Fost director general Apele Române, reținut pentru mită de 1 milion de euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 3 august 2020, a lui Sandu Victor, la data faptei director general al Administrației Naționale “Apele Române”, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.
În calitate de director general al Administrației Naționale „Apele Române”, în perioada 17 mai – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor ar fi pretins sume de bani și ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională “Apele Române”.
Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general.
Concret, banii ar fi fost pretinși și primiți de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor.
Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 3 august 2020, a inculpaților:
SANDU VICTOR, la data faptei director general al Administrației Naționale “Apele Române”, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită,
Persoana fizică, om de afaceri, reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită.
De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 august 2020, față de două persoane, administratori ai unor societăți comerciale, pentru infracțiunea de complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de director general al Administrației Naționale “Apele Române”, în perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor ar fi pretins sume de bani și ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională “Apele Române”.
Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general.
Concret, banii ar fi fost pretinși și primiți de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor.
Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 4 august 2020, inculpatul SANDU VICTOR și coinculpatul om de afaceri sunt prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
- Armand Goșu: „Avem pretextul perfect” pentru a nu adera la Consiliul Păcii al lui Trump
Cunoscutul istoric și analist politic Armand Goșu consideră că România are „pretextul perfect” pentru a refuza să adere la Consiliul pentru Pace, condus de președintele Trump, fără însă a-l ofensa pe liderul SUA. Într-o emisiune la postul Digi 24, în ziua de 22 ianuarie 2026, Armand Goșu a susținut că lipsa de bani este scuza … - Peluzarul se face din nou de râs. A făcut poze cu ambasadorul Daniel Fried, inamicul lui Trump
George Simion, liderul AUR, cunoscut în folclorul politic drept „Peluzarul” pentru antecedentele sale din galerii, a comis-o din nou. Într-o încercare disperată de a-și construi o imagine de lider frecventabil pe plan extern, Simion a reușit performanța de a se poza zâmbitor alături de nimeni altul decât ambasadorul Daniel Fried. Gafa este de proporții epice, … - Donald Trump a ucis visul american: Răul a fost făcut și nimic nu mai poate repara relația dintre SUA și Europa
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se reunesc într-un summit de urgență la Bruxelles, într-un climat tensionat fără precedent în relația transatlantică. Chiar dacă președintele american Donald Trump a anunțat în ultimul moment că a ajuns la un acord privind Groenlanda și că renunță la amenințările cu tarife vamale împotriva Europei, reuniunea are loc conform planului, … - Pe cine propune ministrul Bogdan Ivan la șefia Rompetrol Rafinare: un baron PSD din Constanța, cunoscut pentru escrocherii
Ministrul energiei Bogdan Ivan a făcut două propuneri pentru funcțiile de membri în Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare, deciziile fiind publicate joi pe site-ul companiei. HotNews a solicitat încă de acum o lună Ministerului Energiei să confirme aceste propuneri, însă instituția nu a răspuns. Ministerul Energiei a înaintat aceste propuneri în calitate de acționar, … - Fostul șef DNA, Crin Bologa, îl face și el mincinos pe Marius Voineag, după ce și Recorder l-a acuzat de dezinformare
Fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin Bologa, a reacționat dur la interviul pe care cel care l-a succedat în funcție, Marius Voineag, l-a acordat portului Antena 3. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Crin Bologa oferă câteva informații și date statistice care contrazic susținerile actualului șef al DNA. O reacție la fel de …