Știrile 60m.RO

Sindicatele din învăţământ protestează miercuri în faţa Palatului Cotroceni

Sindicatele din învăţământ organizează, miercuri, un protest, în faţa Palatului Cotroceni, pentru a atrage atenţia asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice luate pentru diminuarea deficitului bugetar.

Potrivit informaţiilor transmise de Primăria Capitalei, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” vor organiza miercuri o adunare publică pentru a atrage atenţia asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice luate pentru diminuarea deficitului bugetar, pe motiv că influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice.

Acţiunea va avea loc între orele 11:30 – 14:00, pe trotuarul adiacent Statuii Leu din Bulevardul Geniului, potrivit Agerpres.

S-a anunţat participarea a 500 de persoane.

Municipalitatea a transmis că protestul nu va afecta traficul rutier şi pietonal în zonă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button