Un fost primar trebuie să plătească daune de 145.000 euro pentru că a semnat un contract fără să-l citească

Un fost primar din judeţul Vrancea a fost obligat de instanţă să plătească daune de 145.000 de euro, din cauza unui contract pentru realizarea unui site al Primăriei. Ulterior, clauzele contractului nu au fost respectate, iar primarul a spus că nu a citit documentul înainte de a-l semna.
Neculai Ionescu a fost primarul comunei Homocea timp de trei mandate şi în 2008 a semnat un contract cu o firmă pentru realizarea unui portal al Primăriei.
Din cauza unor clauze contractuale care prevedeau penalităţi foarte mari în cazul în care facturile nu sunt plătite la termen, s-a ajuns la un conflict între Primărie şi firmă, iar părţile s-au adresat judecătorului, potrivit Mediafax.
În 2016, conturile Primăriei au fost blocate, apoi Tribunalul Vrancea i-a dat dreptate fostului primar şi s-a ajuns la rezilierea contractului. În final, Curtea de Apel Galaţi a schimbat decizia şi l-a obligat pe fostul primar la plata unor daune de aproape 150.000 de euro. Decizia este definitivă şi a fost anunţată marţi.
„Admite apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Homocea împotriva sentinţei civile nr.522/13.11.2019 a Tribunalului Vrancea. Schimbă în tot sentinţa civilă nr.522/13.11.2019 a Tribunalului Vrancea, în sensul că: Admite acţiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Homocea. Obligă pe pârâtul Ionescu Neculai la plata sumei de 715.977,28 lei către Unitatea Administrativ Teritorială Homocea, cu titlu de daune. Obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3900 lei. Definitivă”, scrie în decizia Curţii de Apel Galaţi.
În timpul procesului, Neculai Ionescu s-a apărat susţinând că nu a ştiut ce semnează deoarece nu avea ochelarii la el. Ca urmare, judecătorul a decis că datoria şi penalităţile astfel rezultate trebuie să fie recuperate de la fostul primar.
Sursa: www.digi24.ro
- România a devenit groapa de gunoi a Europei. Mai mult, deșeurile separate de populație și firme ajung tot la groapa de gunoi
Costurile mici de depozitare, legală sau nu, și infrastructura slabă de reciclare au transformat România într-o destinație pentru deșeuri venite din alte state europene. În același timp, materialele reciclabile separate de către populație sau firme ajung tot la groapă. Costurile foarte mici de depozitare — aproximativ 30 de euro pe tonă — au făcut ca … - Israelul le-a spus americanilor că stocurile sale de interceptori au ajuns la un nivel „critic”
Israelul a informat Statele Unite că stocurile sale de interceptori pentru rachete balistice au ajuns la niveluri „critice” pe fondul conflictului în curs cu Iranul, potrivit Semafor. Oficiali americani citaţi de publicaţie spun că Washingtonul ştia de luni de zile că Israelul are capacitate limitată de interceptare, deoarece a folosit un număr mare de interceptori în confruntările … - Prostănacul Ciucu vrea încă două mandate de primar! „La primărie, dacă nu eşti ticălos şi nu furi, nu te îmbogăţeşti, ca să fie foarte, foarte clar”
Ciprian Ciucu, ajuns primar general al Capitalei, pare să fi pierdut complet contactul cu asfaltul și cu realitatea din București. Deși orașul băltește în probleme cronice nerezolvate, edilul are tupeul să ceară bucureștenilor… încă două mandate! Între timp, încasează lunar 19.000 de lei și se declară șocat, ca o fecioară neprihănită, când cetățenii îl mai … - SRI a plătit timp de trei ani un spion detașat la altă instituție, de la care primea încă un salariu. Ce sumă a încasat
Un ofițer SRI a primit salariu, inclusiv norma de hrană și de la Serviciul Român de Informații, și de la Ministerul Afacerilor Externe, iar timp de aproape trei ani niciuna dintre instituții nu a sesizat neregula, arată o hotărâre a Tribunalului București. Când SRI a descoperit neregula, bărbatul a refuzat să restituie banii încasați necuvenit. … - Cât timp ar putea funcționa România dacă nu mai ajunge niciun litru de motorină în țară
Ministrul Energiei Bogdan Ivan a declarat că România are suficiente rezerve pentru a rezista patru luni în cazul în care nu ar mai intra combustibil în țară. Totuși, Ivan a explicat faptul că România are surse de motorină diversificate. Ministrul a negat și posibilitatea de a stabili anumite restricții de circulație auto pentru populație. Bogdan …




