Putin susține că Rusia a creat primul vaccin contra COVID-19. Una dintre fiicele sale l-a făcut deja

Președintele Vladimir Putin a anunțat marți că Rusia a realizat primul vaccin împotriva Sars-CoV-2, iar una dintre fiicele sale s-a vaccinat.
„Din câte știu, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat în această dimineață, pentru prima dată în lume”, a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni cu membri ai Guvernului rus, relatează RIA Novosti, preluată de CNBC.
Președintele rus a mai spus că vaccinul Institutului Gamaleia din Moscova este „destul de eficient” și creează o „imunitate stabilă”. Studiile clinice au început în Rusia în urmă cu mai puțin de două luni. Vaccinul a fost deja înregistrat, deși faza a treia a studiilor, cu un număr mai mare de voluntari, urmează să înceapă abia luna aceasta.
Putin a mai precizat și că una dintre fiicele sale s-a vaccinat.
Potrivit Reuters, vaccinul va fi livrat pe piețele străine sub denumirea de Sputnik V, nume preluat de la primul satelit trimis pe orbita Pământului și care amintește de cursa către spațiul cosmic în care s-au angajat Rusia și SUA în perioada Războiului Rece.
Kirill Dimitriev, șeful fondului suveran de investiții RDIF, a declarat că Rusia a primit deja cereri din peste 20 de țări, pentru un miliard de doze de vaccin.
Președintele filipinez Rodrigo Duterte a precizat că e dispus să participe la testarea clinică a vaccinului.
Tarik Jasarevici, purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății, a precizat că omologarea unui vaccin presupune proceduri „riguroase”.
La sfârșitul lunii trecute, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că există 26 de vaccinuri în faza de evaluare, inclusiv unul produs de Institutul Gamaleia.
Consilierul Casei Albe privind pandemia de coronavirus, doctorul Anthony Fauci, și-a exprimat îndoiala în legătură cu testarea făcută în Rusia și China.
La începutul acestei luni, Anthony Fauci a declarat, într-un interviu pentru BlackPressUSA TV că se îndoiește că un vaccin ar putea fi acum sigur și eficient.
„Am putea avea un vaccin mâine, dar nu ar fi sigur și eficient … noi vrem să demonstrăm că este sigur și eficient, de aceea facem testele clinice”, a spus Fauci, întrebat de afirmațiile Rusiei privind aprobarea unui vaccin până la finalul acestei luni.
În cadrul unor audieri într-o comisie a Congresului SUA, el și-a exprimat speranța că rușii și chinezii „vor testa vaccinul înainte să-l administreze cuiva”.
Sursa: www.euractiv.ro
- Ion Cristoiu, după decizia CCR: ‘Bolojan să demisioneze. Ar trebui să candideze la PMBJurnalistul Ion Cristoiu a reacționat după decizia Curții Constituționale, care a admis luni sesizarea de neconstituționalitate privind reforma pensiilor de serviciu. CCR a respins întreaga lege din motive de procedură, arătând că Guvernul nu a solicitat din nou avizul CSM pentru forma finală a actului normativ, deși aceasta conținea modificări semnificative față de varianta trimisă …
- Ilie Bolojan s-ar pregăti să demisioneze, în contextul deciziei CCR: Ar vrea să aducă sărăcie și la Primăria Capitalei din funcția de edil PNLPremierul Ilie Bolojan își pregătește demisia din funcția de premier considerând că Executivul nu mai are legitimitate, din moment ce o lege asupra căreia și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului a picat testul de constituționalitate. Totuși, Bolojan și-ar face și un plan politic, prin această demisie. El ar urmări să fie candidatul pentru funcția de primar …
- Înalta Curte: angajatorii nu pot concedia angajații bolnaviÎnalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, că interdicția de concediere a unui salariat aflat în concediu medical se raportează la momentul emiterii deciziei de concediere, și nu la momentul comunicării acesteia sau la data producerii efectelor. Decizia nr. 18/2025 a fost pronunțată la 29 septembrie și publicată …
- CCR detonează guvernul Bolojan: legea pensiilor speciale, neconstituționalăCurtea Constituțională a pronunțat, luni, 20 octombrie 2025, decizia în privința sesizării depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție privind noua lege a pensiilor magistraților. Judecătorii CCR au admis, cu majoritate de voturi – 5 voturi pentru, sesizarea ÎCCJ, ceea ce înseamnă că legea a fost declarată neconstituțională. „Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și …
- SCRISOAREA unui primar disperat. Bolojan, acuzat că FURĂ bucuria Crăciunului: „Copiii noștri nu sunt diferiți de cei din marile orașe”Primarul din Vulcan, Cristian Merișanu, îi transmite premierului Ilie Bolojan o scrisoare dureroasă, plină de revoltă și neputință. Edilul acuză Guvernul că lasă localitățile mici fără fonduri, condamnându-le la întuneric și sărăcie în prag de iarnă. În timp ce marile orașe se împodobesc de sărbători cu milioane de lei, comunitățile mici din România sunt nevoite …