Senatorii Comisiei Economice au respins transferul gratuit al terenului Romexpo în proprietatea Camerei de Comerț

Comisia Economică din Senat a respins, luni, proiectul de lege prin care se transferă, gratuit, terenul pe care se află complexul expozițional „Romexpo” către Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), potrivit senatoarei USR Silvia Dinică, secretar în Comisie. Romexpo SA, firmă deținută în majoritate de CCIR, vrea să realizeze un proiect imobiliar, în asociere cu Grupul Iulius, prin care 14 clădiri cu înălțimea de până la 42 de etaje, locuințe și un mall ar putea fi construite pe terenul de circa 33 de hectare, care aparține statului român.
„Azi în Comisia economică am rediscutat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 (L273/2020). M-am opus acestui proiect încă din momentul când a fost discutat prima oară în Comisie.
Proiectul ascundea mai multe nereguli, cea mai periculoasă fiind transferul cu titlu gratuit a terenului Romexpo către Camera de Comert.
Azi, proiectul a fost respins în unanimitate în Comisia economică, va ajunge la plen cu raport de respingere.
Mă bucur că senatorii din Comisie au votat împotriva proiectului și au înțeles că valorificarea economică a zonei trebuie făcută cu respectarea legii.
Urmează votul din plenul Senatului și îmi doresc ca votul din plen să fie majoritar pentru respingerea acestui proiect. Orice alt deznodământ va genera pierderi pentru statul român și pentru cetățenii lui”, arată mesajul publicat pe Facebook de Silvia Dinică.
Propunerea legislativă a fost inițiată de mai mulți parlamentari PMP, PSD şi ALDE.
Într-o ședință anterioară a Comisie Economice, proiectul fusese amânat. Președintele Comisiei, senatorul Daniel Zamfir, declara atunci că există „impedimente” în legătură cu acest transfer, potrivit Agerpres.
„Am invitat primarul general astfel încât să se găsească o formulă prin care Primăria Capitalei, Camera de Comerţ şi Industrie şi cu un dezvoltator de proiect să creeze o înţelegere tripartită prin care toate entităţile să dezvolte propriile interese: să avem o sală de concerte şi o sală de sport, Camera de Comerţ să îşi modernizeze pavilioanele, iar partea privată, dezvoltatorul, să creeze un business care să aducă beneficii tuturor”, a explicat preşedintele comisiei, Daniel Zamfir.
CCIR și Grupul Iulius vor să construiască 14 clădiri înalte, locuințe și un mall
Societatea Romexpo SA a inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care vrea să construiască, împreună cu o firmă parte a Grupului Iulius, 14 turnuri, cu înălțimea de până la 42 de etaje, locuințe și un mall pe terenul de circa 33 de hectare pe care se află complexul expozițional, potrivit Hotnews.ro. Însă terenul aparține statului.
Proiectul de PUZ a primit aviz de oportunitate de la Primăria Capitalei.
Grupul Iulius, controlat de Iulian Dascălu, este dezvoltatorul mall-ului de lângă Palatul Culturii din Iași.
Într-un comunicat de presă citat de Agerpres, CCIR precizează că este acţionar majoritar al Romexpo SA, cu un procent de 91,26%. Societatea are în patrimoniu toate clădirile, construcţiile anexe şi platformele aferente Centrului Expoziţional.
„Potrivit HG nr. 1907/2004 şi, respectiv, HG 2127/2004, CCIR are recunoscut dreptul de folosinţă gratuită asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani, fiind în fapt acelaşi teren pe care Romexpo îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 47 de ani”, arată instituția.
Reprezentanţii CCIR susţin că, în baza legislaţiei actuale, Camera de Comerț „nu poate valorifica dreptul său de folosinţă gratuită în vederea demarării amplelor obiective investiţionale propuse”.
De asemenea, aceștia doresc „reglementarea juridică a terenului în sensul transmiterii acestuia în proprietate, fără a avea dreptul să-l înstrăineze pe o perioadă de 30 de ani sau chiar mai mult, în funcţie de opţiunea legiuitorului”.
Reglementarea ar putea fi neconstituțională
În punctul său de vedere, Guvernul transmite că „Parlamentul va decide cu privire la oportunitatea adoptării acestei inițiative legislative”. Totodată, Executivul susține că proiectul de lege ”creează premisele unor vicii de neconstituționalitate”.
Senatoarea USR Silvia Dinică susține că transferul terenului, gratuit, către Camera de Comerț „ridică numeroase semne de întrebare pentru că se pot găsi alte soluții avantajoase pentru Statul român pentru dezvoltarea unui proiect pe acest teren”.
„Conform Codului administrativ, OUG br. 57/2019, bunurile, implicit şi terenurile, aflate în proprietatea privată a statului nu pot fi decât concesionate, date în administrare sau închiriate. Legea nu prevede transferul gratuit din proprietatea privată a statului către o persoană juridică sau o structură asociativă, aşa cum este Camera de Comerț a României.
De fiecare dată când Parlamentul a decis prin lege transferul unor bunuri aflate în proprietatea Statului cu titlu individual, acele legi au fost declarate neconstituționale.
Obligativitatea ca, în termen de 15 zile, de la înscrierea la Registrul Comerțului, firmele să solicite, contra cost, înscrierea în Catalogul firmelor nu oferă nicio altă opțiune companiilor. Înscrierea în Catalogul firmelor se va face cu costuri cuprinse între 10 şi 100 de euro, fără nicio posibilitate de a refuza.
Tot prin acest proiect de lege se solicită obligativitatea de certificare a competențelor administrării propriei activități a profesioniștilor, în maxim 1 an de la înființarea firmei. Acest certificat al competențelor se eliberează, de asemenea, la tarife diferențiate după îndeplinirea unei serii de condiții.
Transferul terenului ROMEXPO cu titlu gratuit Camerei de Comerț ridică numeroase semne de întrebare pentru că se pot găsi alte soluții avantajoase pentru Statul român pentru dezvoltarea unui proiect pe acest teren”, nota aceasta pe Facebook.
Sursa: www.digi24.ro
- Trecutul nu se uită și nu se șterge: Marcel Ciolacu, surprins la cafea în Italia cu fugarul Ionel Arsene
Statul român îl consideră pe Ionuț Arsene în continuare fugar. Acesta se află în continuare pe lista urmăriților internaționali ai Poliției Române. Fostul premier și actualul lider al CJ Buzău, Marcel Ciolacu, a fost fotografiat pe terasa unui hotel de lux din Italia împreună cu fostul șef al CJ Neamț, Ionuț Arsene. Pozele cu cei … - Cum fură reziștii lui Bolojan! Milioane pentru fosta firmă a actualului ministru interimar demis Pîslaru
România administrativă a reușit să transforme conflictul de interese într o problemă de vocabular. Atât timp cât nu mai figurezi în registrul acționarilor, ni se explică doct că trecutul a fost radiat, relațiile au fost purificate, iar memoria instituțională trebuie să sufere subit de amnezie. Nu contează că ai fondat firma, că ai condus o, … - 10 milioane de euro din PNRR pentru un consorțiu belgiano-olandez. SURSE: Trădătorul de patrie George Simion a încasat la sacoșă
Un nou paradox zguduie scena politică și economică din România: banii din PNRR, destinați teoretic redresării firmelor românești, ajung în buzunarele unor magneți financiari din Vest, în timp ce opoziția suveranistă condusă de George Simion s-a scufundat într-o tăcere totală, iar potrivit unor surse politice tăcerea lui Simion a fost cumpărată cu bani grei la … - Radiografia corupției care a băgat STB în insolvență
Procedura de insolvență a Societății de Transport București (STB S.A.) ascunde un sistem generalizat de corupție, achiziții frauduloase și trafic de influență la cel mai înalt nivel. O avertizare oficială în interes public, formulată conform Legii nr. 361/2022 și transmisă direct către Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Agenția Națională de Integritate (ANI), detaliază modul în … - Politici de clan și cumetrie la primăria lu` Niță. Cum a ajuns mâna dreaptă a primarului director general la o structură nou înființată. Sora și cumnatul Mădălinei Ciubotaru, angajați la primărie prin transfer
Astrele i s-au aranjat perfect Mădălinei Ciubotaru, șefa de cabinet și confidenta lui Adrian Niță, primarul orașului Piatra-Neamț, care, începând cu jumătatea lunii februarie, este director al unei direcții nou înființate în primărie. Ciubotaru l-a susținut puternic pe Niță în campania electorală, iar după alegerea ca primar a celui din urmă, Mădălina a fost numită șefa lui de …




