Șefi ai Jandarmeriei, urmăriți penal. Și-ar fi aprobat ilegal plata a sute de ore suplimentare

Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, Constantin Florea, și Ionuț Cătălin Sindile, fost împuternicit inspector general al IGJR, sunt urmăriți penal de DNA pentru sute de ore suplimentare care ar fi pontate ilegal.
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:
Bogdan Enescu este urmărit penal pentru uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale); Constantin Florea este urmărit penal pentru uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale);
Ionuț Cătălin Sindile este urmărit penal pentru de uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale).
Potrivit procurorilor, cei trei suspecți ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi bănești în sumă totală de 79.852 lei reprezentând ore suplimentare, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dipoziție a șefului ierarhic superior și fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităților desfășurate.
Enescu Bogdan ar fi aprobat, în perioada mai – iunie 2020, statele de plată și centralizatoarele lunare ale orelor prestate suplimentar și ar fi încasat drepturi bănești în sumă de 36.068 lei, reprezentând ore suplimentare, aferente perioadei ianuarie – aprilie 2020, fără respectarea prevederilor legale.
La rândul său, în perioada august – octombrie 2019, Florea ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea acelorași prevederi legale. Ulterior ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către Enescu, (deși acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna mai 2020, drepturi bănești în sumă de 15.619 lei.
În mod similar, în perioada septembrie 2018 – martie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Sindile ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea prevederilor legale. Apoi, în luna iunie 2020, ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către Enescu, (deși acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna iulie 2020, drepturi bănești în sumă de 28.165 lei.
Șeful Jandarmeriei neagă acuzațiile.
„În opinia mea sunt nevinovat. Sunt aspecte tehnice pe care le va clarifica domnul procuror de caz”, a declarat Bogdan Enescu.
Sursa: Digi24
- Primarul PNL care-l atacă pe Bolojan cere explicații de la Bruxelles: ”Parlamentul European nu știe de măsurile premierului”Măsurile impuse de Guvernul Bolojan nici nu sunt cunoscute la Bruxelles. Este declarația explozivă făcută de primarul liberal din orașul Cavnic. Aflat de trei zile la Parlamentul European, acesta spune că ordinele nu au fost date de acolo, ci direct de la noi din țară, și că va face o solicitare în scris pentru a …
- Mult zgomot pentru nimic: Guvernul reduce doar 10% din aparatul localDupă luni de promisiuni, negocieri și declarații sforăitoare despre “reforma aparatului bugetar”, Coaliția de guvernare livrează o măsură simbolică: reducerea cu doar 10% a posturilor din primării. O decizie care arată, încă o dată, că marile reforme din România rămân doar exerciții de imagine, fără impact real asupra cheltuielilor publice. Liderii Coaliției de guvernare au …
- Încă o promisiune ratată de Guvern: majorarea salariului minim riscă să fie înghețatăDupă luni întregi de discuții și angajamente în fața Bruxelles-ului, Guvernul se pregătește să dea înapoi. Majorarea salariului minim, promisă pentru 2026, riscă să fie amânată sau chiar înghețată, din cauza lipsei banilor la buget și a presiunilor din mediul de afaceri. România riscă să încalce din nou angajamentele europene privind veniturile minime decente. Ministerul …
- Promisiuni după tragedie: Primăria Capitalei “verifică” hârtii în loc să salveze viețiDupă accidentul mortal din Berceni, în care o femeie a murit și copilul ei de doi ani a fost rănit grav pe o trecere de pietoni nesemaforizată, primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, promite că “va analiza stadiul solicitării pentru semafor”. Reacția vine la mai bine de un an după ce poliția ceruse montarea semaforului …
- Treabă românească! Autostradă inaugurată doar pe jumătateRuşine naţională pe Autostrada A7 Mizil–Buzău: inaugurare cu fast, dar traficul e deschis doar spre Bucureşti. Sensul opus e blocat, iar şoferii sunt trimişi prin sate. România demonstrează încă o dată cât de adânc s-a instalat incompetenţa, de la Guvern până la administraţiile locale care tac. Asociaţia Pro Infrastructură a anunţat deschiderea traficului pe lotul …