Toamna se numără bobocii, dar şi adeverinţele medicale. Ce categorii de elevi trebuie să le prezinte

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti şi Ilfov, Sandra Alexiu, atrage atenţia că părinţii solicită în mod excesiv adeverinţe pentru ca elevii să poată merge la şcoală. Spune că nu toţi şcolarii au nevoie de astfel de acte, ci numai cei care încep un nou ciclu şcolar. Subliniează şi faptul că avizul epidemiologic are o valabilitate de 24 de ore, în zilele lucrătoare, şi 72 de ore, dacă se eliberează vineri, asta înseamnă că va fi dificil să fie acoperite toate cererile părinţilor.
„Avizul epidemiologic la începerea şcolii se dă numai când începe un nou ciclu şcolar. Atunci când copilul intră la şcoală, când intră în ciclul gimnazial, când intră în liceu şi facultate. Deci, doar de patru ori. Odată ce a intrat în şcoală, se presupune că fiecare şcoală şi fiecare grădiniţă beneficiază de un contract cu un medic şcolar şi aceştia vor controla copiii când intră. Noi ne confruntăm în fiecare început de an şcolar cu această avalanşă de solicitări pentru că nu ne dezobişnuim de acest reflex să cerem hârtii”, spune preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti Ilfov, Sandra Alexiu.
Sursa: Mediafax
- FOTO// Cazul de spionaj și trădare Birchall: Fostul contractor CIA a semnat și dat declarația sub jurământUn amănunt important care a scăpat atenției generale legat de cazul Birchall este că Roniel Aledo a autentificat la un notar in Statele Unite formularul pe care l-a depus la Departamentul de Justiție din SUA. Fostul contractor CIA a semnat și dat declarația sub jurământ, în fața notarului. Practic, susținerile că „oricine poate completa formularul” …
- Lovitură în inima Capitalei: un monument istoric, abandonat și lăsat pradă intereselor imobiliare sub ochii autoritățilorPrimăria Capitalei a întors spatele unuia dintre cele mai valoroase monumente istorice din centrul orașului, lăsând clădirea în paragină după ce a blocat finanțarea unui proiect cultural care îi dăduse viață. Lipsa de implicare a autorităților a transformat un spațiu de patrimoniu într-o ruină, iar în ritmul actual, imobilul riscă să devină „demolabil”, o pradă …
- Detaliul care poate să arunce în aer România! Ron Aledo, „Spionul” Anei Birchall legături cu furnizorii tabletelor pe care a numărat STS voturile la alegeriAna Birchall, fost ministru și fost candidat la alegerile prezidențiale apare în niște documente din care reiese că s-a oferit să colaboreze cu CIA în schimbul susținerii pentru funcția de ministru. Fostă candidată la alegerile prezidențiale, Birchall ar putea să fie acuzată de trădare și spionaj dacă acuzațiile se dovedesc adevărate. Mult mai gravă este …
- Marius Lulea: Deficitul de forță de muncă nu este semnul unei economii prospere, ci rezultatul unei crize demografice și economice adânciCeea ce face astăzi guvernul este o încercare irațională de a reduce consumul și investițiile pentru a ține sub control inflația, avertizează prim-vicepreședintele AUR, ing. Marius Lulea. „Sigur, un șomaj scăzut poate crea tentația de a crede că economia «merge prea bine» și trebuie răcită, însă România nu se află într-un model economic standard: șomajul …
- Nicușor Dan, propuneri controversate: Cioloș și Diaconescu, recompensați după eșecuri politice și controverse diplomaticeNicușor Dan pare hotărât să ducă politizarea până și în ambasade. Președintele i-a ales pe foștii politicieni Dacian Cioloș și Cristian Diaconescu pentru posturi diplomatice de top, deși ambii vin cu un trecut plin de eșecuri, scandaluri și mandate ratate. În locul diplomaților de carieră, România trimite acum în lume oameni care au pierdut totul …