Siberia, ca niciodată până acum: stepele înverzesc, iernile cu minus 40 de grade Celsius vor deveni amintire

După o iarnă blândă şi o primăvară caldă, toate efecte probabile ale schimbărilor climatice, Siberia este martoră la înmulţirea catastrofelor naturale – insecte care distrug arborii, incendii, ploi torenţiale ce conduc la evacuări, relatează AFP.
Schimbările climatice vor antrena perioade caniculare, furtuni, dar şi incendii naturale din ce în ce mai frecvente, potrivit modelelor ştiinţifice. Siberia, un teritoriu de peste 10 milioane de kilometri pătraţi situat la est de Munţii Ural şi renumit pentru iernile sale aspre, se regăseşte în prima linie.
”Iarna (2019-2020) a fost cea mai călduroasă din Siberia de la începerea înregistrărilor datelor, în urmă cu 130 de ani, cu temperaturi medii de până la 6 grade Celsius peste valorile normale sezoniere”, a explicat pentru AFP Marina Makarova, meteorolog şef la Gidrometcentr, centrul hidrometeorologic al Rusiei.
Apoi, ”primăvara a venit mult mai devreme, în aprilie, cu temperaturi care au depăşit cu uşurinţă (uneori) 30 de grade Celsius”, a continuat ea.
La începutul lunii mai, presa locală a publicat fotografii cu câmpuri înflorite cu o lună înainte. În plus, potrivit agenţiei TASS, producătorii de îngheţată s-au lăudat cu o creştere a vânzărilor de până la 30 de procente.
În sudul Siberiei, Rosgidromet a înregistrat cantităţi de precipitaţii în creştere cu o treime în comparaţie cu valorile medii, ceea ce a condus la evacuarea a mii de persoane din districtul Tulun, lângă lacul Baikal.
Incendii mai devastatoare
În regiunile nordice, pe de altă parte, topirea precoce a stratului de zăpadă a lăsat în urmă vegetaţia şi solul uscat, condiţii propice pentru propagarea flăcărilor, potrivit lui Aleksei Yaroshenko, directorul pentru monitorizare forestieră din cadrul Greenpeace Rusia.
În total, din ianuarie până la jumătatea lunii mai, incendiile au mistuit 4,8 milioane de hectare în Siberia, dintre care 1,1 milioane de taiga, potrivit celui mai recent studiu realizat de acest ONG, publicat săptămâna trecută. Regiunea fusese deja decimată de incendii excepţionale în vara anului 2019.
„Încălzirea globală provoacă înmulţirea incendiilor forestiere; acestea s-au dublat în zece ani„, a rezumat pentru AFP Vyacheslav Kharuk, directorul laboratorului de monitorizare forestieră din cadrul departamentului siberian al Academiei Ruse de Ştiinţe.
Potrivit laboratorului său, între 2000 şi 2009, aproximativ trei milioane de hectare de pădure ardeau în fiecare an. Între 2010 şi 2019, media s-a dublat la şase milioane de hectare.
În anii următori, ”suprafaţa incendiilor va fi multiplicată de două până la patru ori”, estimează omul de ştiinţă.
Aceste incendii riscă să reducă capacitatea pădurilor boreale de a reţine dioxidul de carbon şi metanul, ceea ce ar contribui la creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră şi la schimbările climatice.
Invazia omizilor care pot devora frunzișul unui pin uriaș în doar câteva ore
Temperaturile mai blânde au adus un alt pericol, explozia populaţiei de omizi dintr-o specie de fluturi siberieni, Dendrolimus sibiricus, un dăunător devastator.
Această omidă defoliatoare a coniferelor siberiene este redutabilă – o colonie poate devora frunzişul unui pin uriaş în doar câteva ore, lăsând pădurea mai vulnerabilă la incendii.
Căldura neobişnuită a favorizat accelerarea ciclului lor de viaţă.
”În toată experienţa mea îndelungată de expert, n-am văzut niciodată omizi atât de mari, care să crească atât de repede – într-un an în loc de doi”, a explicat pentru AFP Vladimir Soldatov, specialist în aceste lepidoptere care a tras un semnal de alarmă în privinţa ”consecinţelor tragice” pentru spaţiul forestier.
Specia ”a avansat 150 kilometri spre nord faţă de mediul său obişnuit din cauza încălzirii globale”, a precizat el.
În districtul Krasnoiarsk, din sudul Siberiei, peste de 120.000 de hectare au trebuit să fie tratate contra omizilor, potrivit centrului local pentru protecţia pădurilor.
Pădurile au fost devorate începând din 2003 de o altă insectă, gândacul de scoarţă Scolytinae, care s-a instalat în aceste regiuni nordice, pe măsură ce clima s-a îmblânzit.
Expertul Viaceslav Kharuk susţine că regiunea va asista la sosirea unor noi specii de păsări şi animale. ”Stepele noastre se înverzesc, lacurile noastre se încălzesc, Siberia devine o regiune mai atractivă pentru animale, dar şi pentru noi”, a declarat el, mărturisind însă că, odată cu multiplicarea acestor schimbări, iernile cu temperaturi de minus 40 de grade Celsius încep să îi lipsească.
Sursa: www.digi24.ro
- Se cunosc 27 din cele 32 de formaţii calificate în 16-imile Mondialului! 9 partide sunt „bătute în cuie”
Ştim 27 din cele 32 de naţionale care vor evolua în 16-imile Campionatului Mondial de fotbal. În această noapte, în fazele eliminatorii s-au calificat Belgia, Egipt, Spania, Capul Verde şi Anglia, chiar dacă formaţia lui Tuchel nu a jucat. În prezent, se cunosc 9 din cele 16 partide din faza următoare a competiţiei. Grupele Cupei … - Ecuația imposibilă pentru noul Guvern. Câte voturi pot strânge Grindeanu și Mureșan fără sprijinul AUR
Indiferent pe cine va desemna președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, calculele din Parlament arată că niciuna dintre variantele aflate acum în discuție nu are, în acest moment, suficiente voturi pentru a trece de votul de învestitură fără sprijin din partea unor parlamentari AUR. Atât scenariul unui Guvern condus de Sorin Grindeanu, cât și cel în fruntea căruia s-ar afla Siegfried Mureșan … - Director OFIR, reținut în dosarul procurorilor corupți de la Constanța: Ar fi dat 110.000 de euro pentru a scăpa de dosare penale
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) anunţă că un bărbat suspectat că a remis 110.000 de euro unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost reţinut, iar pe numele lui a fost formulată propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Inculpatul … - George Simion a paralizat statul român! Liderul AUR a umilit toți greii sistemului
O demonstrație de forță fără precedent zguduie din temelii clasa politică tradițională! George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a reușit ceea ce părea imposibil: a paralizat pur și simplu mecanismele vechiului stat român, dovedindu-se o forță politică de neoprit. Într-o serie de mutări strategice fulgerătoare, liderul AUR a pus la colț și a … - Scandal uriaș între șefii așa-zișilor masoni. Plagiatorul Bălănescu, scos în șuturi din sediul MLNR de preotul Tohăneanu
Între fostul și actualul lider al așa-zisei găști de masoni, grupați în Asociația Marea Lojă Națională din România (MLNR), este o luptă desprinsă din filmele cu gangsteri, pentru controlarea fondurilor și a imobilului megalomanic din nordul Capitalei. Recent, o gașcă de așa-ziși masoni, grupați în Asociația Marea Lojă Națională din România (MLNR), avându-l acum la …




