Peste o sută de persoane sunt cercetate pentru fapte penale în ziua alegerilor, anunță MAI

Peste o sută de persoane sunt cercetate pentru 95 de fapte penale comise în ziua alegerilor, a anunțat, marți, comisarul șef Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Angajații MAI care au asigurat liniștea publică și ordinea în ziua alegerilor, 27 septembrie, au constatat 95 de fapte penale, pentru care acum sunt cercetate 102 persoane, a anunțat, marți, comisarul șef Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Angajații MAI au aplicat, de asemenea, 17 amenzi în valoare de peste 82.000 de lei precum și 67 de avertismente scrise.
După încheierea procesului electoral, la nivel național s-au desfășurat manifestări spontane de susținere a unor candidați în 120 de localități din 28 de județe la care au participat peste 13.000 de persoane. În acest context, în aceste manifestări au fost înregistrate și incidente. Astfel, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe în județul Iași și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale – o amendă în valoare de 500 lei și un avertisment scris în județul Buzău.
De asemenea, în județul Alba, un polițist a executat două focuri de armă în plan vertical pentru a aplana un conflict dintre două persoane, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
Sursa: Agerpres
- MedLife aduce la Sibiu unul dintre cele mai avansate sisteme de neurochirurgie robotică din România, în urma unei investiții de peste 2 milioane de euro
Grupul MedLife face un nou pas în direcția inovației medicale prin implementarea, în cadrul Spitalul MedLife Polisano, a unuia dintre cele mai avansate sisteme integrate de neurochirurgie robotică din România, în urma unei investiții de peste 2 milioane de euro. Noua infrastructură tehnologică reunește robotică craniană, neuronavigație, imagistică intraoperatorie și neuromonitorizare avansată, oferind echipei medicale … - Scandalul ADR vs Oana Gheorghiu-Darău. S-a lăsat cu plângeri penale. De unde a pornit totul
Scandalul din jurul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) a escaladat în ultimele săptămâni, după ce instituția și foștii săi șefi au ajuns să formuleze plângeri penale, inclusiv pe numele vicepremierului Oanei Gheorghiu și a ministrului Iulian Darău. La mijloc este unul dintre cele mai mari proiecte IT ale statului român. Dar de unde a pornit … - Secția de Pediatrie a Spitalului Mangalia s-a suspendat în prag de sezon estival: Toți medicii sunt în concediu!
Dacă mergeți cu copiii la mare în România și aveți probleme de sănătate, ar fi bine să reconsiderați destinația. Secția de Pediatrie a Spitalului Mangalia s-a închis, fiindcă toți medicii sunt în concediu. Explicațiile managerului Alina Dan, managerul Spitalului Municipal Mangalia a declarat că în acest moment activitatea Secţiei de Pediatrie este suspendată temporar, pentru o perioadă … - Premierul Ilie Bolojan – anunț la Iași
Premierul Ilie Bolojan a afirmat sâmbătă, la Iaşi, că în aceste zile are loc analiza proiectelor PNRR astfel încât cele care se pot încheia până la sfârşitul lunii august să rămână pe componenta de grant. El a precizat că dacă vor fi proiecte rămase pe grant, dar care nu se vor finaliza până la sfârşitul … - EXCLUSIV Un om de afaceri din Constanța, el însuși inculpat, a depus la DNA trei denunțuri penale terminate cu flagrante / Inculpații sunt ”șeful procurorilor europeni”, un fals general SIE, o avocată membră PNL și un ofițer de poliție
Trei dosare investigate, în perioada recentă, de Direcția Națională Anticorupție s-au bazat pe denunțurile lui Jean Paul Tucan, un om de afaceri din Constanța, el însuși inculpat în cadrul unei investigații a acestei unități de parchet. Victimele denunțătorului au fost un fost militar care pretindea că este ”șeful procurorilor europeni”, o avocată din PNL, un …




