Opoziția de la Budapesta cere o anchetă europeană în privința presei din Ungaria

Președintele Partidului Socialist Ungar (MSZP), Bertalan Tóth, împreună cu europarlamentarul István Ujhelyi au adresat o scrisoare Centrului pentru pluralism și libertate în mass-media (CMPF), cu sediul la Florența, finanțat de Uniunea Europeană, din cauza situaţiei mass-mediei din Ungaria.
În scrisoarea adresată acestei organizații Tóth și Ujhelyi atrag atenția asupra faptului că presiunea economică și politică creată în jurul portalului Index.hu – care a condus la demisia întregii redacții – demonstrează situația presei libere din Ungaria, care este grav amenințată. Politicienii socialiști au cerut instituției Uniunii Europene ca, în funcție de posibilități, ”să elaboreze un raport amplu despre piața mass-mediei ungare și modul cum este influențată această piață pentru ca factorii de decizie europeni să aibă o imagine clară despre situația mass-mediei și despre controlul guvernamental exercitat în mod evident asupra mediei publice din Ungaria”.
Bertalan Tóth și István Ujhelyi au amintit că CMPF monitorizează sistematic situația presei în țările membre ale UE. Ultima oară instituția a elaborat un raport la solicitarea Comisiei Europene în legătură cu holdingul media înființat de anturajul FIDESZ. Acest raport a constatat că situația mass-mediei din Ungaria se deteriorează treptat, iar Fundația Centrală pentru Mass-Media înființată cu ajutorul și sub supravegherea guvernamentală este periculoasă din punctul de vedere al libertății și diversității presei.
Politicienii MSZP au precizat în scrisoarea lor că Uniunea Europeană trebuie să dea răspunsuri ferme la intervențiile constatate în piața mass-media din țările membre ale UE, motiv pentru care au propus o coordonare mai strânsă între instituțiile din acest domeniu.
Bertalan Tóth și István Ujhelyi au subliniat: ”Pentru ca UE să aibă un răspuns ferm este necesară dezvăluirea exactă și detaliată a situației mass-media din țările membre ale Uniunii Europene”. Ei au explicat că, din acest considerent, pledează pentru efectuarea unei verificări a situației mass-media din Ungaria de către instituția de la Florența, ”verificări ce pot reprezenta un instrument util în mecanismul european de monitorizare a statului de drept în contextul acțiunilor Guvernului Orbán care încalcă drepturile”.
„În Ungaria, puterea FIDESZ distruge mass-media independentă fără limite morale și legislative. Nu se tem să apeleze nici la mijloace economice și politice în interesul aducerii la tăcere a vocilor critice. După distrugerea ziarului Népszabadság, de mare triaj, acum la rând este cel mai accesat portal online, Index.hu. În spiritul solidarității noastre față de ziariștii independenți și al angajamentului nostru neclintit, asumat față de pluralismul mass-mediei, pledăm pentru întreprinderea demersurilor europene în această cauză”, se arată în scrisoarea semnată de politicienii MSZP.
Sursa: Nepszava
„Suntem cu voi în aceste clipe grele” – Cel mai mare ziar politic din Polonia a transmis un mesaj în limba maghiară ziariștilor Index.hu
”Ca de atâtea ori pe parcursul istoriei, din nou avem nevoie de solidaritatea polono-ungară în interesul apărării libertății și a democrației”, scrie redacția Gazeta Wyborcza. Redacția celui mai mare ziar independent din Polonia, a transmis în limba maghiară pe frontispiciul ediției de luni a publicației Gazeta Wyborcza un mesaj de încurajare și susținere a ziariștilor demisionari ai portalului Index.hu, informează portalul 444.hu.
Redacția Gazeta Wyborcza a transmis următoarele ziariștilor și redactorilor Index.hu:
”DRAGII NOȘTRI PRIETENI MAGHIARI! Ne revoltă profund atacul brutal lansat de putere împotriva Index.hu. Suntem cu voi în aceste clipe grele și vă admirăm pentru poziția fermă. Puterea autoritară amenință și aici, în Polonia, libertatea de exprimare. Ca de atâtea ori pe parcursul istoriei, din nou avem nevoie de solidaritatea polono-ungară în interesul apărării libertății și a democrației. Să fim solidari! Redacția Gazeta Wyborcza”.
Mesajul a fost publicat și în limba poloneză.
După cum se știe, vineri a dispărut portalul Index.hu, în forma sa cunoscută până acum. Ziariștii și redactorii portalului și-au dat demisia aproape fără excepție, după ce președintele Consiliului de Administrație, László Bodolai, l-a demis pe redactorul-șef al portalului, Szabolcs Dull. Pentru susținerea Index.hu și a libertății presei la sfârșitul acestei săptămâni, la Budapesta, a avut loc un protest de amploare.
Sursa: Nepszava
- Românii sting lumina: consumul de energie electrică al populației a scăzut cu 10% în primele luni ale anului
Consumul de energie electrică, în primele patru luni ale anului 2026, a scăzut în gospodăriile populației cu peste 10%, dar și în economie cu 0,4%, față de perioada similară din 2025, arată datele INS. INS arată luni că principalele resurse de energie primară, în perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2026, au totalizat 10.482,4 mii tone echivalent … - Mesaj important pentru România de la FOREN 2026. Experții în energie avertizează: cea mai scumpă resursă nu mai este gazul sau electricitatea
Viitorul energiei în România și Europa a fost unul dintre principalele subiecte discutate la FOREN 2026, cel mai important forum regional dedicat sectorului energetic din Europa Centrală și de Est. Lideri ai industriei, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai marilor companii din energie au transmis un mesaj comun: investițiile trebuie accelerate, iar sistemele energetice trebuie adaptate … - Imperiul Tinmar, la un pas de faliment: Sutele de milioane de euro ”furate” de Augustin Oancea de la statul român s-au evaporat în Dubai
Imperiul financiar controlat de miliardarul Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, traversează cea mai neagră perioadă din istoria sa, fiind amenințat direct de faliment. Problemele uriașe din România — unde compania a fost lovită de sancțiuni istorice și anchete penale — s-au propagat rapid și în Emiratele Arabe Unite. Acolo, portofoliul imobiliar faraonic gestionat de ginerele … - Penalul Radu Cristian nu se lasă! Vrea din nou la Primăria Mangalia
Radu Cristian nu renunță la lupta pentru revenirea în funcția de primar. Fostul edil al municipiului Mangalia a deschis chiar astăzi, 15 iunie, potrivit surselor noastre, o nouă procedură la Tribunalul Constanța, prin care cere anularea controlului judiciar care îl împiedică să își exercite mandatul. Judecătorii vor analiza solicitarea pe 22 iunie. Potrivit informațiilor obțiunute … - Achiziție de lux la Sectorul 1: Peste 71.000 de euro aruncați pe șnururi de ecuson, prin atribuire directă!
O achiziție cel puțin controversată zguduie imaginea administrației din Sectorul 1. În timp ce cetățenii reclamă zilnic starea precară a infrastructurii, lipsa curățeniei și problemele nerezolvate din cartiere, Primăria a decis că o prioritate urgentă este achiziția de „șnururi personalizate pentru ecusoane”. Documentele oficiale publicate în sistemul de achiziții publice pe data de 9 iunie …




