InternaționalȘtirile 60m.RO

Berăriile bavareze vor marca în 2020 Oktoberfest prin petreceri mai mici

Anulată în mod oficial din cauza pandemiei de coronavirus, cea de-a 187-a ediţie a festivalului Oktoberfest de la Munchen este marcată, zilele astea, prin petreceri mai mici organizate de berăriile bavareze. 

Startul a fost dat sâmbătă prin deschiderea tradiţională a butoiului, iar cei ce vor să retrăiască puţin din spiritul evenimentului o pot face până pe 4 octombrie. Locurile sunt limitate, se păstrează distanţa, iar oaspeţii n-au voie să se ridice şi să danseze, aşa cum obişnuiau.

„Bineînţeles că este dificil şi pentru mine şi un mare păcat pentru că îmi place să particip la Oktoberfest. De obicei, merg acolo de patru sau cinci ori pe săptămână şi acum, în calitate de artist al festivalului, frustrarea este mare”, spune Natascha Hofmann, o artistă care participă an de an la festival.

Anual, Oktoberfest atrage peste 6 milioane de participanţi şi generează peste un miliard de euro pentru economia landului german.

În 2019, în cele 50 de corturi imense amenajate pe parcursul celor 16 zile de festival s-au băut peste 7 milioane de litri de bere. 

Sursa: Mediafax

  • Gheorghe Piperea: Doamnă von der Leyen, vă cer acum și aici să demisionați
    Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, a cerut demisia șefei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, într-un discurs rostit în plenara PE de la Strasbourg. “Doamnă von der Leyen, vă cer acum și aici să demisionați.Nu doar pentru că va așteaptă alte două moțiuni de cenzură, ci mai ales pentru că nu mai sunteți credibilă pentru demnitatea …
  • Proteste masive în Franța
    Sute de mii de oameni – ‘peste un milion de oameni’, potrivit CGT, una dintre cele două principale federații sindicale – au participat la demonstrațiile organizate joi de cele opt sindicate franceze pentru a încerca să influențeze alegerile bugetare ale noului prim-ministru, relatează AFP. Au fost semnalate altercații în orașele Lyon și Nantes, iar la …
  • Vechi primar PSD: Vom ajunge sub 10% din cauza lui Grindeanu
    Unul dintre cei mai vechi primari PSD din Gorj, Victor Geogia de la Bengești- Ciocadia, lansează un atac dur la adresa lui Sorin Grindeanu. “PSD va ajunge undeva sub 10% din cauza lui Grindeanu. Nu știe să se impună, nu știe să conducă, nu știe să negocieze, nu face nimic pentru social-democrația din România” afirmă …
  • Franța a spart 8,6 miliarde euro în Ucraina
    Franța a cheltuit 8,6 miliarde de euro pentru ajutor acordat Kievului în perioada 24 februarie 2022 – 31 decembrie 2024, a scris ziarul Les Echos, citând un raport al Ministerului Forțelor Armate francez, care va fi prezentat ulterior parlamentului. În special, ajutorul militar (transferul, furnizarea și întreținerea armelor în stare de pregătire de luptă, antrenarea …
  • Amenințări la adresa unui consilier AUR din Ilfov după ce a reclamat nereguli la reparațiile unei școli: “Te dezmembrez!”
    Un consilier local AUR din localitatea Balotești, județul Ilfov, reclamă că a fost amenințat, intimidat și agresat de primar și viceprimar după ce a avertizat că reparațiile autorităților la mansarda Școlii Gimnaziale nr. 2 nu sunt în conformitate cu legea. Incidentul a fost surprins pe înregistrare, iar consilierul a depus o sesizare la Inspectoratul pentru …
Back to top button