Criminalitatea din Chicago este mai rea decât în Afganistan

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat despre criminalitatea din Chicago că este „mai rea decât în Afganistan” și s-a referit si la alte orașe americane pline de violență, conduse de democrații, unde viața este „ca un iad”.
Președintele a făcut observațiile în timpul unei emisiuni de la Fox News, după ce gazda Sean Hannity l-a întrebat despre creșterea criminalității în unele orașe mari.
„Chicago este un exemplu – este mai rău decât Afganistanul”, a declarat Trump, înainte de a enumera și Detroit, Oakland și Baltimore.
„Vor ajutor. Aceste orașe, parcă trăiesc în iad. ”
Președintele a dat vina pentru violențele din aceste orașe pe primarii democrați ai orașelor, notează nypost.com.
Weekendul trecut la Chicago, cel puțin nouă persoane – inclusiv patru copii – au fost ucise și alte 51 rănite în timpul unor împușcături.
La începutul acestei luni, Windy City a cunoscut cea mai moartă zi din ultimele șase decenii, când 18 oameni au fost uciși.
De asemenea, Trump și-a exprimat sprijinul o practicile poliție din New York folosite de ani de zile ca mijloc de reducere a criminalității.
L-a creditat pe fostul primar Rudy Giuliani – acum avocatul său personal – pentru utilizarea eficientă a tacticilor.
- George Simion, trecut pe banca de rezerve de patronul Păcuraru. Realitatea TV îl laudă pe Nicușor Dan cu ocazia B9

- Noi scumpiri pentru români. Rata anuală a inflației a trecut în aprilie pragul de 10%

- INS confirmă dezastrul lăsat de Guvernul Bolojan: PIB-ul României scade în primul trimestru

- Galațiul, „capitala” achizițiilor directe în sănătate: Cum s-au cheltuit milioanele spitalelor publice în aprilie 2026

- Miliardele Sănătății trec granița: cine sunt „stăpânii” achizițiilor și cum ajung banii spitalelor în Cipru, Germania sau Austria





