Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume, prins de DIICOT

Procurorii DIICOT l-au prins pe cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, grup ce își desfășoară activitatea și în prezent și față de care a fost documentată activitatea de falsificare a unui număr de 17065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1706500 lei.
Bărbatul a fost prins după ce au fost făcute 5 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a orașului Bușteni, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
Liderul grupului infracțional avea rolul de a îi coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.
În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume.
Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, au desfășurat activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora, din acest motiv a fost denumit generic ”SUPER LEU”.
Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei. În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.
La sediul DIICOT vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, al ofițerilor Europol, al ofițerilor din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al specialiștilor din cadrul Băncii Naționale a României și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Sursa: www.euroactiv.ro
- Marius Voineag a picat de două ori promovarea în gradul profesional de procuror de Parchet de Curte de Apel. Acum vrea mai sus
Deși spectaculoasă din punct de vedere mediatic, cariera profesională a lui Marius Voineag, șeful DNA care aspiră la funcția de procuror general adjunct, arată mult mai puțin spectaculos. Înainte de a țâșni spre vîrful ierarhiei sistemului de Parchete, acesta a ratat de două ori examenul de promovare de la gradul profesional de procuror de Parchet … - Primăria Dragomirești plătește 100 de mii de lei pentru mărțișoare și ciocolată. Primarul PSD: „Un cadou pentru doamnele din comună”
Primăria comunei Dragomirești, din județul Dâmbovița, a decis să cumpere mărțișoare și ciocolată pentru sărbătorile de 1 și 8 Martie în valoare de aproximativ 100.000 de lei. Edilul spune că este o tradiție pe care o respectă an de an, iar fiecare femeie din localitate va primi câte o atenție. Ba chiar că bugetul alocat … - VIDEO: Minerii și energeticienii au protestat la Complexul Energetic Oltenia, nemulțumiți de posibila tăiere a tichetelor de masă și de reducerea veniturilor
Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au declanșat proteste spontane, joi, în mai multe cariere miniere, dar și la Termocentrala Rovinari. Angajații sunt nemulțumiți de posibilitatea eliminării tichetelor de masă și de reducerea veniturilor, în contextul măsurilor de austeritate. Potrivit reprezentanților sindicali, protestele au început încă de miercuri seară în sectorul minier, … - Înalta Curte a decis că Piedone rămâne cu sentința de conflict de interese. Persoanele incompatibile nu mai pot ocupa funcții publice timp de 3 ani
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că fostul primar și șef al Protecției Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, rămâne cu sentința de conflict de interese dată de Curtea de Apel București în 2025. Decizia Curții Supreme este definitivă. Legea prevede că persoanele incompatibile nu mai pot ocupa funcții publice timp de 3 ani: … - Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită
Pompierii intervin, vineri, pentru a stinge un puternic incendiu care a cuprins mai multe vehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei. O persoană a fost găsită decedată la faţa locului. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând și alte 3 autovehicule din proximitate, a transmis, vineri, ISU Bucureşti-Ilfov. Până in …




