Semnificații istorice pentru ziua de 1 iulie – Congresul de pace de la Berlin recunoştea independenţa României

1878: Congresul de pace de la Berlin recunoştea independenţa României şi drepturile sale asupra Dobrogei, judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail din sudul Basarabiei, fiind cedate, însă, Imperiului Ţarist
1882: Statul român răscumpăra tronsonul de cale ferată Cernavodă – Constanţa şi portul Constanţa de la o companie engleză, căreia Imperiul Otoman i le concesionase în 1857
1933: Se năştea chitaristul american Robert Patterson (d. 2009)
1935: Se înfiinţa Academia de Medicină din România, al cărei fondator este Daniel Danielopolu
1945: Se năştea cântăreaţa americană Deborah Harry, solista trupei Blondie
1946: Se năştea actriţa Aimée Iacobescu, îndrăgită mai ales pentru rolul Domniţei Ralu din seria “Haiducii” (d. 2018)
1961: Se năştea regretata prinţesă Diana a Marii Britanii (d. 1997)
1967: Se năştea actriţa canadiană Pamela Anderson, vedetă a serialului Baywatch
1968: România semna Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
1971: Se năştea Missy Elliot, artistă de muzică rap
1974: Murea dictatorul argentinian Juan Domingo Perón (n. 1895)
1977: Se năştea actriţa americană Liv Tyler
1979: Sony lansa celebrul Walkman
1993: În România era introdusă Taxa pe Valoare Adăugată
2002: Miliardarul american Steve Fossett devenea primul om care efectua de unul singur, fără escală, înconjurul lumii în balon (d. 2007)
2002: Curtea Penală Internaţională, primul tribunal permanent însărcinat cu pedepsirea crimelor de război, îşi începea activitatea la Haga
2005: Moneda naţională era denominată, 10.000 lei vechi devenind un leu nou
2005: Înceta din viaţă jurnalistul Gabi Dobre (n. 1978)
2007: Fumatul devenea interzis în toate spațiile publice închise din Anglia
2007: Stadionul Wembley din Londra găzduia un concert în memoria regretatei prinţese Diana, fiind transmis în peste 140 de ţări
2011: Albert al II-lea, Prinț de Monaco, se căsătorea cu Charlene Wittstock, fostă campioană olimpică la înot
2013: Croația adera la Uniunea Europeană, devenind al 28-lea stat comunitar
2013: Era descoperită luna planetei Neptun, astronomii botezând-o S/2004 N
2014: Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy era arestat preventiv pentru scurtă vreme, într-un dosar de trafic de influenţă
2015: Grecia intra în incapacitate de plată, primind ulterior finanțare externă
2018: Stângistul Andres Manuel Luis Obrador câștiga alegerile prezidențiale din Mexic, după decenii în care ţara a fost condusă de dreapta politică
- Ciprian Demeter: „Măștile puterii și securocrația de afaceri: de ce a rămas România o corabie fără căpitan?”
Din perspectivă filosofică, diferența dintre un „om de stat” și un „lider de partid” este una de natură ontologică, adică ține de însăși rațiunea lor de a fi. Omul de stat, așa cum l-au visat filosofii antici sau arhitecții modernității, este cel care pune interesul național deasupra propriului interes, pentru că puterea nu este un … - Conspirația locală PSD-AUR din Județul Olt
Pânza de păianjen politică din Județul Olt. Controlul politic pe care PSD Olt îl deține în Județ a atins cote alarmante pe care nimeni nu le putea bănui. E deja știută caracatița politico-institutiolanală deținută de social – democrați. Ei controlează tot, de la Consiliu Județean, Instituții deconcentrate, locații publice, 100 de primării, firme de casă … - Bani publici devalizați la Vâlcea: Administrația Constantin Rădulescu, prinsă cu nereguli în lanț, plăți ilegale și lucrări fictive!
Consiliul Județean Vâlcea administrează anual un buget de sute de milioane de lei și coordonează zeci de instituții publice, de la spitale și muzee până la servicii sociale, unități de învățământ și cluburi sportive. Într-o astfel de structură administrativă, rigoarea financiară și controlul intern nu reprezintă simple obligații birocratice, ci condiții esențiale pentru protejarea banului … - Nicușor Dan, un președinte bine intenționat dar depășit de situație. Bolojan ține statul captiv, în timp ce Simion face jocurile „reziștilor”
Criza formării noului guvern s-a transformat dintr-un impas politic într-un veritabil spectacol al neputinței și al cinismului. La vârful statului, tabloul este unul dezolant: avem un președinte paralizat de complexitatea jocurilor de culise, un lider politic care a confiscat instituțiile și un fals opozant care, paradoxal, trage sforile pentru adversarii săi ideologici. În centrul acestei … - Gaură neagră în contabilitatea din Mureș: Administrația Péter Ferenc, prinsă cu nereguli uriașe de peste 138 de milioane de lei!
Consiliul Județean Mureș administrează anual sute de milioane de lei proveniți din taxele contribuabililor, fonduri guvernamentale și finanțări europene. În schimbul acestor resurse, cetățenii au dreptul să primească o administrație care gestionează patrimoniul public cu responsabilitate, respectă legea și oferă o imagine financiară corectă asupra modului în care sunt cheltuiți banii județului. Realitatea identificată în …




