Președintele a cerut demisia lui Orban. Acesta s-a executat

Președintele liberalilor, Klaus Iohanis, a cerut demisia premierului României, Ludovic Orban.
După ce doar acum câteva zile îl lăuda cu privire la toate cele, iată că în prima zi de după alegeri fostul premier nu mai este suficient de bun pentru arogantul de Klaus Iohanis, așa că va fi înlocuit cu altcineva mai bun: Raluca Țurcan va prelua pentru moment conducerea guvernului.
Este încă unul din românii călcați în picioare de un președinte mediocru și care poartă vina căderii PNL în opțiunea de vot. Întreaga nemulțumire a românilor față de actualul președinte a refulat într-un vot împotriva liberalilor.
Aripa PDL a învins totalmente în PNL, bătaia de joc asupra românilor continuă. Conducerea interimară a partidului va fi preluată de către Rareș Bogdan, căci Orban se va retrage și din conducerea acestuia.
- Castelul Peleș, lăsat în paragină de actuala administrație, grav afectat de furtunăMinisterul Culturii evaluează impactul fenomenelor meteorologice extreme din Sinaia asupra patrimoniului cultural, după ce mai multe monumente istorice, inclusiv Castelul Peleș și Casa memorială George Enescu, au suferit avarii. Ministerul Culturii a mandatat Institutul Național al Patrimoniului (INP) să înceapă procesul de colectare a datelor din teren pentru a identifica eventualele pagube produse, precum și asupra șantierelor de restaurare …
- Textul moțiunii de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan. Ce conține documentul care face actualul Executiv să tremurePartidul AUR a sepus moțiunea de cenzură pentru demiterea lui Ilie Bolojan, după ce au fost strânse semnaturile necesare procedurii. Mâine moțiunea va fi citită în plenul Parlamentului. AUR a depus în Parlament moțiunea de cenzură după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului. …
- Ramona Ioana Bruynseels acuză guvernul de „taxe absurde” și cere demisia acestuia: „Se ating de banii de pempărs ai bebelușilor”Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels critică dur măsurile fiscale recente adoptate de guvern, printre care impozitarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului și aplicarea CASS pe pensii. Aceasta acuză guvernanții de lipsă de viziune și cere plecarea cabinetului actual, susținând că „au adus România în pragul colapsului economic și social”. Într-un discurs susținut în plenul Parlamentului, deputata …
- ”Avocatul” lui Georgescu, o nouă născocire a presei neomarxiste! Sistemul de justiție românesc lucrează cu tot felul de infractori pe care încearcă să îi bage în cercul tău de apropiațiCălin Georgescu a respins informațiile potrivit cărora avocatul reclamat într-un scandal sexual ar fi avocatul său așa cum a apărut în presă. Informația este o dezinformare deliberată, iar asocierea complet falsă, a transmis Călin Georgescu. ”Resping informațiile apărute în presă potrivit cărora persoana din imagine ar fi avocatul meu. Această asociere este complet falsă și …
- Mihai Enache (AUR): „Cine se aseamănă, se adună!”. PSD și USR mimează opoziția, dar nu votează împotriva măsurilor lui BolojanDeputatul AUR Mihai Enache acuză partidele PSD și USR de ipocrizie politică, afirmând că deși declară că nu susțin politicile guvernului Bolojan, refuză să le blocheze prin vot. Enache subliniază contradicția între promisiunile făcute și realitatea fiscală care afectează cetățenii. Mihai Enache, deputat AUR, a atras atenția public asupra ipocriziei partidelor din actualul spectru politic, …
- Marius Chivu denunță creșterea TVA-ului pentru cultură: „E ca și cum ai reduce rația de hrană destinată unei specii în curs de extincție”Scriitorul și criticul literar Marius Chivu critică dur decizia guvernului Bolojan de a majora TVA-ul pentru produse și servicii culturale de la 5% la 11%. El consideră că măsura va lovi direct în puținii români care încă mai investesc în cultură și va adânci criza din acest sector. Chivu atrage atenția că doar 4% dintre …
- DIICOT zguduie breasla notarilor și executorilor: Rețea de 16 persoane vizată într-un dosar cu posibile implicații naționaleO anchetă de amploare declanșată de DIICOT Constanța scoate la iveală o posibilă rețea infracțională care implică notari publici, funcționari și pe executorul judecătoresc Vasile Deacu. În total, 16 persoane sunt cercetate, iar procurorii au cerut arestarea preventivă a mai multor suspecți. Perchezițiile recente au dus la descoperiri care ar putea avea consecințe majore asupra …
- Revine în fața justiției: Emanuel Picu, fost șef în Primărie, acuzat de un nou val de angajări ilegaleVictor Emanuel Picu, fost director în Primăria Capitalei, a fost trimis din nou în judecată de DNA pentru presupuse angajări frauduloase în cadrul unei direcții subordonate. Alături de el, alți cinci inculpați sunt acuzați că au organizat concursuri trucate pentru a favoriza anumite persoane. Procurorii susțin că prejudiciul produs se ridică la aproape 190.000 lei, …
- Anca Alexandrescu: Asistăm în continuare la o manipulare ordinară împotriva lui Călin GeorgescuAnca Alexandrescu a făcut acuzații dure în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, susținând că presa plătită de sistem încearcă să-l compromită pe Călin Georgescu, asociindu-l fals cu un avocat controversat. Ea afirmă că aceste atacuri sunt menite să acopere neregulile comise de Nicușor Dan și Ilie Bolojan. La rândul său, Călin Georgescu dezminte categoric orice …
- Moțiunea de cenzură depusă de AUR va fi votată luni de ParlamentMoţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR va fi prezentată joi, în plen, de la ora 10:00, urmând să fie dezbătută şi votată luni, 14 iulie, de la ora 15:00, au decis Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. În acest sens, conducerea Parlamentului a prelungit sesiunea extraordinară, până pe 14 iulie. AUR depune în …
- Justiția română, umilită la Paris! Franța refuză extrădarea lui Paul de România, condamnat definitiv pentru corupțieDeși condamnat definitiv la închisoare pentru trafic de influență, Paul de România scapă de executarea pedepsei și rămâne liber în Franța. Curtea de Apel din Paris a refuzat, pentru a doua oară, să îl extrădeze, invocând nereguli în sistemul judiciar românesc. Statul român, incapabil să-și apere deciziile definitive în fața unei instanțe europene, încasează o …
- Generalul Dumbravă invocă modelul Chancery Lane din Londra, însă DNA îl acuză de trafic de influențăGeneralul Dumitru Dumbravă, trimis în judecată alături de Florian Coldea pentru presupus trafic de influență sub acoperirea consultanței juridice, încearcă să se apere invocând un model britanic: Chancery Lane, celebra arteră juridică din Londra. Doar că, în Marea Britanie, colaborarea între foști ofițeri de informații și avocați e reglementată strict, transparentă și legală, nu o …
- Polițist din București, urmărit penal pentru mită și favorizarea deținuților: a introdus alcool, alimente și telefon mobil în arestUn agent de poliție din Capitală este acuzat de fapte grave de corupție, fiind urmărit penal pentru luare de mită și introducerea ilegală de bunuri interzise în arestul preventiv. Cazul scoate la iveală nu doar un comportament individual deviant, ci și eșecul sistemic al autorităților de a preveni corupția din structurile care ar trebui să …
- Acoperișul Gării Regale Sinaia, SMULS de furtună! O clădire NEATINSĂ de autorități de peste 80 de ani, prăbușită sub nepăsareO furtună violentă a distrus simbolul feroviar al Sinaiei: acoperișul gării a fost smuls complet de rafale, rănind turiști și blocând circulația. Ultima restaurare majoră a clădirii a avut loc în perioada interbelică, iar de atunci, autoritățile doar au promis, fără să facă. În 2023 s-a lansat o licitație pentru reabilitare, dar lucrările sunt proiectate …
- Leul scade pentru a treia zi consecutiv în fața euro. Cresc și celelalte valute majoreMoneda națională continuă să se deprecieze în raport cu principalele valute internaționale. Euro, dolarul, lira sterlină și francul elvețian au înregistrat noi creșteri față de leu, potrivit cursului oficial publicat de Banca Națională a României. În schimb, indicii ROBOR au continuat să scadă. Banca Națională a României a publicat miercuri, 9 iulie, cursul oficial de …
- H.D Hartmann: AUR nu e partid naţionalist, ci e singurul partid identitar la ora actualăÎntr-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic H. D. Hartmann a criticat structura guvernamentală actuală și strategia greșită a PSD, afirmând că partidul a permis dezvoltarea AUR ca partid identitar. Hartmann acuză Guvernul de ineficiență și a criticat existența unor vicepremieri fără portofoliu, care potrivit acestuia, sunt plătiți „de pomană”. De asemenea, analistul a …
- România, la un pas de pierderea fondurilor europene. Bruxelles-ul nu mai are răbdareUniunea Europeană a primit planul fiscal al Guvernului, dar nu mai crede în promisiuni. România rămâne sub procedura de deficit excesiv, iar suspendarea fondurilor europene devine un scenariu tot mai probabil. Până nu se văd rezultate concrete, banii rămân în pericol. După ani de întârzieri, amânări și reforme ratate, România încearcă din nou să recâștige …
- Angajații cu salariu minim și IMM-urile, cei mai afectați de noile taxeMăsurile de austeritate asumate de Guvern lovesc direct în categoriile cele mai fragile din economie. Angajații cu salariu minim și întreprinderile mici și mijlocii vor suporta costul ajustărilor fiscale, avertizează consultantul fiscal Adrian Negrescu. În timp ce statul încearcă să evite o retrogradare financiară, populația cu cele mai mici venituri riscă să fie împinsă spre …
- Dacia și Ford, în derivă: Blocajul Programului Rabla amenință industria auto româneascăLipsa unei decizii clare privind reluarea Programului Rabla în 2025 riscă să saboteze unul dintre cele mai importante sectoare economice ale României. Tranzacții de peste un miliard de euro sunt blocate, iar producători majori precum Dacia și Ford se confruntă cu pierderi masive. În ciuda unor discuții recente la nivel guvernamental, autoritățile nu au oferit …
- Viktor Orbán i-a trădat pe suveraniști! Susținere fățișă pentru neomarxiștii de la București și Ursula von der LeyenViktor Orbán, liderul care și-a construit întreaga carieră politică pe discursul suveranist și conservator, a șocat lumea politică europeană printr-o trădare greu de înțeles și imposibil de ignorat: susținerea sa tacită și strategică pentru neomarxiștii de la București și pentru Ursula von der Leyen, simbolul federalismului agresiv de la Bruxelles. După ani de opoziție vocală …
- PSD dă dovadă de banditism politic! Grindeanu minte cu nerușinare… PSD a votat cot la cot cu partenerii proeuropeni jefuirea românilorÎntr-o Românie pe care Nicușor Dan o numește ironic „România onestă”, guvernul condus de PNL și susținut din plin de PSD impune un set de măsuri de austeritate brutale, dar și profund nedrepte. Cu o ipocrizie strigătoare la cer, autoritățile renunță brusc la impozitarea mai severă a jocurilor de noroc – un domeniu cu profituri …
- Călin Georgescu, întâmpinat cu urale la Poliție: „Românii trebuie să-și revendice suveranitatea”Călin Georgescu s-a prezentat astăzi la IPJ Ilfov, unde se află sub control judiciar, fiind întâmpinat de sute de susținători. Fostul candidat la prezidențiale a transmis un mesaj puternic despre suveranitatea națională și influențele externe, într-un context tensionat marcat de mobilizarea forțelor de ordine. Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale, s-a prezentat miercuri …
- Șefa de cabinet a lui Bolojan a păpat din banii publici în Consilii de AdministrațiePremierul Ilie Bolojan a numit în funcția de director de cabinet al prim-ministrului pe Ana-Smărăndița Irina, care a lucrat ca șefă a Management Strategy la Poșta Română și era inclusiv anul trecut membru în consiliul de administrație al EnergoNuclear SA, companie a Nuclearelectrica. Ana-Smărăndița Irina se prezintă în spațiul public drept Head of Strategy Management …
- Un fost consilier personal al lui Ponta susținut de PSD în mai multe funcții publice intră în echipa lui BolojanPremierul Ilie Bolojan l-a numit în funcția de secretar general adjunct în Ministerul Justiției pe Ion Claudiu Teodorescu, fost consilier personal al lui Victor Ponta timp de opt ani și susținut de PSD în mai multe funcții publice. Premierul și-a numit și noua directoare de cabinet, Ana-Smărăndița Irina, din rândurile TNL, fostă membră în mai multe consilii de administrație. Teodorescu a …
- Știai că Olanda are de zece ori mai puține localități decât România? Și totuși, acolo totul funcționează mai bineOlanda are doar 342 de localități administrative (municipalități), în timp ce România trece de 3.180. Cu toate astea, în Olanda ai servicii publice eficiente, digitalizare reală, drumuri bune și administrație care răspunde rapid. România, în schimb, e sufocată de mii de primării, consilii locale și funcționari, multe comune fără canalizare, fără bani de investiții, dar …
- Chiar studenților care l-au votat pe Nicușor li se taie burseleIronia mușcă adânc în Bucureștiul „reformat” de Nicușor Dan. Tinerii care au stat la coadă la urne, cu speranța că votează un om al schimbării, un independent curat, un matematician onest care nu va face compromisuri, se trezesc acum loviți direct în buzunar: bursele lor sunt tăiate sau întârziate, iar universitățile intră în austeritate. Este …
- În România, 20 de milioane de metri cubi de lemn dispar anual din păduriRomânia trăiește un dezastru ecologic tăcut, dar constant: 20 de milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile țării, fără acte, fără explicații, fără vinovați. Este o cifră confirmată inclusiv de Inventarul Forestier Național și de fostul ministru al mediului, care a recunoscut că jumătate din lemnul exploatat nu apare în documentele oficiale. …
- Isărescu a mai „printat” niște bani pentru proeuropeni. Românii, taxați prin inflațieCând Guvernul rămâne fără bani, nu taie cheltuieli, nu reduce sinecuri, nu oprește risipele, ci apelează la soluția preferată a statelor falimentare: tiparnița. Iar Mugur Isărescu, guvernatorul etern al BNR, face jocul. Tipărește bani, acoperă găurile bugetare ale PSD, iar nota de plată vine tot în buzunarul românului de rând — sub forma inflației galopante. …
- Taxe mai mari pentru românii muncitori și corecți. Parlamentarii rămân cu suma forfetară imensăÎn România lui 2025, cei care muncesc cinstit, își plătesc taxele și duc greul economiei sunt tot cei pedepsiți. Guvernul crește din nou birurile: impozite pe muncă, TVA, contribuții – toate puse pe spatele celor care țin țara în viață. În același timp, parlamentarii își păstrează privilegiile nesimțite, în frunte cu celebra sumă forfetară de …
- Este corect ca PSD să taie din sporurile profesorilor și medicilor?Aceasta este întrebarea care trebuie pusă astăzi în toată România. Este corect ca exact cei care muncesc cel mai mult, în școli și spitale, să fie cei penalizați de stat? Este corect ca medicii care stau nopțile în gărzi și profesorii care țin ore în clase suprapopulate să primească mai puțin? PSD vine cu o …
- Călin Georgescu întruchipează dorința românilor de schimbareÎntr-o Românie sufocată de corupție, minciună și trădare, Călin Georgescu a devenit simbolul unei rupturi clare de sistemul putred care conduce țara de peste 30 de ani. El nu este produsul partidelor vechi, nu vine cu valiza plină de sinecuri, ci cu un mesaj simplu, dar profund: românii merită demnitate, adevăr și libertate. Popularitatea sa …
- Nicușor își pune oamenii la Curtea Constituțională. Un regim îl înlocuiește pe altulCu un discurs împachetat în limbaj academic, Nicușor Dan anunță numirea lui Dacian Cosmin Dragoș ca judecător la Curtea Constituțională. Se vorbește despre „personalitate recunoscută”, „poziții echilibrate” și „respect pentru statul de drept”. În realitate, asistăm la același joc vechi de putere: își pun oamenii, își consolidează rețelele, își recompensează fidelii. Dacian Dragoș nu e …
- Avizele de mediu – corupție, prostie și trădare naționalăÎn România, obținerea avizelor de mediu pentru o simplă autorizație de construire durează luni sau chiar ani. Nu pentru că proiectele ar fi periculoase, ci pentru că sistemul e bolnav. Birocrația sufocă orice inițiativă, iar în spatele întârzierilor se ascund două realități cumplite: șpaga și incompetența. Sunt pierdute miliarde din fonduri europene pentru că proiectele …
- Legăturile premierului Bolojan cu mafia imobiliară, contracte cu dedicație pentru firmele de casăIlie Bolojan a fost primar al municipiului Oradea în perioada 2008-2020, timp în care ar fi comis numeroase abuzuri, potrivit jurnaliștilor de la EBihoreanul.ro. Acesta avea obiceiul să facă concedieri în masă an de an, susține presa locală. Peste 3.000 de oameni și-au pierdut astfel locurile de muncă fără un motiv legal. Însă, posturile nu …
- Proteste uriașe, joi, în București. Proeuropenii îi jefuiesc prin noi taxe pe românii săraciUnul dintre cele mai mari blocuri sindicale de la noi va ieși în stradă, în București, pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate propuse de Guvernul Bolojan. Blocul Național Sindical (BNS), una dintre cele mai mari organizații sindicale din România, a transmis marți, 8 iulie 2025, un mesaj ferm către autorități și a adoptat un …
- Traian Halalai zboară de la Eximbank! Se aude zăngănit de cătușeIlie Bolojan a anunțat, marți seara, că a cerut Ministerului de Finanțe să declanșeze procedura de înlocuire a directorului EximBank și a precizat că sesizarea în cazul clădirii în care funcționează banca va pleca în aceste zile la parchet. ”Am cerut Ministerului de Finanțe să declanșeze procedura de înlocuire din funcție a directorului de la …
- Cristian Sipoș (AUR): „Nu putem lua niciun leu de la mame și pensionari cât timp privilegiile rămân intacte!”AUR anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, acuzând un pachet de măsuri fiscale care lovește în populația vulnerabilă, în timp ce „camarila politică” rămâne protejată. Senatorul Cristian Sipoș afirmă că România este împinsă într-o nouă formă de austeritate, în care „cei cinstiți plătesc pentru corupția celor puternici”. Senatorul AUR Cristian Sipoș a …
- Anca Alexandrescu: ”Cum reprezintă Călin Georgescu un pericol deosebit? Nu a instigat, vorbește mereu despre pace”Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, a discutat marți, în direct la Realitatea PLUS, despre motivele care au stat la baza deciziei judecătorilor de a menține controlul judiciar în cazul lui Călin Georgescu. Ea a accentuat ideea că întreaga situație reprezintă o înscenare menită să-l împiedice și să-l sancționeze în continuare pe fostul candidat …
- BNR anunță dezastrul: Scumpiri în lanț și inflație explozivă! Românii, loviți din plin în această toamnăBanca Națională a României trage un semnal de alarmă dur: inflația va crește considerabil în următoarele luni, iar scumpirile vor afecta toate categoriile sociale. Plafonarea la energie dispare, TVA-ul și accizele cresc, iar românii vor cheltui mai mult pentru mai puțin. În ciuda promisiunilor Guvernului, BNR nu vede soluții pe termen scurt. În plus, riscurile …
- Polonia întărește securitatea la frontiere: controale temporare pentru combaterea imigrației ilegaleGuvernul Poloniei a decis să reintroducă temporar controale la frontierele cu Germania și Lituania, în cadrul unui efort susținut de combatere a imigrației ilegale. Măsura vine pe fondul unei creșteri accentuate a trecerilor neregulate în regiune și este un exemplu de responsabilitate în apărarea securității europene. Controalele vor fi aplicate pentru 30 de zile, cu …
- România, la un pas de „dezastrul Greciei”! Avertismentul crunt al vicepremierului: „Ești degradat la gunoi”Vicepremierul Dragoș Anastasiu lansează un avertisment dur privind situația economică a României, care riscă să fie retrogradată de agențiile de rating. Acesta compară potențialul declin economic cu prăbușirea Greciei din 2010 și atrage atenția asupra lipsei de empatie a instituțiilor internaționale. Dacă România nu respectă criteriile fiscale, investitorii ar putea fugi, taxele ar crește, iar …
- Este oficial! Bulgaria intră în zona euro. România mai are de așteptatBulgaria va adopta moneda unică europeană de la 1 ianuarie 2026, devenind al 21-lea stat membru al zonei euro. În timp ce vecinii de la sud fac pasul decisiv, România rămâne în afara mecanismului ERM II și are o perspectivă îndepărtată pentru aderare. Consiliul Uniunii Europene a aprobat oficial aderarea Bulgariei la zona euro, stabilind …
- Bolojan lovește din nou: al doilea val de austeritate aduce tăieri dure și restructurări masivePremierul Ilie Bolojan anunță un nou pachet de măsuri care promite „echitate și eficiență”, dar aduce în realitate restructurări, reduceri de indemnizații și reforme dureroase pentru administrația publică, companiile de stat și beneficiarii de pensii speciale. Guvernul își asumă din nou răspunderea, fără dezbatere parlamentară. Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni în Parlament un al …
- Nicușor Dan sfidează opinia publică și face o numire-șoc la CCR: Dacian Cosmin Dragoș, impus în tăcere totalăFără consultări, fără transparență, fără explicații, președintele Nicușor Dan l-a numit pe Dacian Cosmin Dragoș judecător la Curtea Constituțională. Decizia a fost luată în spatele ușilor închise, într-un stil care amintește mai degrabă de practicile netransparente ale vechii clase politice decât de promisiunile sale de reformă. Nicușor Dan, un președinte care promitea schimbarea și onestitatea …
- Europarlamentarul Adrian Axinia (AUR): Moțiunea depusă de AUR împotriva Ursulei a deranjat birocrația europeanăEuroparlamentarul AUR, Adrian Axinia, a declarat tranșant că moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Ursulei von der Leyen a zguduit din temelii confortul birocrației europene. Inițiativa curajoasă a grupului conservator din care face parte AUR a fost un semnal clar că Europa nu poate fi condusă de o mână de nealeși care nu dau …
- Marius Lulea (AUR): De ce nu taie de la parlamentari? De ce nu taie de la partide?În plină criză economică, Guvernul Bolojan crește taxele pentru românii care muncesc cinstit, dar nu atinge niciun privilegiu al clasei politice. În acest context, prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, lansează o întrebare simplă, dar devastatoare: „De ce nu taie de la parlamentari? De ce nu taie de la partide?” Românii suportă taxe mai mari, TVA de …
- Curtea de Apel din Paris decide miercuri soarta lui „Paul al României”. Condamnat definitiv, autoritățile cer extrădareaCurtea de Apel din Paris urmează să decidă miercuri dacă îl va extrăda în România pe Paul-Philippe al României, cunoscut public sub numele de „Prințul Paul”. Acesta a fost condamnat definitiv de justiția română la trei ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influență, într-un dosar care are legătură cu disputa privind moștenirea …
- România, fruntașă la scumpiri: al treilea cel mai mare preț la energia electrică din Europa. Statul plătește lent, dar încasează scumpUltimele date publicate de Comisia Europeană arată că România a avut, în primul trimestru din 2025, al treilea cel mai mare preț angro la energia electrică din întreaga Uniune Europeană. Cu 148,3 euro/MWh, România depășește cu aproape 50% media UE. În timp ce alte state reduc diferențele, România pare condamnată la prețuri ridicate, din cauza …
- Statul descurajează viitorii medici: doar 735 de locuri la buget pentru 2.480 de candidați la MedicinăÎn plină criză a sistemului sanitar, România oferă doar 735 de locuri la buget pentru tinerii care vor să devină medici, în timp ce 2.480 de candidați se înghesuie pe aceste locuri. În loc să investească în formarea profesională, statul pare să limiteze accesul la educație medicală, în ciuda nevoii cronice de specialiști. Situație revoltătoare …
- România, în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani: „Nu mai e timp să tăiem cu bisturiul. Statul taie cu barda, după ce a tocat tot”Consultantul economic Adrian Negrescu avertizează că România se prăbușește într-o criză bugetară provocată nu de factori externi, ci de propria clasă politică. În loc de reforme și eficiență, statul a alimentat risipa, a tolerat sinecurile și a ignorat realitatea fiscală. Acum, fără bani și fără credibilitate, guvernul Bolojan taie haotic doar pentru a liniști agențiile …