Nelu Tătaru: deschidem terasele pe 1 iunie dacă totul merge bine

Ministrul Sănătății a afirmat la Iași că dacă totul va merge bine atunci se poate lua în considerare ca începând cu data de 1 iunie terasele restaurantelor să fie deschise:
„Ne putem gândi la vacanţă, dar noi trebuie să relaxăm etapizat. Dacă ne gândim, în condiţiile în care această etapă va merge bine, să deschidem terasele de la 1 iunie şi să deschidem plajele de la 15 iunie, când normal atunci începe şi sezonul estival, spunem că am trecut cu bine de acest lucru şi ne putem gândi şi la o vacanţă.
Restul, tot ce înseamnă vacanţe exterioare, ne gândim doar în contextul în care fiecare din ţările partenere sau din Uniunea Europeană îşi vor deschide în consonanţă cu noi, dar şi cu evoluţia din fiecare ţară în parte a pandemiei” a declarat Nelu Tătaru.
- Doar 7% din amenzile aplicate partidelor au fost recuperate. Cum răspunde Adrian Țuțuianu (AEP) și ce schimbări majore pregătește pentru partide și campanii
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, anunță o reformă amplă a legislației electorale și a regulilor privind finanțarea partidelor politice, după ce un raport al Expert Forum a arătat … - Comisia Europeană anunță deschiderea primului pachet de negocieri pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE
Uniunea Europeană a făcut un pas important, transmite președinta Comisiei Euorpene, Ursula von der Leyen. Toate statele membre au convenit să deschidă primul pachet de negocieri de aderare al UE … - Chiriași de lux, prețuri de altă epocă. Unele locuințe ale statului sunt ocupate de zeci de ani, inclusiv pe baza unor contracte din comunism, arată date RA-APPS
Locuințe aflate în cele mai scumpe zone ale Capitalei continuă să fie ocupate în baza unor contracte semnate înainte de 1989, iar în unele cazuri chiria este simbolică sau chiar inexistentă. Date publicate … - Primăria Brăila și contabilitatea de sute de milioane. Patrimoniu umflat artificial cu 262 de milioane de lei, datorii neînregistrate, creanțe fictive și investiții ținute „în lucru” după finalizare
Municipiul Brăila se confruntă cu o situație financiară care scoate la iveală probleme grave de administrare a patrimoniului public, de evidență contabilă și de control intern. O analiză a documentelor … - Milioane de utilizatori în „beznă”: Facebook și Instagram s-au prăbușit în același timp
Probleme masive de conectare pe rețelele de socializare. O defecțiune tehnică de amploare a blocat simultan platformele Facebook și Instagram vineri după-amiază. Utilizatori de pe toate continentele au raportat că … - Ieșire nervoasă din PNL: Sorin Grindeanu e un laș. Vreau să devină premier, să ne arate ce poate
Atac extrem de dur din PNL la adresa lui Sorin Grindeanu. Un cunoscut liberal îi cere să intre la guvernare, să devină premier și să le arate românilor de ce este …




