În ce condiții se pot organiza alegerile la 27 septembrie

Dacă situația pandemiei va rămâne așa cum este în prezent, alegerile locale nu ar trebui să se organizeze,consideră profesorul Alexandru Rafila.
„Dacă situația va fi în România cum este în Italia acum sau cum este în Grecia, atunci cu siguranță se pot organiza alegeri fără niciun fel de probleme”, a declarat vineri seara, la Digi24, reprezentantul Româiei la OMS.
„Dacă noi reușim până în luna septembrie, la jumătatea lunii septembrie, să ținem lucrurile acestea sub control, să reducem numărul de cazuri, să scădem acea rată a transmisibilității sub 1 ca să existe o scădere sustenabilă, sigur, alegerile pot avea loc fără niciun fel de problemă, cu niște măsuri de protecție a celor care sunt în secțiile de vot. Gândiți-vă că discutăm de peste 200.000 de persoane care sunt în secțiile respective. Înțeleg că sunt peste 18.000 de secții de vot la nivel național și dacă punem o medie de 10 persoane, cred că duce la undeva spre 200.000. Se pot organiza. Sigur, și accesul alegătorilor poate fi și el controlat, încât să fie ordonat, să evite aglomerația”, a spus Alexandru Rafila.
„Dacă am 1.000 de cazuri pe zi, într-o perioadă de creștere susținută, cum este cea de acum, răspunsul este nu. Dacă am 1.000 de cazuri pe zi, într-o perioadă lungă de scădere, adică să zicem că ajungem la niște cifre foarte importante și lucrurile merg rapid în jos datorită responsabilității populației și măsurilor pe care le ia Guvernul, atunci putem să ne punem problema că se organizează. Deci, depinde nu numai de cifra în sine, ci depinde foarte mult trendul în mijlocul căruia ne aflăm”, a mai spus profesorul Rafila.
Sursa: www.euractiv.ro
- Semne de întrebare privind lucrările din albiile râurilor din Vâlcea. Solicitări de clarificări privind intervențiile executate de SC CAZICOM SRL în zonele Romani și Tomșani
În mai multe zone din județul Vâlcea, în special în localitățile Horezu și Tomșani, se desfășoară lucrări de decolmatare și regularizare a cursurilor de apă, finanțate prin Administrația Bazinală de Apă Olt. Potrivit informațiilor existente la fața locului, lucrările sunt executate de SC CAZICOM SRL. Imaginile surprinse în teren arată intervenții ample în albiile râurilor, … - Haos managerial la IPJ Vâlcea: Delegatul navetist – Nicolae Ionel Marius, șef interimar într-o Poliție sufocată de influența politică!
În timp ce infracționalitatea devine tot mai sofisticată, iar cetățenii cer o Poliție profesionistă, independentă și eficientă, Ministerul de Interne continuă să transforme inspectoratele județene în simple feude politice conduse „cu delegație”. România nu mai are șefi de poliție numiți prin concurs și legitimați prin competență, ci manageri temporari, ținuți la buton prin împuterniciri de … - Primăria condusă de George Tuță intră sub zodia devalizării banilor locuitorilor Sectorului 1: Achiziții supraevaluate pentru firme de casă, în valoare de 900 milioane lei
Administrația George Tuță a pregătit pentru anul 2026 mai multe contracte uriașe pentru firmele apropiate de PSD și PNL. Vorbim de achiziții publice în valoare de sute de milioane de euro, care au fost deja postate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Cele mai mari contracte sunt derulate de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și … - Pîrlitul Șucu face economii la Rapid: I-a tăiat renta viageră de 1500 lei lunar legendarului Rică Răducanu
„Bate vântul, bine că nu suflă prea tare. Aveam de peste tot mai demult. Mă duceam la televiziuni, mă chemau. Mai luam ceva. Era bun la buzunar. Nu mai intră nimic în cont. La Rapid aveam rentă viageră, 1.500 de lei. De un an nu mai iau. S-a schimbat conducerea. Eu știam că e pe … - Ilie Bolojan a decis ca USR să se ocupe, timp de 5 ani, de evaluarea unităților medicale din România prin… Rusia
Premierul demis Ilie Bolojan continuă campania de userizare a administrației centrale, numind într-o funcție-cheie din domeniul sănătății un secretar de stat susținut și garantat de USR. Prin Decizia nr.182 din 8 mai 2026, premierul Ilie Bolojan l-a revocat pe Valentin-Florin Ciocan, susținut de PSD Olt, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, …




