Amenzi pentru bucureștenii care nu poartă mască

Polițiștii din București au dat 20 de amenzi în noaptea de sâmbătă spre duminică bucureștenilor prinși că nu poartă mască de protecție în spaţii publice închise, spaţii comerciale şi la locul de muncă.
Poliția Capitalei a anunțat, duminică, faptul că razia a vizat 146 societăți comerciale din București, iar echipele mixte de control au dat 60 de amenzi în valoare de 86.800 de lei, potrivit Mediafax.
Dintre acestea, 29 de amenzi în valoare de 56.400 de lei au fost date pentru nerespectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Echipele de control au sancționat operatorii economici care nu au organizat activitatea în aer liber sau nu au asigurat la intrare triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu cât şi pentru vizitatori”, au precizat polițiștii.
Alte amenzi au fost aplicate și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice sau pentru nerespectarea legislației privind protecția consumatorilor.
Sursa: www.digi24.ro
- Alegerile pentru Primăria Capitalei amânate până pe 7 decembrie: Bucureștenii rămân fără primar legitim până în iarnăCoaliția de guvernare discută organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei abia pe 7 decembrie. Decizia, încă neoficializată, ar prelungi cu două luni interimatul administrativ al Bucureștiului. În tot acest timp, orașul rămâne fără un primar ales, blocat între interesele partidelor și lipsa de voință politică. În loc ca bucureștenii să-și aleagă cât mai repede primarul, data …
- Bucureștenii resping ideea unui candidat comun al coaliției la alegerile pentru Primăria CapitaleiUn sondaj realizat de CURS arată că majoritatea bucureștenilor nu susțin ideea unui candidat comun al coaliției de guvernare pentru Primăria Capitalei. Oamenii consideră că un astfel de aranjament ar fi o înțelegere politică de culise, care nu are legătură cu interesele cetățenilor, ci cu cele ale partidelor aflate la putere. Potrivit sondajului CURS, electoratul …
- România blocată între interese: CCR tergiversează decizia privind pensiile magistraților, iar Guvernul Bolojan se afundă în haos și neputințăCurtea Constituțională a României amână pentru a treia oară verdictul în cazul pensiilor magistraților, alimentând suspiciuni de complicitate și lipsă de transparență. În același timp, Guvernul Bolojan pare depășit de propriile crize: instanțele paralizate, coaliția în dezacord, iar nemulțumirile sociale cresc pe fondul stagnării salariului minim și al disputelor politice din Capitală. Curtea Constituțională decide …
- Guvernul corupt de la București se împrumută cu dobânzi mai mari decât statele care nu sunt în UEProblemele economice ale țării noastre par să se adâncească în ciuda eforturilor pe care le face Guvernul Bolojan. O analiză efectuată recent a scos la iveală aspecte extrem de importante ce vor avea un impact semnificativ asupra evoluției economiei românești. Printre cele mai îngrijorătoare lucruri se numără faptul că România se împrumută de sume uriașe …
- UDMR nu vrea majorarea salariului minim: „Am decis că nu va creșteLiderii Coaliției de guvernare nu au ajuns la un consens privind majorarea salariului minim în 2026. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că partidele din Coaliție, inclusiv PSD, au căzut de acord ca veniturile să nu fie majorate anul viitor. În schimb, social-democrații susțin public că înghețarea salariului minim ar fi o greșeală economică și socială. …