Politică

Plângere PENALĂ pe numele primarului Dominic Fritz

Primarul Timișoarei este vizat de o plângere penală depusă în urma unui anunț – se consideră că Fritz a comis un act de incitare la discriminare.

Venit din zona civică, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se confruntă cu reacțiile… societății civile, fiind acum de cealaltă parte a baricadei! Astfel, un avocat timișorean, Alexandru Mușătoiu, a anunțat că depune azi o plângere penală contra primarului Fritz pentru ”incitare la discriminare”.

”Vă anunț oficial că mâine voi depune personal plângere penală împotriva primarului Fritz pentru incitare la discriminare. Ce e prea mult, e prea mult!”, a scris ieri seară avocatul Alexandru Mușătoiu pe Facebook. Avocatul se referă la un mesaj al primarului – și anume la următorul pasaj: ”Cer imperativ Guvernului, singurul decident în privința măsurilor, ca persoanelor care s-au vaccinat să nu le fie aplicate restricțiile, în Timișoara și peste tot în țară”, a scris primarul Fritz.

Primarul a transmis mesajul în semn de revoltă față de decizia CJSU ”din care NU mai fac parte”, care a decis că, ”potrivit regulilor naționale, Timișoara trebuie să intre într-o carantină de noapte, în week-enduri”.

”Restricțiile aplicate tuturor timișorenilor, indiferent dacă s-au vaccinat sau nu, sunt nedrepte, vor afecta economia locală care suferă grav din cauza pandemiei și a scumpirilor, și învrăjbesc oamenii”, scrie Fritz, arătând că ”În primăvară situația era diferită: nu aveam încă vaccinul disponibil pentru toți”.

În plus, primarul aruncă vina pe nevaccinați: ”Nu mai este niciun dubiu: acest val este un val al nevaccinaților. 97% dintre cei internați în luna septembrie la Spitalul Victor Babeș din Timișoara sunt nevaccinați”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button