Nunţile, botezurile şi evenimentele – interzise în toată ţara, pe o perioadă nedeterminată

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat marţi seara că toate evenimentele private, nunţile şi botezurile, atât în spaţii închise cât şi deschise vor fi interzise în plan naţional până la ameliorarea situaţiei în ţară, din punct de vedere epidemiologic.
„Evenimentele private cum ar fi nunți, botezuri, aniversări, mese festive în spațiile deschise, cât și în spațiile închise, sunt interzise pe plan național, pe următoarea perioadă până vom observa o scădere a numărului cazurilor“, a spus Raed Arafat.
Şeful DSU a explicat că interdicţia nu se referă la evenimentele religioase în sine, ci la petrecerile de după. „Evenimentele private au motiv în spatele lor. Este foarte greu să se respecte regulile la aceste evenimente în general (…) Aici vorbim de nunți, botezuri, unde nu întotdeauna se respectă regulile. S-a mai dansat, a mai fost contact direct între oameni. La acest moment, pentru a evita toate explicațiile unora și altora, soluția cea mai bună este oprirea acestora, fiindcă sunt un loc de transmitere. Aici vorbim de evenimentele private. Le-am enumerat. Botezul de la biserică nu este inclus aici. Acolo se face și se face cu un număr limitat de oameni. Vorbim aici de evenimentele care nu au nimic cu lăcașurile de cult“, a precizat Arafat.
Numărul de persoane care poate participa la astfel de evenimente este de maxim 16.
„Fac o paranteză pentru hoteluri. La peste 3 la 1.000, hotelurile vor putea servi numai persoanele care sunt cazate în hotel“, a mai spus Raed Arafat.
Sursa: Romania TV
- România riscă să piardă 200 de milioane de euro din PNRR – mafia pensiilor speciale blochează reforma sistemului de justiție
România se află din nou în fața unui eșec major în privința reformelor promise. Comisia Europeană avertizează că țara noastră riscă să piardă peste 200 de milioane de euro din PNRR, dacă nu finalizează reforma pensiilor speciale ale magistraților — o condiție esențială pentru deblocarea tranșelor de finanțare. Deși termenul impus de Uniunea Europeană a … - Reuniune secretă în Spania: Coaliția Voinței stabilește viitorul ajutorului militar pentru Ucraina
Spania devine gazda unei întâlniri de importanță majoră, dar învăluită în cel mai strict secret. Măsurile de securitate impuse subliniază caracterul confidențial al discuțiilor: toți participanții au fost avertizați că telefoanele mobile sunt strict interzise și vor trebui depozitate într-un loc special înainte de intrarea în sală. Se așteaptă ca întâlnirea să traseze direcțiile viitoare … - Nicușor Dan sfidează legea și se implică în lupta pentru Primăria Capitalei
Cătălin Drulă își lansează duminică, 2 noiembrie, candidatura din partea USR la Primăria Capitalei. Deși șeful statului ar trebui să aibă o perspectivă apolitică față de alegerile pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan va participa la lansarea oficială a candidaturii lui Cătălin Drulă din partea USR. În ultimele săptămâni, rezistul s-a folosit insistent de numele și … - Cătălin Drulă nu e sigur pe picioarele sale. Nu există nimic moral în ascensiunea politică pe spatele unei tragedii
Cătălin Drulă pare tot mai hotărât să-și continue ascensiunea politică, însă nu prin forțe proprii, ci prin alianțe de imagine și sprijin de la Cancelarie. Departe de a avea o bază solidă sau o direcție clară, Drulă încearcă să se poziționeze drept „alternativa reformistă” la vechile partide, dar mesajul său pare gol de conținut. Fără … - Erbaşu: Există riscul ca 50.000 de angajaţi din companii de construcţii, la nivelul întregii ţări, să fi disponibilizaţi
Există riscul ca 50.000 de angajaţi din companii de construcţii, la nivelul întregii ţări, să fie disponibilizaţi în următoarele şase luni, a declarat, sâmbătă, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Cristian Erbaşu, în cadrul unei conferinţe la Sinaia. Unele şantiere sunt deja abandonate, transmite News.ro. Situaţia a survenit în urma întreruperii unor proiecte finanţate prin …