Tăcerea instanțelor, strigătul poporului: viitorul justiției române, în mâinile noastre
Există momente în istoria unei națiuni când tăcerea devine complicitate, iar pasivitatea, o formă de acceptare a nedreptății. România traversează, de prea multă vreme, o astfel de perioadă. Vorbim despre Justiție, acel pilon sacru al oricărui stat de drept, garanția echilibrului social, oglinda morală a unei națiuni. Astăzi, însă, în țara noastră, Justiția pare să fi ajuns nu doar în genunchi, ci cu ochii legați și vocea sugrumată, un suflet rănit care se zbate între presiuni invizibile și așteptările disperate ale poporului.
Cine a făcut-o să cadă? Răspunsul, deși complex, se conturează tot mai clar: o alianță toxică, aproape perversă, între o clasă politică avidă de putere și control, și segmente ale serviciilor de informații, adeseori depășindu-și mandatul constituțional. Mână în mână, într-un dans sinistru al influenței și manipulării, au reușit să subordoneze, să intimideze și, în cele din urmă, să anihileze independența și imparțialitatea actului de justiție. Este un proces lent, dar implacabil, un cancer care roade din interior fundamentul democrației românești.
Când dreptatea nu mai este oarbă, ci privește prin ochi politici sau de serviciu, când deciziile judecătorești sunt anticipate nu pe baza legii, ci pe baza intereselor de moment ale unor grupuri de putere, ce mai rămâne din speranța cetățeanului de rând? Ce mai rămâne din credința că legea este egală pentru toți, că dreptatea va învinge, că adevărul va ieși la lumină? Răspunsul este un gol imens, o deziluzie profundă care alimentează cinismul, apatia și, în cele din urmă, plecarea din țară a tinerilor noștri.
Este un strigăt mut ce răzbate din adâncul societății, un strigăt al celor care se simt singuri și neputincioși în fața unui sistem pe care ar trebui să-l servească, dar care pare să-i fi abandonat. Este un strigăt patriotic, o chemare urgentă la acțiune, la o reformă amplă și fundamentală, pentru că fără o Justiție liberă și independentă, România nu poate fi o democrație autentică și nici o națiune demnă.
Să privim realitatea în față, oricât de dureroasă ar fi. Fenomenul de subordonare a justiției nu este o simplă speculație, ci o realitate crudă, confirmată de nenumărate rapoarte internaționale, de vocea societății civile, de mărturii ale unor magistrați curajoși și, mai ales, de percepția publică. Mecanismele sunt subtile, dar eficiente, o rețea complexă de influență care se întinde de la vârful sistemului până la cazurile de rând.
Clasa politică, indiferent de culoarea ideologică, a înțeles prea bine că deținerea controlului asupra justiției este cheia menținerii puterii și a impunității. De la numirile politice în funcții cheie din magistratură și în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), până la modificări legislative făcute peste noapte, cu dedicație, sau la blocarea reformelor esențiale, totul contribuie la crearea unui sistem maleabil, dependent de voința politică. Magistrații, prinși în acest joc, sunt adeseori constrânși să aleagă între carieră și integritate, între promovare și independență.
Pe lângă influența politică directă, un rol nefast, și mult mai insidios, l-au jucat și serviciile de informații. Mandatul lor, acela de a proteja siguranța națională, a fost, în multe cazuri, deturnat pentru a monitoriza, influența și chiar șantaja actori din sistemul judiciar. Protocoale secrete, colaborări neconstituționale, dosare fabricate sau manipulate, toate acestea au creat o atmosferă de teamă și incertitudine, subminând capacitatea judecătorilor și procurorilor de a acționa exclusiv în baza legii și a conștiinței. Justiția a fost transformată, în anumite segmente, într-o extensie a puterii executive sau într-un instrument de presiune, pierzându-și rolul de arbitru imparțial și independent.
Această capturare a justiției are efecte devastatoare. Ea încurajează corupția, oferă un sentiment de impunitate celor puternici și, cel mai grav, frânge speranța oamenilor obișnuiți în dreptate. Atunci când cetățeanul vede cum un politician notoriu scapă basma curată, sau cum un dosar important este îngropat, încrederea în stat, în instituții și în valorile democratice se erodează iremediabil. Nu mai vorbim de erori judiciare, ci de un sistem viciat, subminat din temelii, în care dreptatea devine o marfă negociabilă. Cătușele sunt invizibile, dar efectele lor sunt cât se poate de palpabile, sufocând pulsul democratic al României.
Nu mai este suficient să vorbim despre ”ajustări” sau ”îmbunătățiri cosmetice”. Când rădăcina problemei este atât de adâncă, când sistemul este infestat de la bază până la vârf de influență externă și lipsă de integritate, soluțiile paliative nu fac decât să amâne inevitabilul. Este nevoie de o reformă amplă, structurală, o operație pe cord deschis pentru a salva Justiția română și, odată cu ea, democrația.
Consecințele unei justiții bolnave sunt tragice și afectează fiecare segment al societății. Pierderea încrederii este, poate, cea mai gravă consecință, căci fără încredere în justiție, cetățenii își pierd încrederea în stat, în legi, în egalitatea în fața legii și se instalează sentimentul de anomie, unde fiecare se simte liber să acționeze în interes propriu, fără respect pentru reguli, pentru că sistemul însuși nu le respectă. Totodată, instabilitatea și subdezvoltarea favorizează un mediu juridic imprevizibil, în care legile se schimbă des și deciziile judecătorești sunt arbitrare, descurajează investițiile, blochează dezvoltarea economică și allungă capitalul străin, pentru că nu poți construi o economie solidă pe un nisip mișcător al incertitudinii legislative și judiciare.
Migrația forței de muncă și a tinerilor este o altă consecință gravă. Mulți români tineri și educați pleacă din țară nu doar din motive economice, ci și pentru că își doresc să trăiască într-un stat de drept real, unde meritocrația este recompensată și în care justiția funcționează independent. Plecarea lor este o hemoragie de inteligență și speranță.
În același timp se constată o perpetuare a corupției și a impunității. Când Justiția este slabă sau controlată, infractorii de la cel mai înalt nivel se simt în siguranță. Corupția devine sistemică, iar cei cu legături în cercurile de putere evadează în mod repetat de sub incidența legii, sfidând orice simț al dreptății.
În cele din urmă, cea mai gravă consecință este erodarea democrației, căci o justiție captivă duce la o democrație de fațadă, în care votul cetățenilor este lipsit de substanță, iar deciziile esențiale sunt luate în spatele ușilor închise, fără control și fără responsabilitate reală.
Este momentul să recunoaștem că actualul cadru, cu toate ”reformele” sale repetate și adeseori superficiale, nu a reușit să rupă lanțurile invizibile care strâng justiția. Avem nevoie de o viziune nouă, curajoasă, care să readucă cetățeanul în centrul actului de justiție. Este un apel disperat, dar plin de speranță, pentru că numai prin implicare radicală putem spera să recuperăm ce am pierdut.
În fața unei justiții adânc viciate și a unei clase politice care pare incapabilă să o reformeze fundamental, trebuie să căutăm soluții radicale. Și, uneori, răspunsul se află în lecțiile trecutului, într-un moment când încrederea în justiție era mai puternică, iar implicarea cetățenilor, mai directă. Propun, ca parte a acestei reforme ample, reintroducerea curților cu jurați în procesele penale. Nu este o utopie, ci o întoarcere la un principiu fundamental al democrației: justiția se înfăptuiește în numele poporului și trebuie să aibă, cel puțin parțial, o componentă populară.
România a avut deja o astfel de experiență. Legea de organizare judecătorească din 1924 prevedea explicit că în ierarhia instanțelor intrau și ”curțile cu jurați” alături de judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. Ele funcționau în fiecare județ și aveau o competență vastă, ocupându-se de cauze penale grave, dar și de delictele politice și de presă, domenii în care imparțialitatea este cel mai adesea supusă presiunilor.
Componența acestor curți era una echilibrată: un consilier de la Curtea de Apel, care era și președintele curții cu jurați, doi magistrați de la tribunal și, elementul cheie, jurații propriu-ziși, cetățeni desemnați conform Codului de procedură penală. Această structură asigura o îmbinare între expertiza juridică a magistraților și bunul simț, moralitatea și percepția socială a cetățenilor obișnuiți.
Jurații erau cetățeni chemați să participe la proces pentru a decide vinovăția inculpatului, în special în cazuri grave (omoruri, crime politice, delicte de presă), în timp ce judecătorii profesioniști conduceau procedura și aplicau legea. Această instituție a juraților era văzută ca o expresie autentică a democrației și a participării cetățenilor la înfăptuirea justiției, o garanție împotriva abuzurilor și a interpretărilor tendențioase ale legii. Curțile cu jurați au funcționat până în 1939, când au fost desființate și înlocuite cu secții criminale în cadrul Curților de Apel.
Această inițiativă interbelică, ne demonstrează că nu este o idee străină de spiritul juridic românesc. Este o moștenire valoroasă care poate fi reanimată și adaptată realităților actuale, oferind un răspuns puternic la criza de încredere și independență a justiției. Reintroducerea curților cu jurați ar reprezenta o mărturie a faptului că, într-adevăr, justiția aparține poporului și că poporul este gata să-și asume responsabilitatea pentru ea.
De ce ar fi curțile cu jurați o soluție viabilă și necesară în România de astăzi? Răspunsul stă în însăși natura problemei: lupta împotriva influenței politice și a serviciilor de informații asupra justiției. Se asigură, astfel, imparțialitate sporită și dificultate în influențare, căci un grup de cetățeni obișnuiți, aleși aleatoriu, este mult mai dificil de influențat, de șantajat sau de corupt decât un judecător sau un complet de judecată mic. Presiunea politică exercitată asupra unui singur judecător sau a unui grup restrâns de magistrați, care poate fi manipulat prin promisiuni de avansare sau amenințări subtile, își pierde aproape integral eficacitatea în fața unui juriu compus din 12 cetățeni, reprezentativi pentru societate, decizia colectivă a unui juriu fiind mai robustă și mai greu de controlat.
Printr-o astfel de măsură se restabilește încrederea publică, pentru că atunci când cetățenii înșiși participă la înfăptuirea justiției, verdictul final capătă o legitimitate și o credibilitate mult mai mare în ochii opiniei publice. Oamenii vor simți că justiția este ”a lor”, că este făcută cu bun-simț și într-o manieră transparentă, nu într-un turn de fildeș, departe de realitățile societății, iar acest lucru ar fi un pas fundamental în reconstruirea încrederii, care este acum la un nivel istoric de jos.
Justiția nu ar trebui să fie doar o aplicare rece a literei legii, ci și o reflectare a valorilor sociale și morale, iar prin acestă măsură se aduc bunul-simț și valorile sociale în proces. Jurații, nefiind legați de rigorile birocratice și de interesele de carieră, pot aduce o perspectivă proaspătă, bazată pe bunul-simț și pe înțelegerea realităților vieții și pot echilibra excesul de formalism, asigurându-se că verdictul este nu doar legal, ci și just în ochii comunității.
Știind că verdictul de vinovăție sau nevinovăție nu va depinde doar de un complet de judecători potențial vulnerabil, ci de un juriu popular, atât acuzarea (procurorii), cât și apărarea (avocații) ar fi obligate să prezinte cazuri mult mai solide și transparente. Acest lucru ar descuraja abuzurile și superficialitatea în instrumentarea dosarelor.
Reintroducerea curților cu jurați ar însemna o reintegrare profundă a societății civile în unul dintre cele mai importante procese ale statului. Cetățenii nu ar mai fi simpli spectatori, ci participanți activi la consolidarea statului de drept. Acest lucru ar putea revitaliza spiritul civic și responsabiliza întreaga societate față de idealul de justiție.
Desigur, o astfel de reformă ar implica provocări majore: selecția juraților, educarea publicului, adaptarea procedurilor judiciare, dar aceste obstacole sunt minore în comparație cu prețul menținerii unui sistem viciat. Este momentul ca România să privească dincolo de teamă și să aibă curajul de a readuce justiția acolo unde îi este locul: în mâinile poporului! Aceasta este, poate, singura speranță reală de a elibera justiția din cătușele invizibile și de a-i reda strălucirea și credibilitatea.
Am parcurs un drum dureros, analizând rănile adânci ale justiției românești, cauzele și consecințele decăderii sale. Am propus o soluție radicală, dar cu rădăcini istorice și principii democratice solide: reintroducerea curților cu jurați. Acum, întrebarea fundamentală nu mai este ”ce s-a întâmplat?”, ci ”ce facem, noi, poporul român, în fața acestei situații?”.
Nu putem asista pasivi la îngenuncherea justiției, pentru că a lăsa justiția să moară înseamnă a lăsa să moară însăși speranța noastră într-o viață decentă, într-un stat care ne apără, nu care ne oprimă. Aceasta nu este doar o problemă a politicienilor sau a magistraților; este o problemă națională, o rană deschisă în inima fiecărui român care tânjește după adevăr și dreptate.
Chemarea la trezire este acum mai puternică decât oricând. Este o chemare la unitate, la curaj, la implicare civică. Nu putem aștepta ca ”altcineva” să rezolve problema. Noi, cetățenii, suntem singurii care putem insista, putem cere, putem impune o reformă autentică, o schimbare de paradigmă. Să ne reamintim că democrația nu este un dar, ci o responsabilitate. Este lupta noastră pentru fiecare articol de lege încălcat, pentru fiecare caz de nedreptate, pentru fiecare speranță frântă.
Reintroducerea curților cu jurați ar fi un semnal puternic, atât intern, cât și extern: că România își dorește cu adevărat o justiție curată, independentă și legitimă. Ar fi un act de curaj civic, o dovadă că poporul român, atunci când este unit, poate să-și ia soarta în propriile mâini.
”O lege justă este aceea care face să sufere mai mult pe cel care o încalcă decât pe cel care o respectă.”, spunea Nicolae Titulescu, o declarație profundă, care definește esența unei societăți civilizate și echitabile. Astăzi ne confruntăm cu realitatea crudă a unei justiții românești în care tocmai inversul pare a fi adevărul: cei puternici, protejați de influențe politice tenebroase și de tentaculele invizibile ale serviciilor de informații, își permit să încalce legile cu impunitate, adeseori prosperând în urma acestor derapaje, în timp ce cetățeanul obișnuit, vulnerabil și fără conexiuni, suportă întreaga greutate a rigorilor legale, o polarizare morală și o erodare a încrederii publice care transformă idealul de dreptate într-o caricatură grotescă, o batjocură la adresa oricărui principiu fundamental de stat de drept.
Dacă nu acționăm acum, cu determinare și viziune, riscul este imens. Justiția română, sub asaltul continuu al politicului și al serviciilor, va înceta să mai existe ca instituție independentă, transformându-se într-un simplu braț armat al puterii. Consecințele vor fi ireversibile: o democrație iliberală de facto, o societate guvernată de frică și arbitrariu, și o națiune care își va pierde orice speranță într-un viitor mai bun. Această ultimă șansă ne cere să fim curajoși, să fim uniți și să refuzăm resemnarea. Fie vom alege să reconstruim, prin curțile cu jurați și prin implicare civică, o justiție a poporului, fie vom asista, impasibili, la colapsul final al statului de drept. Alegerea este acum, iar miza este însăși soarta României.
În numele celor ce au luptat pentru libertate, în numele copiilor noștri care merită un viitor luminos, și în numele demnității naționale, facem un apel la conștiința fiecărui român. Nu mai putem lăsa dreptatea să fie un joc de interese. Este momentul să revendicăm Justiția, să cerem cu voce tare o reformă profundă, să susținem ideea curților cu jurați ca o gură de aer proaspăt, ca o garanție a imparțialității. Fiecare voce contează, fiecare gest de implicare contează. Să nu uităm că Justiția este a noastră, a tuturor. Numai împreună, cu hotărâre și perseverență, putem rupe cătușele invizibile și reda Justiției românești locul cuvenit: acela de simbol al adevărului și al echității într-o Românie demnă și liberă.
