Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată în dosarul accidentului în care a fost implicat la sfârșitul anului trecut și care s-a soldat cu decesul a două persoane, el fiind acuzat de ucidere din culpă.
Procurorii argeșeni care au instrumentat dosarul accidentului produs în 26 decembrie 2019, pe DN7, în județul Argeș, în zona localității Zamfirești, au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Chițoiu sub acuzația de ucidere din culpă, relatează News.ro.
Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Daniel Chițoiu în luna ianuarie a acestui an, la mai puțin de o lună de la producerea accidentului în care un bărbat de 82 de ani și soția acestuia au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de mașina fostului ministru care, conform primelor date, a intrat pe contrasens.
Sursa: News.ro
- Vasile Blaga a apărut la bustul gol în timpul ședinței online a unei comisii parlamentare
Senatorul liberal Vasile Blaga a fost subiectul unui incident amuzant în cadrul Comisiilor de Administrație și Ape din Senat. Conform înregistrărilor știripesurse, senatorul și-a deschis din greșeală camera atunci când a intervenit în discuția comisiei. Blaga a intrat în discuție pentru a o certa pe senatoarea PACE, Nadia Cerva, că „îi bate la cap” pe colegi … - Șantaj internațional pentru salvarea lui Dominic Fritz. Globaliștii cer blocarea banilor din PNRR ca să-l scape
Se încearcă salvarea lui Dominic Fritz la Bruxelles, după ce a pierdut mandatul de primar al Timișoarei. Două grupuri politice majore din Uniunea Europeană îi cer Ursulei von der Leyen să rețină sute de milioane de euro din PNRR, destinate României. Mai exact, este vorba despre 770 de milioane de euro pe care aliații PNL … - Surse interne AUR: George Simion plătește aproape 100.000 de dolari din banii românilor pentru o poză cu Donald Trump
Iuda de la vârful AUR, George Simion, demonstrează din nou că politica sa externă se rezumă la un exercițiu de PR extrem de costisitor și lipsit de substanță diplomatică. Mâine seară, pe 27 august 2026, Simion se va afla la Houston, Texas, nu pentru vreo negociere bilaterală sau vreo întâlnire de stat, ci pentru a … - Cum fură baronul Thuma banii ilfovenilor: 1,5 milioane cheltuite pe ziare tipărite pentru primari și spitale
Într-o eră digitală în care informația circulă online, administrația din Ilfov alege să pompeze fonduri uriașe într-un format media considerat la fel de perimat precum faxul. „Baronul” Thuma, șeful județului, acuzat că a creat și întreținut o veritabilă mașinărie de imagine plătită din buzunarele cetățenilor. Ceea ce se întâmplă în Ilfov nu mai are nicio … - Sindicatul Angajaților din Guvern îi cere demisia lui Ilie Bolojan
Pe 31 ianuarie, Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului avertiza public că seria de „coincidențe” din jurul premierului Ilie-Gavril Bolojan începea să semene mai degrabă cu un simptom de sistem. Am vorbit atunci despre un ecosistem al accesului, al intermedierilor, al „intrărilor”, al oamenilor care pretind că pot deschide ușa premierului și am …




