Nicolae Iorga, principalul oponent al cedării Basarabiei: „Se impune resistența ca o datorie de onoare” – 10TV.MD
Om al cuvântului scris și vorbit, dar mai ales unul dintre marii erudiți ai istoriei noastre, Nicolae Iorga a fost principala voce care s-a opus cedării. Morala și conștiința, dar mai ales istoria nu demult trecută a Marelui Război nu îl lăsau să accepte. Marele istoric a văzut cum, sub ochii lui, se naște și se destramă o țară. Ceea ce nu știa însă Iorga era că 1940 nu era doar anul sfârșitului României Mari, ci și anul propriului sfârșit.
„27 iunie
Catastrofa Basarabiei, şi în ce ruşinoase condiţii!
La 13 şi 20 Consiliul de Coroană, cu toţi miniştrii, cărora li s-a făcut lecţia.
Tătărescu ceteşte ultimatul Sovietelor (în 24 de ore). Basarabia smulsă de la Rusia care era slabă militar trebuie restituită Rusiei tari şi, ca despăgubire «slabă» pentru reaua guvernare în Basarabia, Bucovina-de-nord. Aceasta pentru că e locuită de ruteni, şi tot aşa şi Basarabia! În zădar ministrul nostru Davidescu a adus toate argumentele etnice şi istorice.
Se cer părerile, începînd cu a lui Mironescu: pentru rezistenţă dacă armata poate s-o opuie. Observ că s-au făcut în chestia Basarabiei greşeli care nu sînt de arătat acum, că, faţă de ultimat, se impune resistenţa ca o datorie de onoare, chiar cu siguranţa că vom fi învinşi. Cum s-a vorbit de sfatul german de «a accepta», să li se răspundă germanilor cu cuvintele lui Luther la Worms: Gott helfe mir bei, ich kann nicht anders.
Puţini se raliază la această părere: adînc îndureratul doctor Angelescu, Iamandi care-şi exprimă părerea cu un sentiment duios, Urdărianu. Urmează discursurile laşe ale miniştrilor, afară de Hortolomei. În frunte Cancicov şi M. Constantinescu. Argetoianu strigă că trebuie să ne răzimăm pe Germania. Are speranţa unei reveniri la pace. Pentru armată vorbeşte şeful statului major, Ţenescu. Nu putem lupta cu ruşii: avem ca infanterie 1 la 3, ca aviaţie 0 la 5. Confirmă Ilcuş şi aprobă Slăvescu.
Regele ni cere să continuăm şedinţa după amiazi. La 9 seara ea se redeschide. Nimic nou decît o notă către Soviete în cari se evită orice afirmare şi precisiune, cerîndu-se delegaţi pentru discuţie cu îndoiala, întemeiată, dacă aceasta nu va fi considerat ca un refus, după care ar urma ocupaţia. Germania, Italia, Jugoslavia refusă orice concurs. Opiniile nu mai au importanţă. Eu vorbesc neted. Sînt uimit de ce se spune în numele armatei. Ani întregi ni s-a luat pînea de la gură, ni s-au presintat parade, ca la Zece Mai, cu acest resultat. Amintesc că aşa a vorbit armata în mart 1939, că Ţenescu în septembrie mi-a spus personal că nu e destul de preparată, că tot atunci, la înmormîntarea lui Călinescu, Tătărescu mi-a spus că, între vecinii pe cari-i avem, armata noastră nu se va bate. Acum, încercăm fineţe cu nişte «mojici». Trebuie o politică sinceră, I. Brătianu a făcut una de mîndrie, pentru el, partid şi ţară. A luat sau a vrut să ieie orice, de oriunde. Cerea hotarul Tisei cu sute de mii de unguri,
