Știrile 60m.RO

Sute de pasageri CFR au stat blocați în câmp peste 12 ore

Circulaţia trenurilor între staţiile Vinga şi Ortişoara este afectată din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în urma unui deranjament apărut în linia de contact iar în aceste condiţii este posibil să se înregistreze întârzieri urmare a preluării călătorilor de la trenurile afectate, informează CFR Călători, scrie Agerpres.

„Urmare a avizării managerului de infrastructură – CFR SA cu privire la un deranjament apărut în linia de contact, circulaţia trenurilor între staţiile Vinga şi Ortişoara este afectată încă din cursul nopţii. În momentul avizării, după producerea deranjamentului, CFR Călători a pus la dispoziţia managerului de infrastructură – CFR SA, locomotivă diesel pentru remorcarea trenurilor. Este posibil să se înregistreze întârzieri în circulaţia trenurilor de călători urmare preluării călătorilor de la trenurile afectate”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit CFR Călători, programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button