Cluj. Cu 20 de genuflexiuni îți cumperi bilet de transport

Dispozitivul montat distribuie gratuit bilete celor care execută corect 20 de genuflexiuni, într-un timp de două minute.
Şi nu, nu pot înşela aparatul, genuflexiunile trebuie să fie corect executate.Aparatul identifică, cu ajutorul unei camere video şi al unui soft special, mişcările corecte şi le numără.
Mișcarea aleasă este una de bază, ușor de realizat, cu aport benefic major pentru persoana care introduce în rutina zilnică aceast exercițiu.
Aparatul SMART pentru bilete este o iniţiativă a unui festival de sport care încurajează mișcarea și promovează un stil de viață sănătos.
Automatul cu bilete pentru sănătate va rămâne aici timp de două săptămâni.
Clujenii pot obține biletul zilnic, în intervalul orar 05.00- 23.00. Dacă iniţiativa va fi un succes, aparate similare ar putea fi amplasate şi în alte oraşe din ţară.
Sursa: 3dots.ro
- Crin Antonescu: Nicuşor Dan a pierdut o lună de zile cu tratative, analize, comitete. Rezultatul? România nu are nici acum un Program de guvernareCrin Antonescu spune că nu a înțeles de ce a fost nevoie să treacă peste o lună pentru a se ajunge la o soluție de premier și că nu avem, practic, program de guvernare. „Nu avem, după o lună de tratative, pertractări, analize, comitete… Nu avem, din păcate, un program de guvernare foarte concret, cu …
- Nicușor Dan, un impostor ordinar! Toți oamenii lui Iohannis, păstrați la CotroceniPreședintele Nicușor Dan și-a ales oficial echipa de consilieri la Cotroceni. Decretele semnate de șeful statului au fost publicate marți în Monitorul Oficial. Cine sunt consilierii lui Nicușor Dan Astfel, rămân în funcție foștii miniștri de Externe Cristian Diaconescu și Luminița-Teodora Odobescu, precum și bine cunoscuta consilieră de la Protocol – Delia Dinu. Consilierii numiți …
- Robert Turcescu: Vor ajunge mândruții și negruții să nu-și mai poată plăti ratele la mașinuțe, la căsuțe, la trimis copilași la studii în străinătate, nu mai vin contrăctuțele de la cutărică și cutărescu, în momentul ăla or să ajungă…Robert Turcescu a vorbit despre deciziile deficitare luate de UE. Invitat la emisiunea lui Ionuț Cristache, Robert Turcescu a vorbit despre deciziile greșite ale Uniunii Europene. Jurnalistul susține că UE ar trebui să plătească pentru toate deciziile greșite, să deconteze. Ironic, a vorbit și despre postul Digi24. În finele discursului, acesta a spus că lumea …
- Bolojan vrea bani de la pensionari pentru acoperirea deficitului. Cât vor pierde după impozitarea pensiilor cu 10%Este scandal uriaș după ce Guvernul a decis să reintroducă contribuția la sănătate pentru pensiile de peste 4.000 de lei. Avem și calcule pentru a înțelege cu cât scad veniturile, iar Executivul nu a explicat sub ce formă va fi adoptată măsura în așa fel încât să nu pice la CCR ca în anii trecuți. …
- George Simion cere adevărul despre Salina Praid: acuză coaliția că blochează ancheta parlamentarăLiderul AUR, George Simion, ia atitudine în cazul dezastrului ecologic de la Salina Praid și denunță blocarea unei anchete parlamentare cerute de partidul său. Acesta acuză coaliția de guvernare că refuză să investigheze adevărul și cere transparență și asumare din partea autorităților. George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), își reafirmă rolul de opozant …