Știrile 60m.RO

Rezerviștii vor fi mobilizați de MApN în prima jumătate a lui 2025 pentru exerciții de antrenament

Rezerviștii vor fi mobilizați de MApN „spre finalul primului semestru” al anului în curs, a anunțat Armata României.

Rezerviștii vor fi mobilizați de MApN

„Ministerul Apărării Naționale din România execută, conform atribuțiilor funcționale, exerciţii de acest gen (mobilizarea rezerviștilor – n.r.) și în țara noastră, de regulă, de două-trei ori anual, activități care sunt anunțate din timp în spațiul public.

Ultima astfel de acțiune de instruire a avut loc în perioada 14 – 18 octombrie 2024, în județele Buzău și Ialomița (Exercițiul MOBEX BZ-IL-24).

Și pentru anul 2025 sunt planificate, spre finalul primului semestru exerciţii de acest gen, care vor fi comunicate public.”, arată ministerul într-un comunicat.

Ministerul Apărării reclamă dezinformări

Potrivit aceleiași surse, „o serie de dezinformări apărute în spațiul public (…) reiau narațiunile unor presupuse demersuri pe care autoritățile statului român le-ar face pentru mobilizarea rezerviștilor sau pentru pregătirea populației pentru apărare, în contextul războiului din Ucraina.

Ambele subiecte supuse atenției reprezintă încercări de manipulare a populației, fără niciun temei legal și fără legătură cu o situație reală.”

În același timp, MApN a ținut să informeze că „executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen și militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007 (…).

Ministerul Apărării Naționale a comunicat în repetate rânduri că nu a luat în calcul, în niciun moment, revenirea la serviciul militar obligatoriu, ci are în vedere exclusiv soluții de recrutare a rezerviștilor pe bază de voluntariat.”

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button