Suveraniștii, prinși în capcana războiului din justiției. Liderii lor sunt penali, profund corupți; de aici și alinierea discursului cu infractorii din presă și politică
Mișcarea autointitulată „suveranistă” pare tot mai prinsă într-o capcană din care nu mai poate ieși: războiul din justiție. Sub pretextul apărării „statului național” și al luptei cu „sistemul”, liderii acestui curent promovează obsesiv atacuri împotriva procurorilor, instanțelor și mecanismelor de control, într-un mod care ridică serioase semne de întrebare.
Motivul acestei alinieri devine tot mai evident: o parte importantă a liderilor suveraniști se confruntă cu dosare, anchete sau suspiciuni penale, iar discursul lor public reflectă mai degrabă nevoia de autoprotecție decât grija pentru interesul public. Justiția nu este atacată pentru că ar fi abuzivă, ci pentru că reprezintă un risc real pentru cei care au probleme cu legea.
Retorica este aproape identică cu cea promovată de personaje compromise din politică și de trusturi media cunoscute pentru apărarea infractorilor de rang înalt. Aceleași teme, aceleași sloganuri, aceleași ținte: procurorii „răi”, judecătorii „vânduți”, instituțiile „controlate din afară”. Nu este o coincidență, ci o convergență de interese.
În acest joc, suveranismul devine o mască utilă. Sub lozinci patriotarde se ascunde un mesaj simplu: slăbiți justiția, relativizați corupția, decredibilizați anchetele. Orice dosar este prezentat drept „represiune politică”, orice condamnare drept „comandă externă”, orice investigație drept „răfuială”.
Alinierea cu infractorii din presă și politică nu este întâmplătoare. Este o alianță de conjunctură, bazată pe frică și interese comune. Când justiția funcționează, rețelele se destramă. Când este atacată constant, cei vizați câștigă timp, confuzie și sprijin emoțional din partea unui public manipulat.
Astfel, mișcarea suveranistă riscă să fie percepută nu ca o alternativă politică reală, ci ca vehicul de protecție pentru personaje cu probleme penale, folosit pentru a eroda încrederea în statul de drept. Iar într-un stat slăbit, nu cetățeanul câștigă, ci exact cei care se tem cel mai mult de lege.
