Statul va suporta costurile tratamentelor pentru victimele din Colectiv pe toată durata vieții lor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri o lege prin care statul trebuie să suporte cheltuielile cu tratamtenle victimelor din clubul Colectiv pe toată durata vieții acestora.
„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătății a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în țară și în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, denumite în continuare victime”, se arată în proiectul adoptat.
Victimele beneficiază de tratamentele medicale, pe durata vieții, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015, și indiferent dacă sunt realizate în țară sau în străinătate, în unități sanitare din sistemul de stat și în cele din sistemul privat, precum și la medici și terapeuți independenți, în regim ambulatoriu, cu internare și în orice altă formă necesară desfășurării optime a tratamentelor medicale.
Proiectul de lege merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Sursa:
- Fermierii români plătesc cele mai scumpe credite din Europa! E jaf
Agricultura românească este împovărată nu doar de prețurile mici la produse, ci și de costul uriaș al banilor. În timp ce fermierii francezi, germani sau polonezi se împrumută cu dobânzi de 1–2%, agricultorul român este nevoit să plătească peste 10% dobândă anuală. Practic, cei care produc hrană pentru țară sunt penalizați pentru simplul fapt că … - Ciprian Ciucu, albit de justiție! Cazul Anei Oros, ucisă de câini lângă Lacul Morii, clasat fără vinovați
Procurorii au clasat tragedia Anei Oros, fără a fi găsiți vinovați. Familia contestă decizia drept „absurdă și sfidătoare pentru logică și bun simț”. O anchetă de mai bine de doi ani în cazul Anei Oros, femeia de 43 de ani sfâșiată de o haită de câini lângă Lacul Morii din București, a fost închisă fără … - Prea puțini bani ajung la fermieri, prea mulți la corporații
Lanțul agroalimentar românesc a devenit un mecanism dezechilibrat în care profitul nu se oprește acolo unde se muncește, ci acolo unde se intermediază. Fermierii români, cei care produc efectiv hrana, primesc o parte infimă din valoarea finală a produselor, în timp ce marile corporații din distribuție și procesare acumulează marje uriașe. Un exemplu concret este … - Ludovic Orban s-a ascus la Administrația Prezidențială, pentru a fi ferit de justiție după ce a furat sute de milioane de euro cu frații Micula
Ludovic Orban, fost premier și lider politic, este acuzat că s-a „refugiat” în structurile Administrației Prezidențiale, într-o încercare disperată de a se feri de brațul legii. Potrivit informațiilor din zona politică, Orban s-ar fi apropiat de oameni influenți din jurul Palatului Cotroceni, pentru a beneficia de protecție în contextul anchetei privind uriașele sume de bani … - Fost judecător CCR, atac la Nicușor Dan: Face lucruri în batjocură față de popor. Am văzut și eu la televizor că s-a zis că ăla va câștiga pe care pune mâna președintele. Păi, ce, am ajuns pe vremea împăraților?
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Augustin Zegrean, critică dur gestul președintelui Nicușor Dan de a participa la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei. Augustin Zegrean spune că șeful statului „nu prea avea ce să caute acolo” și că un președinte „trebuie să fie imparțial și echidistant”, nu să se asocieze public cu un partid politic. …