SURSE Elena Lasconi își pregătește retragerea din cursa prezidențială
Liderul USR, Elena Lasconi, cea care la alegerile din decembrie obținuse un număr record de voturi pentru USR și ajunsese în turul II împotriva lui Călin Georgescu, și-ar putea anunța retragerea din cursa prezidențială, ne-au precizat surse politice.
Conform surselor noastre, în cadrul USR s-au efectuat sondaje și s-a constatat faptul că Nicușor Dan stă mai bine decât Elena Lasconi. De asemenea, s-a constatat faptul că o candidatură în paralel a celor doi ar scinda puternic electoratul USR și ar duce la un eșec de ambele părți.
Din acest motiv, Elena Lasconi ar lua în calcul să facă un pas în spate, iar USR să-și anunțe susținerea pentru candidatura lui Nicușor Dan.
Discuțiile sunt ceva mai complexe, iar liderii USR își doresc garanții din partea lui Nicușor Dan, iar dacă acesta va deveni noul președinte al României, atunci va trebui să răsplătească partidul.
Deocamdată, totul este la nivel de analiză, dar este posibil ca în următoarea perioadă să asistăm la o retragere a Elenei Lasconi în favoarea lui Nicușor Dan.