InternaționalȘtirile 60m.RO

Bruxelles atenționează Ungaria în privința deciziei de închidere a frontierelor pe fondul pandemiei

Comisia Europeană a atenționat marți Guvernul din Ungaria, care a închis din nou frontierele țării din cauza pandemiei, în legătură cu orice discriminare bazată pe naționalitate și a făcut apel la importanța integrității Spațiului Schengen.

Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, a anunțat pe Twitter că a trimis o scrisoare în acest sens Guvernului condus de Viktor Orban.

Ungaria prevede excepții de la interdicția de acces pe teritoriul său în special pentru cetățenii din celelalte state din Grupul de la Visegrad (Cehia, Slovacia și Polonia), care pot furniza un test negativ de COVID-19 de mai puțin de cinci zile, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Orice măsură care nu va respecta aceste principii fundamentale ale dreptului european va trebui, bineînțeles, retrasă imediat”, a precizat comisarul european.

„Nu este posibil să existe o discriminare pe bază de naționalitate între cetățenii europeni”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, în timpul conferinței de presă zilnice.

Sursa: Agerpres

  • Parisul, câmp de luptă după victoria PSG: Polițiști atacați și incendieri
    Noaptea extremelor la Paris! Pe lângă trofeul mult râvnit, victoria PSG a reaprins și un scenariu pe care autoritățile îl cunosc deja, de anul trecut. Entuziasmați până peste cap, suporterii francezi au umplut străzile, unde s-au bătut cu poliția și au incendiat vehicule. Ca să le facă față, forțele de ordine au fost nevoite să …
  • Observația hazlie a unui expert polonez după vizita lui Bolojan la Chișinău
    Cercetătorul polonez Kamil Całus, specialist în spațiul româno-moldovean, a publicat vineri, 29 mai, o postare pe platforma X în care comentează, într-o notă ironică, asemănările dintre România și Republica Moldova, de la simboluri de stat până la contextul politic. În postarea sa, Kamil Całus a pornit de la ideea că logica diferențierii dintre România și …
  • SUA plănuiesc o retragere „cât mai rapidă posibil” a trupelor din Europa
    SUA intenționează să accelereze retragerea trupelor sale din bazele militare din Europa și își va prezenta propunerile aliaților din NATO luna viitoare, a relatat sâmbătă ziarul german Welt am Sonntag, citând o sursă neidentificată din Pentagon. Washingtonul a anunțat în mai planuri de a retrage 5.000 de soldați din Germania, decizie văzută în principal drept …
  • Ciprian Demeter: „Cerul care ne trădează: trei ani de tăcere și un bloc în flăcări”
    Nu a fost un exercițiu. Nu a fost o eroare de navigație. Când metalul încins a sfâșiat tencuiala unui bloc din Galați, realitatea geopolitică a lovit direct în sufrageriile românilor. De la Galați până la malul mării, cerul nu mai este o boltă senină, ci un coridor de incertitudine. Timp de trei ani, am privit …
  • Accident rutier grav cu patru mașini pe DN 1, în Sibiu: mai multe persoane rănite, traficul este blocat
    Trei persoane au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Sibiu, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier grav produs pe DN 1, în zona Hula Bradului, în care au fost implicate patru autoturisme şi zece persoane. Echipajele medicale au transportat la spital un tânăr de 26 de ani care a suferit un traumatism cranian, o tânără de …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button