Economie

Numărul firmelor și PFA-urilor românești intrate în insolvență se află în creștere

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 11,14% în primele şapte luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 3.932 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), scrie Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 663, însă au fost în scădere cu 0,90% faţă de perioada ianuarie-iulie 2021.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 335 de insolvenţe (plus 34,54%), Cluj – 284 (minus 6,89%) şi Timiş – 185 (plus 6,32%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 15, în scădere cu 54,55% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Harghita – 18 (plus 80%) şi Covasna – 18 (plus 28,57%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.027 (minus 1,72% faţă de primele şapte luni din 2021), construcţii – 765 (plus 29,66%) şi industria prelucrătoare – 508 (plus 13,39%).

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button