Sistemul sanitar-veterinar din România se confruntă cu acuzații de fraudă instituțională și fals în declarații oficiale transmise direct Uniunii Europene. În timp ce dosarele de licitație pentru Circumscripțiile Sanitare Veterinare de Asistență (CSV) sunt evaluate, detalii majore arată cum oficiali din județul Timiș ar fi raportat stingerea fictivă a focarelor de Pestă a Micilor Rumegătoare … - Jaful PNRR cu „baterii descărcate”. Cum decontează MIPE, la nivel național, sisteme de stocare neconforme pe baza unor falsuri grosolane
O investigație scoate la iveală un mecanism prin care fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt fraudate cu complicitatea, sau cel puțin din neglijența crasă, a autorităților statului. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a decontat, la nivel național, sisteme fotovoltaice echipate cu baterii care nu respectă cerințele tehnice minime obligatorii impuse … - Contracte de milioane și suspiciuni de culise: miza uriașă din spatele războiului firmelor de pază de la Metrorex
Cine face afaceri cu statul are garantat succesul! Nu degeaba mai tot românul aleargă fie după angajare la stat, fie după contracte cu cel care deține cel mai sigur buget din această parte de lume. Un exemplu grăitor este cel al firmelor care asigură în prezent „securitatea” în subteran, la metrou. Lăsăm la o parte … - Un medic intră în greva foamei în fața DNA Timișoara
De ce intru în greva foamei în fața DNA Timișoara „Numele meu este Dr. Mihaela Cuțui. Sunt medic stomatolog, fost vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș și avertizor de integritate conform Legii nr. 361/2022,recunoscută și prin instanță. După mai mulți ani de procese,sesizări, avertizări de integritate și demersuri instituționale, după ultima discuție cu dl.procuror -șef … - Caracatița de la vârful Crucii Roșii. Cum a ajuns un fost șef IGSU, rămas fără certificat de securitate și asociat cu penali, să dicteze în organizația umanitară
După dezvăluirile publicate recent de Anchetatorii.ro despre filiala Crucii Roșii Giurgiu și influența turnătorului Marian Măcelaru — dovedit cu decizie definitivă a CNSAS drept colaborator al Securității — ramificațiile rețelei ies la suprafață tocmai la București. Caracatița lui Măcelaru și-a întins tentaculele până la cel mai înalt nivel al organizației naționale. Omul impus de Măcelaru în funcția …




