Mafia lemnului, noi atacuri în stil mafiot asupra activiștilor de mediu din Bucovina
Mafia lemnului continuă atacurile asupra activiștilor de mediu din Bucovina. După accidentarea lui Daniel Bodnar, colegii săi au continuat să fileze transporturile ilegale de lemn din Bucovina, fapt care i-a deranjat pe cei care câștigă bani grei din exploatarea ilegală a lemnului din pădurile românești.
După ce au făcut publice clipuri video cu transporturile ilegale de lemn, casa părintească a unuia dintre apărătorii pădurilor din Bucovina, Gheorghe Oblezniuc, a fost incendiată.
„Este clar că disperarea celor care exploatează lemn a ajuns la capăt pentru că nu mai pot fura liniștiți. Totuși, nu te poți răzbuna pe 2 oameni în vârstă și să le distrugi agoniseala de o viață. Sper ca ancheta să fie curată și să fie prins făptașul. Fii tare Ghiță, suntem alături de tine!”, a scris Daniel Bodnar pe pagina sa de Facebook.
Bodnar a mai spus că așteaptă rezultatul expertizei asupra mașinii în care se afla când s-a produs accidentul. „Ceva necurat s-a întâmplat în acea noapte. Eu tind să cred că este vorba de o mână criminală. Sper să se facă lumină în acest caz, altfel mafia lemnului va prinde tot mai mult curaj”, a mai scris acesta.