un editorial de Alexandru Nica
A trecut și Paștele. Ne aflăm încă în Săptămâna Luminată, când toată lumea parcă e ceva mai relaxată, mai puțin cătrănită decât de obicei. Bine, nu chiar toată lumea. Unii indivizi, care de care mai „intelectuali”, cu aere care nu mai au de mult loc în propriul cap, defulează în social media sau prin orice canale de comunicare pe care le au la îndemână, profitând din plin de viteza cu care epoca digitală în care ne aflăm permite rostogolirea oricărei urdori în spațiul public.
Nu mi-am permis să vorbesc prea mult despre non-subiectul schimbării datei sărbătorii Învierii Domnului și nici nu am să o fac. În primul rând, tocmai ce a fost Săptămâna Mare – perioadă în care nu e loc pentru astfel de discuții, din punctul meu de vedere. În al doilea rând, nu consider că am căderea necesară, din moment ce nu dețin, nici pe departe, suficiente cunoștințe teologice.
Totuși, nu cred că aici e vorba despre teologie propriu-zisă, ci despre o campanie de îndesare treptată a ecumenismului pe agenda publică. Și peste toate aceastea, despre țucălari. Pentru că ei, țucălarii, sunt cei mai utili în momentele în care anumite subiecte trebuie împinse, din senin, pe deja-pomenita agendă publică.
Pe nepusă masă, un ins pe nume Baconschi, parașutat la Vatican prin anii ’90 și cunoscut prin limbile aplicate strategic lui Băsescu (artizanul sistemului neo-securist clientelar care stăpânește azi România) a lansat propunerea alinierii Paștelui ortodox la cel catolic. De la „imagolingusul” (dacă îmi este permis termenul) aplicat Elenei Udrea în 2010, acest băsist nu a mai realizat ceva notabil. Iar pentru a demonstra că încă există și vrea cu orice preț să nu ajungă în „spamul” memoriei colective românești, a ouat o mărgică taman în Săptămâna Mare.
Într-adevăr, atât el, cât și restul infatuaților care i s-au alăturat în acest demers ecumenist lansat cu patos fix în Săptămâna Mare, pot fi considerați intelectuali. Însă asta nu e suficient. Știm foarte bine, folosind o comparație exagerată tocmai pentru a sublinia acest argument, că au existat destui intelectuali care au susținut sau încă susțin ideologii criminale precum nazismul, fascismul și marxismul – în toate formele lui. De asemenea, există foarte mulți intelectuali care se raliază astăzi obiectivelor periculoase ale globalismului, sfidând natura umană de dragul unei perfecțiuni promise de corifeii neomarxiști ai prezentului postmodern.
Nu e suficient să fii doar deștept, să ai studii la Sorbona, să scrii mult și să ți se umfle pipota când îți vezi numele pe rafturile librăriilor. Mai e nevoie și de caracter. De simțul realității. De o anumită detașare care să-ți permită să nu te iei în serios mai mult decât e cazul. De puțină smerenie, care te-ar ajuta să te sustragi din băltoaca propriei vanități. Și nu în ultimul rând, de capacitatea de a-ți controla frica, astfel încât să treci din planul vorbelor sterile în cel al faptelor, susținând principii și valori nu doar din gură, ci și prin acțiunile tale.
Din păcate, mai toți intelectualii percepuți la nivel larg ca „elite ale națiunii” după 1990 au dat dovadă doar de calitate intelectuală, nu și umană. Mulți s-au ridicat printr-un oportunism cinic și pe banii lui George Soros, printr-un robinet generos deschis de primul avion care a aterizat pe Otopeni după căderea lui Ceaușescu, acoperind vidul cultural apărut în anii tulburi ai tranziției postcomuniste. În continuare, aceștia au urmărit doar propriul confort, stând cuminți la cutie de fiecare dată când conștiința le-ar fi cerut, poate, să se lupte puțin pentru principiile și valorile pe care le clamau în piața publică. Tocmai de aceea, după umila mea opinie cetățenească, adevăratele elite omorâte în pușcăriile comuniste se răsucesc în mormânt văzând ce fel de inși au arestat astăzi sensul termenului „elite”.
Întorcându-ne la cei care n-au avut altă treabă decât să se bage în seamă în Săptămâna Mare, hai să luăm doar trei exemple: Baconschi (despre care am vorbit deja mai sus), Papahagi și Toader Paleologu. Toți trei și-au încercat norocul, la un moment dat, în politică. Toți trei au eșuat lamentabil, judecând după așteptările pe care le avea societatea românească de la ei. Toți trei au trecut pe la PMP, partidul-jucărie creat de Băsescu pentru a sa „Nuți”. Un partid conservator doar din vorbe, pentru că, în practică, doctrina lui s-a dovedit maleabilă și ductilă, flexibilă precum cauciucul. Pentru a da un singur exemplu, să ne aducem aminte cum europarlamentarii PMP nu s-au opus niciodată în bloc (ci doar răzleț, cu rare excepții) agendei politice a LGBT împinsă tot mai mult în instituțiile Uniunii Europene.
La fel de „conservator” doar din gură este și partidul creat de Papahagi și fosta procuroare comunistă Monica Macovei, M10, devenit între timp o entitate cunoscută sub numele „Alternativa Dreaptă”. Bine, „cunoscută” e mult spus, ținând cont că susținătorii acestui partid cu alură de club de lectură din Poiana lui Iocan încap în două lifturi mai mari. Cât despre băiatul marelui Alecu Paleologu, se pare că așchia mai sare și departe de trunchi câteodată. În aroganța lui, omul probabil se crede cât Socrate, Platon și Aristotel la un loc. Nici n-ar mai trebui să considere de trebuință să ne vorbească. Cu siguranță nu suntem în stare să înțelegem lecțiile acestei mari somități filosofice a națiunii române. Dar, mă rog, fiecare cu păcatele lui.
Între timp, printre toate slăbiciunile firești ale membrilor ei, societatea românească ar trebui să rostească la unison un „Nu, mulțumim!” acestei propuneri lansate strategic în eter. Noi suntem ortodocși și punctum – parafrazându-l pe Eminescu. Astfel, Paștele Ortodox trebuie să rămână așa cum e acum. Catolicii ni se pot alătura, dacă doresc. În fond, Biserica Romei s-a depărtat de noi, dorind cu orice preț să coboare Cerul pe pământ.
Oricât de intelectuali ar fi acești distinși domni sus-menționați, le scapă un lucru esențial, din reavoință sau din prea multă vanitate care le acoperă ochii: lupta dintre globaliști și conservatori devine tot mai aprigă, viața tot mai politizată, lumea tot mai polarizată, iar propaganda tot mai vicleană. Să nu mai fim naționaliști doar pentru că și criminalul Putin pozează în naționalist? Să nu mai citim Dostoievski doar pentru că a fost rus? Să nu mai fim ortodocși doar pentru că rușii sunt și ei ortodocși? Nu, mulțumim! Propaganda globalistă să mai bage o fisă.
