Liderul opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi este în comă şi este ventilat artificial. El a ajuns în spital după ce a băut o ceașcă de ceai în aeroport

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi se află în comă într-un spital din Siberia, după ce a băut o ceaşcă de ceai în care, potrivit purtătoarei sale de cuvânt, ar fi fost pusă otravă, informează joi Reuters.
Navalnîi, 44 de ani, se află la terapie intensivă şi este conectat la un aparat de ventilare pulmonară, a informat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş.
„Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă”, a spus ea.
Kira Iarmîş nu a spus cine – în opinia ei – l-ar fi putut otrăvi pe Navalnîi, însă a informat că poliţia a fost chemată la spital. Rezultatele testelor medicale sunt aşteptate pentru joi mai târziu.
Navalnîi, critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin, a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk. Avocat şi activist anticorupţie, el a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin şi a fost agresat fizic pe stradă de activişti proguvernamentali. Navalnîi a susţinut investigaţiile care, potrivit lui, dezvăluie corupţia oficială.
legeri regionale vor avea loc în Federaţia Rusă luna viitoare, iar Aleksei Navalnîi şi aliaţii săi se pregăteau pentru ele, încercând să sporească sprijinul pentru candidaţii pe care îi susţin.
Pavel Lebedev, un pasager care s-a aflat în aceaşi avion cu Navalnîi, a relatat pe o reţea socială ce a văzut. „La începutul zborului, el (Aleksei Navalnîi) s-a dus la toaletă şi nu s-a mai întors. El a început să se simtă cu adevărat rău. Au încercat să-l ajute să-şi revină, dar el striga de durere”.
Navalnîi a băut o ceaşcă de ceai la o cafenea pe aeroportul din Tomsk înainte să se îmbarce în avion, a spus Iarmîş. Potrivit Interfax, proprietarii cafenelei spun că verifică acum camerele de supraveghere pentru a încerca să afle ce s-a întâmplat.
Mai târziu, avionul în care se afla Navalnîi a aterizat de urgenţă la Omsk, pentru ca el să poată fi internat.
Echipajul companiei aeriene S7, cu al cărei avion a călătorit liderul opoziţiei ruse, a spus că Navalnîi a început să se simtă rău la foarte scurt timp după ce aparatul a decolat şi căpitanul a fost cel care a decis să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul cel mai apropiat. Navalnîi nu a băut şi nu a mâncat nimic la bordul avionului, potrivit unui comunicat al companiei, citat de EFE.
Unul dintre medicii de la spitalul unde a fost internat Navalnîi a afirmat joi că nu este sigur că liderul de opoziţie a fost otrăvit, după cum afirmă susţinătorii săi. Potrivit lui Anatoli Kalinişenko, medic la spitalul din Omsk, intoxicaţia este unul dintre posibilele diagnostice luate în considerare, dar testele în curs vor arăta cum stau lucrurile.
Sursa: www.agerpres.ro
- VIDEO: A plouat cu petrol peste Moscova după cel mai amplu atac al Ucrainei
Ucraina a lansat asupra Rusiei cel mai amplu atac cu drone de la începutul invaziei. În total, aproape 1.000 de drone și patru rachete de croazieră au fost lansate în ultimele 24 de ore pe întreg teritoriul Rusiei, dintre care aproximativ 200 au țintit direct Moscova. Atacul masiv a provocat incendii violente, a rănit zeci de persoane și … - Începe licitația pentru Combinatul siderurgic de la Galați
Cinci companii sunt înscrise la licitaţia pentru cumpărarea Combinatului siderurgic Liberty Galaţi, programată vineri. Sunt exact aceleaşi care au participat şi la prima etapă, din urmă cu trei luni, când preţul de pornire era de 709 milioane de euro. Diminuarea preţului de la 709 milioane la 444 de milioane de euro şi prelungirea termenului cu trei … - Reziștii ies în stradă pentru Ciucu și Fritz: Primul protest pro-corupție din România
O scenă de un absurd desăvârșit se desfășoară în aceste zile în stradă. Mișcarea „#Rezist”, autoproclamată odinioară campioana absolută a integrității și a luptei anticorupție, a organizat ceea ce experții și opinia publică numesc deja primul protest pro-corupție din istoria recentă a României. Motivul indignării populare? Liderii lor de suflet, Ciprian Ciucu și Dominic Fritz, … - Nicușor Dan, președintele pe care toți l-au subestimat
Multă vreme, scena politică l-a privit cu o oarecare condescendență, etichetându-l drept un tehnocrat prea calculat sau un lider prea tăcut pentru arena zgomotoasă a politicii la nivel înalt. Însă evenimentele din ultima săptămână au spulberat definitiv acest mit. Nicușor Dan, Președintele României, a dovedit nu doar că este un strateg desăvârșit, ci și un … - Reațeaua SANADOR: Nosocomiale, extorcarea pacienților și decese suspecte. Val de plângeri și dosare penale înregistrate pe numele dr. Victor Costache pentru ucidere din culpă, vătămare din culpă, zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu, înșelăciune, fals și uz de fals
Într-un sistem de sănătate măcinat de lipsuri, spitalele private au fost mult timp percepute de publicul românesc drept veritabile sanctuare ale siguranței, profesionalismului și transparenței, locuri unde pacienții își investesc economiile de o viață pentru a cumpăra garanția supraviețuirii. Această iluzie a perfecțiunii este însă spulberată de o serie de documente oficiale, plângeri penale și …




