Politică

Cancelarul austriac atacă din nou România: Aceste țări nu pot cunoaşte numărul adevărat de migranți

Cancelarul austriac Karl Nehammer a apărat vetoul ţării sale împotriva aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, susţinând duminică faptul că Austria trebuie să acţioneze la nivel naţional întrucât în alte ţări ale Uniunii Europene există o presiune insuficientă împotriva trecerilor neînregistrate ale frontierei, potrivit postului de radio austriac ORF, informează Agerpres.

Şeful executivului austriac a reluat argumentul adus de către ministrul de interne austriac Gerhard Karner, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de săptămâna trecută: 75.000 dintre cei peste 100.000 de migranţi sau solicitanţi de azil nu au fost deocamdată înregistraţi. El a spus că acest lucru ar trebui să se întâmple de fapt atunci când este trecută frontiera Uniunii Europene şi că mulţi dintre cei neînregistraţi ar veni prin România sau Bulgaria. ”România şi Bulgaria au cifre diferite. Aceste ţări nu pot cunoaşte numărul adevărat dacă ele nu au înregistrat oamenii”, a explicat Nehammer discrepanţa dintre informaţiile prezentate de cele două ţări şi de autorităţile austriece.

El a respins ideea că vetoul Austriei ar fi putut fi dictat de motivaţii politice interne, cancelarul austriac calificând drept o ”presupunere absurdă” existenţa unei legături cu alegerile din landul Austria Inferioară, prevăzute pentru finalul lunii ianuarie.

De asemenea, Karl Nehammer s-a declarat convins că vetoul ţării sale faţă de aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen nu va avea consecinţe negative pentru companiile austriece prezente în cele două ţări, fiind vorba de două chestiuni separate – o problemă de securitate şi una de politică economică.

El a subliniat că un eventual boicot la adresa companiilor austriece le-ar afecta negativ mai degrabă pe cele două ţări în cauză, întrucât companiile respective aduc bani şi creează locuri de muncă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button