Liderii din EU se vor reuni fizic într-un summit la 17-18 iulie asupra planului de relansare economică

Liderii din Uniunea Europeană se vor reuni fizic într-un summit extraordinar la 17-18 iulie în încercarea de a ajunge la un acord asupra planului comun masiv de relansare a economiei europene, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al lui Charles Michel, preşedintele Consiliului European, relatează AFP şi DPA.
Este vorba de primul summit fizic de la izbucnirea, în martie, a pandemiei de coronavirus care a făcut ca economia UE să cadă într-o recesiune istorică, în special în urma lunilor de izolare.
Un summit virtual care a avut loc săptămâna trecută a evidenţiat divergenţele între liderii care îşi doresc totuşi o adoptare până la sfârşitul lunii iulie a acestui plan de relansare fără precedent, în valoare de 750 de miliarde de euro.
Această propunere a Comisiei Europene este sprijinită prin bugetul pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027), în valoare de 1.100 de miliarde de euro.
Suma de 750 de miliarde de euro, un amestec de subvenţii (nerambursabile) şi de împrumuturi, ar fi pentru prima dată împrumutată în numele UE de pe pieţe, spărgând astfel tabuul datoriei comune.
Pentru a ajunge la un compromis, va trebui în special să fie depăşite reticenţele celor patru ţări ‘frugale’ – Olanda, Austria, Suedia, Danemarca -, extrem de rezervate în privinţa acestui plan de care vor beneficia în primul rând ţările din Sud, cele mai afectate de pandemie.
Cele 27 de state membre sunt divizate asupra parametrilor – suma globală, criteriile de atribuţie (în special rata şomajului), repartiţia între împrumuturi şi subvenţii -, iar un acord ar trebui să facă obiectul unor lungi negocieri.
Charles Michel ar urma să prezinte până la summit o propunere care să facă sinteza acestor consultări cu cei 27 de lideri europeni.
Sursa: www.agerpres.ro
Sursă foto: www.brusselstimes.com
- Autodenunțul incompetenței: Ministrul Barbu constată „dezastrul” din farfuria românilor, de parcă ar fi analist, nu decident
De la pupitrul Ministerului Agriculturii, Florin Barbu a oferit recent o radiografie șocantă a economiei reale, contrazicând tot narativul guvernamental despre „tigrul Europei”. Într-un moment de sinceritate brutală, demnitarul a recunoscut că puterea de cumpărare a românilor s-a prăbușit, ducând la o scădere a consumului de alimente cu aproape 30%. Declarația nu este doar o … - Friedrich Merz dorește să facă din Bundeswehr cea mai puternică armată convențională din Europa: „Nu suntem la mila acestei lumi”
„Noi, în Europa, am pus capăt acum câteva săptămâni unei lungi vacanțe departe de istoria lumii”, a declarat cancelarul Friedrich Merz, citându-l pe filosoful german Peter Sloterdijk, pe care îl apreciază și președintele francez Emmanuel Macron. Un filosof care, reluând conceptul de „transfer de imperiu” care datează din Sfântul Imperiu Roman Germanic, a scris mult … - Karol Nawrocki vrea o Polonie nucleară: „ Atitudinea Rusiei față de Polonia este una agresivă”
Președintele polonez Karol Nawrocki a marcat duminică o intensificare semnificativă a discursului Varșoviei privind securitatea națională și a pledat deschis pentru ca Polonia să își dezvolte propriul potențial nuclear, atât civil, cât și militar. Președintele Poloniei este mare susținător al proiectului nuclear polonez Într-un interviu acordat duminică pentru Polsat News, Karol Nawrocki a declarat că … - FAMIGLIA CIOLACU: Cum a devenit nepotul Mihai milionar din „banii noștri”
În plină criză economică, există un singur sector care a înregistrat creșteri spectaculoase: averea familiei Ciolacu. În timp ce premierul Marcel Ciolacu le cerea românilor să strângă cureaua, nepotul său, Mihai Ciolacu, își deschidea larg buzunarele pentru a colecta milioane de euro din contracte cu statul și fonduri PNRR, o performanță antreprenorială „miraculoasă” pentru un … - NORDIS, schema piramidală imobiliară protejată de Sorin Grindeanu
În timp ce românii de rând se luptă cu ratele bancare dublate de recesiune, un grup select de „băieți deștepți” și-a construit averi colosale pe spatele naivității cumpărătorilor și a protecției politice la cel mai înalt nivel. Scandalul NORDIS nu este doar o fraudă imobiliară; este radiografia perfectă a modului în care mafia imobiliară a …




