Știrile 60m.RO

Parlamentul a aprobat „DNA-ul pădurilor”. Proiectul a fost votat de toate partidele, cu excepția UDMR

Parlamentul a dat vot pentru în ființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Proiectul, supranumit „DNA-ul pădurilor”, a primit vot de la toate partidele cu excepția UDMR și va funcționa în subordinea Parchetului General. Procurori specializați vor investiga infracțiuni precum tărierile ilegale de lemn, nerespectarea normelor antipoluare şi uciderea unor specii protejate.

Proiectul a înregistrat 119 voturi pentru și 11 abțineri.

Radu Preda, senator PSD: Sper ca acest proiect de lege să îi ducă pe acei oameni care ortăvesc apa şi ne taie codrii acolo unde le este locul: la puşcărie! Sperăm să fie un moment al trezirii clasei politice în ce priveşte protejarea resurselor fantastice pe care le are România.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu este creată după modelul DIICOT şi DNA. Va avea un procuror şef numit de preşedintele țării. Proiectul a fost inițiat de mai mulți parlamentari USR.

Mihai Goţiu, senator USR: Anual în România îşi pierd viața peste 20.000 de persoane din cauza poluării. Statistica ne spune că în ultimii 10 ani, volumul de lemn dispărut a crescut mai mult decât dublu, de la 8,8 milioane de metri cubi la peste 20 de milioane de metri cubi.

Proiectul primise aviz negativ de la CSM, pe motiv că nu sunt indicate sursele de finanțare pentru organizare și posturile noi care trebuie create.

UDMR s-a abținut de la vot, criticând proiectul.

Tanczos Barna, senator UDMR: În nici un caz nu ar trebui în 2020 să ne întoarcem la practici comuniste, când informatorii erau plătiți din bani publici în această formă.

PSD și PNL au votat proiectul, deși recunosc că nu este perfect.

Daniel Fenechiu senator PNL: Partidul Naţional Liberal va vota astăzi „pentru”, strict datorită faptului că s-au făcut nişte corecturi. Legea nu arată cum trebuie, legea are multe probleme. Se suprapune pe competenţe cu DNA, se suprapune pe competenţe cu DIICOT.

Şerban Nicolae, senator PSD: Am găsit de cuviinţă ca soluţia legislativă să fie aceea a adoptarii cu amendamente, urmând ca după caz eventualele critici constituţionale să facă obiectul sesizării fie înainte de promulgare, fie în faza de aplicare a legii, dar să lăsăm Parchetul să organizeze un astfel de compartiment specializat.

Pe lângă tăieri de păduri, procurorii acestei direcții mai au în competență infracțiuni legate de depozitarea sau traficul de deşeuri sau nerespectarea normelor antipoluare.

În expunerea de motive se arată că „amploarea fenomenului infracţional de mediu şi specificitatea lui impune soluţia unei specializări a persoanelor cu atribuţii de cercetare penală în domeniu şi alocarea de resurse pentru constituirea unei instituţii cu atribuţii clare şi specifice pentru combaterea criminalităţii de mediu”.

„Propunem înfiinţarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul penal şi în legislaţia specială din domeniu”, potrivit inițiatorilor, care mai spun că, în cinci ani, pe rolul instanţelor au ajuns doar 3.014 dosare care priveau infracţiuni la regimul silvic şi a fost condamnată o singură persoană juridică, în 2019.

Sursa: www.digi24.ro

  • Umilință. Creșterea cu 275 lei… brut, a salariului
    Guvernul prezintă drept „măsură socială” o creștere a salariului minim cu 275 de lei brut. În realitate, după taxe și contribuții, angajatului îi rămân puțin peste o sută de lei. O sumă ridicolă, care nu acoperă nici scumpirile dintr-o săptămână, dar este vândută propagandistic drept mare realizare. Într-o țară cu una dintre cele mai mari …
  • Ilie Bolojan stă mai mult pe vloguri cu discursuri decât cu reformarea României
    România traversează o perioadă complicată, cu dezechilibre economice, instituții blocate și o administrație sufocată de birocrație. În acest context, cetățenii așteaptă soluții concrete, decizii curajoase și reforme reale. În schimb, primesc din ce în ce mai des discursuri ambalate frumos, livrate pe vloguri și rețele sociale, fără acoperire în fapte. Ilie Bolojan pare tot mai …
  • Raport al serviciilor americane: Putin vrea să cucerească toată Ucraina și părți din Europa
    Rapoartele serviciilor secrete americane continuă să avertizeze că președintele rus Vladimir Putin intenționează să cucerească întreaga Ucraină și să recucerească părți din Europa care au aparținut fostului imperiu sovietic. Informația a fost comunicată de către șase surse familiarizate cu situația, pentru agenția Reuters. Cel mai recent dintre rapoarte datează de la sfârșitul lunii septembrie, potrivit …
  • Bolojan dă încă o palmă angajaților la stat
    Tradiția punților bugetare e întreruptă de premierul Ilie Bolojan, care nu e de acord cu o zi liberă pe 5 ianuarie, când angajații la stat se întorc la muncă pentru o zi, pentru ca apoi să aibă iar libere, potrivit surselor Cotidianul. Anul 2025 începe pentru bugetari cu liberele legale, adică 1 (joi) și 2 …
  • De ce refuză Bolojan să îl demită pe Predoiu, autorul legilor justiției prin care escrocii scapă de pușcărie
    Refuzul premierului Ilie Bolojan de a-l îndepărta pe Cătălin Predoiu din Guvern ridică semne serioase de întrebare, mai ales în contextul trecutului acestuia. Predoiu nu este un personaj nou în arhitectura puterii: a avut mai multe mandate la Ministerul Justiției, perioade în care a influențat decisiv legislația penală, iar astăzi conduce Ministerul Afacerilor Interne, instituția-cheie …
Back to top button