Franța se retrage din operațiunea NATO din Marea Mediterană din cauza tensiunilor cu Turcia

Ministerul francez al apărării a anunţat miercuri retragerea temporară a Franţei din operaţiunea de securitate maritimă a NATO în Mediterana, “Sea Guardian”, până când va primi din partea Alianţei un răspuns solicitărilor sale legate de fricţiunile cu Turcia.
”Nu ni se pare normal să menţinem mijloace într-o operaţiune menită, printre alte sarcini, să controleze respectarea embargoului cu aliaţi care nu-l respectă”, a explicat Parisul, făcând referire la Turcia, informează AFP.
Franţa a cerut NATO în special ”ca aliaţii să-şi reafirme solemn ataşamentul şi angajamentul faţă de respectarea embargoului” asupra armelor în Libia şi stabilirea unui mecanism mai precis de conciliere în cadrul Alianţei.
Politico Europe notează că ambasadorul Franței la NATO, Muriel Domenach, i-a trimis o scrisoare secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în care a făcut patru solicitări pentru a clarifica rolul operațiunii “Sea Guardian”, inclusiv cooperarea acesteia cu o misiune a Uniunii Europene care execută punerea în aplicare a embargoului ONU asupra traficului de arme către Libia.
De asemenea, ambasadorul Turciei în Franța a spus că NATO nu ar putea exista fără Turcia într-o audiere a sa în Comisia pentru Afaceri Externe şi Apărare a Senatului francez, în contextul unei escaladări puternice a tensiunilor între Paris şi Ankara și în care diplomatul turc a trebuit să răspundă la acuzații precum “imperalismul lui Erdogan” care pune în pericol “prezența Turciei în NATO”.
Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat recent o investigaţie în cazul unui incident produs în Marea Mediterană, în largul Libiei, între nave militare din Turcia şi Franţa, a anunţat secretarul general al NATO. Cu acea ocazie, președinția franceză a spus că “turcii se comportă într-un mod inacceptabil, instrumentalizând NATO, şi Franţa nu îi poate lăsa să facă asta”.
Emmanuel Macron a acuzat deja Ankara pe 22 iunie că face un “joc periculos” în Libia, în care identifica o nouă dovadă a “morţii cerebrale” a NATO. Anul trecut, liderul francez a folosit această sintagmă privind moartea cerebrală a Alianței, întrebuințându-se de exemplul comportamentului Turciei în Siria și în Libia.
Turcia a acuzat marţi Franţa, prin vocea ministrului de externe Mevlut Cavusoglu, că are în Libia o abordare “distructivă” şi că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei în această ţară sfâşiată de un război civil ce durează din anul 2011.
Reacţia Ankarei vine la o zi după o ieşire virulentă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a acuzat Turcia că are o “responsabilitate istorică şi criminală” în conflictul libian.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- ”Mită” pentru Predoiu în schimbul unui post bine plătit la stat: cazul lui Vasile Alecsandru Strat
Noul șef al Fondului de Garantare a Asiguraților este Vasile Alecsandru Strat, decan în cadrul Academiei de Studii Economice din București. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a numit recent pe președintele Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), instituție care gestionează marile falimente din RCA (precum City Insurance și Euroins). Este Vasile Alecsandru Strat, decan la ASE. Vasile … - Vergil Chițac și hotelul de pe domeniul public: cum a ajuns o parcare din Mamaia ”loc de joacă” pentru mafia imobiliară
Vergil Chițac semnează, investitorul câștigă: hotel pe o parcare publică din Mamaia! Cum a permis administrația transformarea unei parcări municipale în proiect imobiliar privat !?Primăria Municipiului Constanța a emis un certificat de urbanism pentru construirea unui hotel de șapte etaje pe un teren care, deși este proprietate publică a orașului, este concesionat unei firme private, … - Fiul patronului Realitatea Plus, urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații
Instanța a confirmat luni redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care este vizat Păcuraru Ionescu Paul Cătălin, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată. Acesta este fiul patronului Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, iar dosarul are legătură cu scandalul Romprest. Conform datelor oficiale, Judecătoria București a admis, la data de 03.02.2026, cererea de confirmare a … - Război în Orientul Mijlociu: Prețurile globale ale petrolului și gazelor naturale au explodat
Prețurile globale ale petrolului și gazelor naturale au crescut vertiginos după ce Iranul a atacat o instalație cheie de gaze naturale din Qatar, care poate furniza o cincime din gazul mondial, precum și două rafinării de petrol din Kuweit. Criza energetică Atacurile au amplificat temerile că criza energetică declanșată de închiderea Strâmtorii Hormuz pentru traficul de … - Regia SRI, campionul din umbră al contractelor cu statul: sute de milioane și o ascensiune explozivă
Regia Autonomă Rasirom, aflată sub coordonarea Serviciului Român de Informații, a câștigat în ultimii cinci ani peste 140 de milioane de lei din bani publici. Dintr-un furnizor discret de soluții de securitate, societatea s-a transformat într-un jucător major în piața achizițiilor publice din România. Această evoluție nu este întâmplătoare. În spatele ei se află o …




