Noi criterii de carantină şi izolare pentru cei care intră în România din alte state europene. Cum se vor stabili excepţiile

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că persoanele care vin din ţări ale UE sau din Spaţiul Economic European sunt exceptate de la izolare sau carantină dacă în acele ţări rata de îmbolnăvire cu COVID-19 este mai mică sau egală cu cea din România.
„Începând cu data prezentei hotărâri, criteriul pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, este reprezentat de rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară”, se arată în hotărâre.
Pe baza acestui criteriu, Institutul National de Sănătate Publică va stabili lista ţărilor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European pentru care persoanele care sosesc în România din acestea sunt exceptate de la măsurile de izolare/carantină pe care o supune aprobării Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
„Zborurile suspendate către şi din ţările membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, se reiau de la data includerii în lista prevăzută la alin. (2), a ţării respective”, se mai arată în hotărâre.
Potrivit acesteia, lista cu ţările exceptate de la măsura izolării sau carantinării va fi publicată săptămânal.
Sursa: www.mediafax.ro
- Șarlatanul George Simion se teme că va ajunge și el la închisoare, după reținerea lui Călin Georgescu
Reținerea recentă a lui Călin Georgescu a declanșat un val de neliniște în rândurile politicienilor cu discurs radical, iar George Simion pare să resimtă o presiune tot mai acută. Șarlatanul Simion se teme vizibil că ar putea ajunge și el la închisoare, reacționând printr-o încercare disperată de a transforma o acțiune a justiției într-o presupusă … - Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost reținut de DIICOT. Acesta este acuzat de constituire de grup infracțional organizat și înșelăciune. Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, a fost dus la DIICOT, luni, în jurul orei 15, după perchezițiile care au durat 9 ore. Fanii lui Georgescu îl susțin în stradă Călin Georgescu … - Partenerul de afaceri al lui Mihai Ciolacu, nepotul premierului Ciolacu, vinde 18 farmacii către o companie legată de fostele servicii secrete comuniste din Cehoslovacia
Marcos Provit, companie controlată de partenerul de afaceri al lui Mihai Ciolacu, nepotul premierului Ciolacu, a primit luni aprobarea de la Consiliul Concurenței să vândă 18 farmacii către o companie legată de fostele servicii secrete comuniste din Cehoslovacia. E vorba despre fondul de investiții Penta Investments Limited, care deține deja lanțul de farmacii Dr. Max, … - Leul românesc pierde bătălia la început de săptămână: euro și principalele valute prind avânt pe piața oficială. Presiune uriașă pe cursul BNR
Euro se apreciază luni în raport cu moneda națională, potrivit cursului valutar oficial anunțat pentru luni de Banca Națională a României. De asemenea, dolarul american și alte valute principale s-au apreciat astăzi în raport cu leul. Euro și dolarul american cresc Un euro se tranzacționează luni cu 5,2649 lei, fiind o creștere ușoară față de … - Caracatița internațională din dosarul Georgescu: DIICOT a strâns probe din 5 țări și a reunit alte trei dosare. Ce se întâmplă cu legitimația Ordinului de Malta
Purtătoarea de cuvânt a DIICOT, Mihaela Melconian, a dat mai multe detalii legate de dosarul în care se fac percheziții la casa lui Călin Georgescu. Anchetatorii au stâns probe din cinci țări și îl acuză pe Georgescu că ar fi păcălit oameni de afaceri să îi dea bani, promițând în schimb acces la finanțări pentru …




