Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la persoane bănuite de furturi; prejudiciul – peste 20.000 euro

Poliţiştii Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, miercuri dimineaţa, 14 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două cauze penale în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup organizat şi furt calificat.
În cauză sunt vizate 14 persoane bănuite că ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de furt din locuinţă.
Prejudiciul cauzat este de peste 20.000 de euro.
Acţiunea Poliţiei Capitalei beneficiază de sprjinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Cauzele penale se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
Sursa: Agerpres
- Dani Mocanu, manelistul acuzat de proxenetism, premiat de un primar PNL la un festival pe bani publiciPrimăria din Lunca Ilvei (Bistrița-Năsăud) a cheltuit 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro) pentru un festival care trebuia să promoveze tradițiile locale, dar care i-a avut cap de afiș pe maneliștii Dani Mocanu, Culiță Sterp și Tzancă Uraganul. Momentul culminant a fost acordarea unei „diplome de excelență” lui Dani Mocanu, un artist fără legătură …
- Andrei Caramitru, revoltat: „E normal să fii plătit ca să stai? “ Critici dure la adresa ajutoarelor socialeAndrei Caramitru lansează un atac virulent la adresa ajutoarelor sociale din România. Economistul susține că acestea descurajează munca, alimentează fraude și încurajează dependența de stat, concluzionând tranșant: „Nu muncești zaci, faci foamea, până la urmă e problema ta”. Economistul Andrei Caramitru avertizează că ajutoarele sociale „empatice” produc efecte dezastruoase pentru economie și societate. În opinia …
- Oana Țoiu, olimpică la pocit Limba Română; a uitat şi cum îl cheamă pe preşedintele Ucrainei numindu-l ‘Vladimir Zelinske’„Ministra” Afacerilor Externe din partea USR, Oana Țoiu, a făcut mai multe greșeli gramaticale și l-a numit pe președintele ucrainean „Vladimir Zelenski” sau chiar „Zelinske”, în timp ce susținea un interviu televizat pentru TVR Info. Țoiu a participat la emisiunea „Culoarele Puterii” din 17 august, la TVR Info, unde a făcut mai multe gafe, mai …
- Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire„Ca unul care urăște profețiile jurnalistice și tot campionatul de citire a gesturilor și expresiilor în stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristețe și oboseală a celor porniți în așa zisa „debarcare europeană” la Washington. Tot elanul lor de sprijinire a Ucrainei părea învăluit într-o umbră aproape imperceptibilă, ca o mătase de …
- Polonezii nu au fost invitați la întâlnirea din D.C: Oricum deciziile vor fi luate de americani în cerc restrânsMinisterul de Externe al Poloniei a confirmat că niciun reprezentant diplomatic polonez nu va fi prezent la întâlnirea de luni dintre președintele american, Donald Trump, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și lideri europeni, desfășurată la Casa Albă. Potrivit adjunctului ministrului de externe, Władysław Teofil Bartoszewski, absența Poloniei nu este considerată un eșec diplomatic. Oficialul a explicat …