Politică

Surse: Ciolacu trădează PSD și bate palma cu Lasconi

Elena Lasconi caută cu disperare sprijin pentru a întoarce soarta alegerilor, după ce sondajele au arătat că ne îndreptăm spre un tur II al prezidențialelor în care Călin Georgescu este favorit.

Potrivit unor surse politice, Elena Lasconi și Marcel Ciolacu urmează să se întâlnească în cursul zilei de azi. Cei doi au vorbit la telefon și au stabilit să continue discuțiile față în față, precizează surse politice.

PSD a refuzat inițial să se poziționeze

„Românii trebuie să decidă singuri ceea ce e mai bine pentru ei”, declară Marcel Ciolacu, în privința alegerilor prezidențiale din 8 decembrie, evitând să facă o recomandare în numele PSD.

„Indiferent ce voi spune eu, ce va spune un președinte de Consiliul Județean PSD, un primar al Partidului Social-Democrat sau un membru de partid, oamenii vor decide singuri ce este mai bine pentru România pe data de 8 decembrie”, afirmă Ciolacu.

Liderul social-democrat a spus că este un moment foarte dificil și pentru PSD, dar mai ales pentru români.

Lasconi, apel public la PSD

Elena Lasconi spune că românii au decis duminică formarea unui guvern de uniune națională. Ea a anunțat că va începe discuții cu toate partidele democratice, primul pe listă fiind PSD.

„În momentul ăsta nu mai vorbim despre partide, politicieni sau candidați. Vorbim doar despre România”, a declarat Lasconi.

„Oamenii au decis duminică. Trebuie să facă parte (din guvern – n.r.) PSD, trebuie să facă parte PNL, trebuie să facă parte USR și UDMR”, a adăugat Lasconi.

Despre discuțiile cu PSD, Lasconi spune că va face ea primul pas: „Nu am orgolii. Aici este vorba despre viitorul României, despre viitorul copiilor noștri. Este vorba dacă mai vedem sau nu copiii și nepoții plecați la muncă în străinătate”.

„Mâine sper să avem discuții cu PSD. Dar vreau să-i atrag atenția domnului Ciolacu că în momentul ăsta, atât de important și de critic pentru viitorul României, noi nu avem nevoie de liant. Avem nevoie de oameni de stat care să își asume drumul democratic pro-european și pro-NATO al României”, afirmă președintele USR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button