În România de astăzi, fiecare nou-născut vine pe lume cu o povară pe care n-a ales-o: o datorie publică de peste 200 de miliarde de euro. Într-o țară în care se nasc anual aproximativ 150.000 de copii, față de peste 350.000 acum 35 de ani, statul a reușit performanța rușinoasă de a transforma viața fiecărui prunc într-un credit pe termen nelimitat.
Acești copii nu moștenesc un viitor, ci o notă de plată. Un stat îndatorat până la gât, o economie sufocată de birocrație, o clasă politică fără viziune și un sistem care trăiește din împrumuturi. În loc să investească în educație, sănătate sau industrie, guvernele ultimelor decenii au ales calea cea mai comodă — să împrumute pentru a supraviețui politic, nu pentru a construi național.
România a devenit o țară în care datoria crește, iar natalitatea scade. Un paradox dureros: tot mai puțini copii se nasc, dar fiecare are de plătit tot mai mult. Dacă împărțim datoria totală la numărul de români, fiecare cetățean, inclusiv un nou-născut, poartă în spate peste 10.000 de euro datorie publică.
Aceasta nu este doar o cifră contabilă, ci o condamnare morală a celor care au condus și conduc România. Fiecare copil care se naște astăzi într-o maternitate românească nu primește o garanție a viitorului, ci un bilețel de datorie emis de stat — o promisiune tristă că va munci toată viața pentru greșelile altora.
