Finul lui Iohannis și șef al FDGR în SCANDAL cu liberalii la SIBIU!

Incident politic cu semnificații la Sibiu, între Paul Porr , președintele Forumului Democrat German din România și Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. Porr, care este și finul de cununie al soților Iohannis, o acuză pe Cîmpean de „democrație pseudoliberală” într-o scrisoare publică în care descrie cum și mai ales de ce i-a fost tăiat microfonul în cadrul sedinței CJ.
Porr, care este medic și director medical la Polisano, a dorit să facă o interpelare privind capacitatea noului spital regional, investiție de 500 milioane euro. Capacitatea viitorului spital a fost redusă la 600 de paturi, în condițiile în care actualul spital județean are 1050 de paturi. Porr acuză că șefa CJ, CARE CONDUCEA ȘEDINȚA, i-a tăiat microfonul, fiind în imposibilitatea de a cere lămuriri asupra proiectului care a născut multe controverse pe plan local, de la amplasare la costuri.
La alt punct al ordinii de zi,referitor la aeroportul Sibiu, lui Porr nu i s-a dat posibilitatea să intervină, pentru că nu a mai existat „microfon”!
Lansarea spitalului regional a fost făcută joi 30 iulie, în prezența premierului Orban, a vicepremierului Turcan, ministrului Sănătății alături de care s-a aflat, în prim plan, tăietoarea de microfoane Cîmpean!
Nu te vedem bine, doamnă Cîmpean! Asemenea gafe nu se uită și se raportează! Mai ales după formularea „democrație pseudoliberală” lansată de șeful FGRD, medicul familiei Iohannis.
Sursa: www.jurnalul.ro
- Regele sacoșelor si averea la secret! Șmecheria lui Simion pentru ca noua lege a integrității să pice iar la CCR. Nu poate justifica din ce a trăit
Parlamentarii nu s-au pus de acord pe forma finală a legii integrității. Pentru ca AUR să voteze proiectul, George Simion cere introducerea în noua formă a declarațiilor de avere a unei prevederi declarată deja neconstituțională de CCR. Politicienii nu cad de acord asupra formei finale a legii integrității. Reamintim că, în urmă cu aproape 2 … - China scoate din cursă giganții auto din Europa. Se reduc mii de locuri de muncă
Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz au anunțat că vor face reduceri masive de personal, pe fondul concurenței tot mai puternice din China. Industria auto germană traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa recentă. Se reduc aproximativ 100.000 de locuri de muncă Volkswagen a anunțat recent reducerea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă. În paralel, BMW și … - Dacia și Ford au oprit producția pentru a limita consumul de energie
Cei doi mari producători cu fabrici în România au oprit producția pentru perioada 3-19 august ca parte a măsurile voluntare de reducere a consumului de energie, a anunțat luni premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Guvern. Declarația are loc după ce premierul a avut o întâlnire în format online cu reprezentanții a 80 … - „Toţi numai după şpagă veniţi!” / Afaceristul şi directorul Uzinei Mecanice Bucureşti puseseră ochii şi pe banii din SAFE
Omul de afaceri Mihai Voinea şi directorul Uzinei Mecanice Bucureşti, Mihai Rafiu, arestaţi la domiciliu pentru corupţie, au discutat despre „încheierea unui contract de mentenanță substanțial dacă Uzina Mecanică București primește un contract de finanțare din fondul SAFE”, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare. „Voinea Marian afirmă că a discutat cu Rafiu Mihai despre … - Tun imobiliar din pix la Primăria Jucu: Terenul unei văduve, dat prin act administrativ unei foste funcționare!
Documentele nu mint, iar șmecheriile administrative lasă întotdeauna urme pe hârtie. În comuna Jucu, dreptul garantat la proprietate pare să fie doar o iluzie pentru cetățenii de rând sub administrația lui Valentin Dorel Pojar. Un teren aflat de drept în proprietatea familiei unei văduve a ajuns direct în curtea unei foste funcționare din primărie, totul …




