Povestea emoționantă a unei mame din Sri Lanka: și-a căutat 16 ani copilul dispărut în timpul tsunamiului din 2004. Unde l-a găsit

Un băiat dispărut în timpul tsunamiului mortal care a lovit Sri Lanka în 2004 a fost descoperit de mama sa după o cercetare de mai mulţi ani în partea de est a ţării, a precizat marţi poliţia, potrivit DPA.
Băiatul, identificat drept Akram Rizkhan, avea cinci ani când tsunamiul a lovit Karativu, satul în care acesta locuia, la 367 de kilometri de capitala ţării, pe 26 decembrie.
Copilul a fost mai întâi internat într-un spital din regiune, după care a fost adoptat de o familie, a precizat Abusaly Siddi, mama băiatului.
„Mi-am căutat fiul timp de mai mulţi ani, dar nu am putut da de el – am făcut apel la preşedinte şi am solicitat ajutorul poliţiei”, le-a spus Amali jurnaliştilor după ce şi-a regăsit copilul.
În cele din urmă, a fost informată că fiul său a fost adoptat şi a luat legătura cu familia adoptivă. După realizarea unui test ADN, mama şi fiul s-au reunit.
Tsunamiul a dus la moartea a 38.000 de persoane şi a provocat daune severe satelor de coastă din provinciile estice, sudice şi vestice.
Sursa: www.agerpres.ro
- Marius Lulea: „Am avut un vot împotriva partidelor. 70% nu au ieșit la vot”
Rezultatele alegerilor din Capitală arată un fenomen fără precedent: nu victoria unui candidat, ci prăbușirea încrederii în partidele politice. Marius Lulea atrage atenția asupra cifrelor care schimbă complet interpretarea scrutinului: aproape 70% dintre bucureșteni au refuzat să meargă la vot, un semnal puternic de respingere a întregului sistem politic. „Am avut un vot împotriva partidelor. … - Casele de sondaje s-au dovedit încă o dată inutile. Bani furați cu nemiluita de la politicieni pentru cifre false
Alegerile din Capitală au expus încă o dată una dintre cele mai mari farsă ale industriei politice: sondajele fabricate, livrate pe bani grei, cu pretenția de „date științifice”. În realitate, casele de sondaje s-au dovedit din nou inutile, incompetente sau pur și simplu dispuse să falsifice realitatea pentru cei care plătesc. În ultimele săptămâni de … - Ciprian Ciucu, omul mafiei imobiliare, ales de doar 9% dintre bucureșteni să conducă Capitala
Legitimitate minimă Rezultatul alegerilor pentru Primăria Capitalei ridică întrebări serioase despre reprezentativitate, legitimitate și despre direcția în care va fi împins Bucureștiul. Ciprian Ciucu, politicianul asociat constant cu rețelele de interese și dezvoltatorii imobiliari controversați, a devenit primar general cu doar aproximativ 200.000 de voturi din cele 1,8 milioane de persoane cu drept de vot … - Primarii PSD, o adunătură inutilă. Nu au făcut nimic pentru Daniel Băluță
Alegerile din Capitală au scos la iveală nu doar slăbiciunile candidaților, ci și fracturile majore din interiorul PSD București. Daniel Băluță, unul dintre cei mai puternici edili ai partidului și singurul cu o administrație vizibilă, a fost lăsat practic singur în campanie, abandonat de propriii colegi, primarii PSD din Capitală. În loc să formeze o … - Declinul accelerat al lui Nicușor Dan în politica bucureșteană
Marele perdant al alegerilor din București este Nicușor Dan, președintele pierdut deja printre plantele artizanale dotate cu microfoane de ultimă generație. Marele perdant al alegerilor din București este Nicușor Dan, președintele pierdut deja printre plantele artizanale dotate cu microfoane de ultimă generație. Așa arată începutul unui mandat la Cotroceni care a început cu promisiuni de …