Știrile 60m.RO

9 din 10 pacienţi vindecaţi de Covid rămân cu sechele. Care sunt cele mai întâlnite cu efecte secundare

Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, arată un studiu preliminar realizat în Coreea de Sud, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În cadrul unui sondaj online la care au participat 965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, 879 dintre aceștia (91,1%) au răspuns că au suferit cel puţin un efect advers în urma bolii, a declarat Kwon Jun-wook, oficial în cadrul Agenţiei Coreene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (KDCA).

Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, întâlnit la 26,2% dintre participanţi, urmat de dificultate în concentrare, manifestată la 24,6%, a spus Kwon.

Alte simptome au inclus efecte secundare psihologice sau mintale, precum şi pierderea gustului şi a mirosului.

Kim Shin-woo, profesor de medicină internă la Facultatea de Medicină a Universităţii Naţionale Kyungpook din Daegu, a discutat cu 5.762 de pacienţi vindecaţi din Coreea de Sud şi 16,7% dintre aceştia au participat la sondaj, a spus Kwon.

Deşi cercetarea a fost realizată online într-o primă etapă, Kim Shin-woo, cercetătorul principal, a precizat că va publica în curând studiul însoţit de o analiză detaliată.

Coreea de Sud va conduce totodată anul viitor un studiu separat la care participă 16 organizaţii din domeniul medical despre complicaţii potenţiale ale bolii şi care va conţine o analiză detaliată cuprinzând tomografii ale pacienţilor recuperaţi, a spus Kwon în cadrul conferinţei de presă.

În Coreea de Sud au fost înregistrate 38 de noi cazuri de infectare luni până la miezul nopţii, în cea de-a cincea zi cu bilanţ de ordinul zecilor, totalul pe plan naţional ajungând la 23.699 de cazuri şi 407 decese.

Sursa: Agerpres

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button